E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crîşmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare…
Şivoaie-n case triste inundară –
Ş-auzi tuşind o tuse-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărîmare,
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine, topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întunerec bîjbîiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.