Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul
Nenorocita privighetoare Cânta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. […] Un măgar mare ce-o ascultase, Şi ca un aspru judecător Capul pleoştise, sau râdicase Câte-o ureche,-n semn de favor, Ieşi-nainte să-i dea povaţă, Şi c-o neroadă încredinţare: „Am fost, îi zise, aci de faţă, Dar zău nu-mi place a ta…
deschide “Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul” »