Pre aceia vreme între dulăii carii în munţi să afla, una din pasiri (carea din cele supusă stepăna cea mai de sus ţinea), foarte credincioasă Corbului şi a toată monarhiia păsirilor dreaptă slugă era. Aceasta, porunca Corbului vădzind, mai mult într-alte so cotele a sta nu să zăbăvi (căci pacea Inorogului tuturor dorită era), ce, îndată sculându-să, la un bun vrăjitoriu şi vechiu pri ietin al lor să dusă, pentru ca vrajea să ispitească de ieste cu putinţă de atâtea cumplite rane inima Inorogului a să vindeca şi de să poate cu vreun chip spre prieteşug a să întoarce? (Acesta era vrăjitoriul carile la cetatea Deltii Filului spusese precum peste doaă dzile Inorogului o samă vor face.) Pre acesta, dară, într-acesta chip pasirea aceia (precum mi să pare, Lebăda era, căci aproape de moarte cântecul cel mai frumos au cântat) întrebându-l, vrăjitoriul îi răspunsă: ,,Tu ştii că acmu vrajea mea nu trece, pre cum trecea odânăoară, nici alt vrăjitoriu între noi au rămas, carile asupra jigăniii aceştiia mreaje a împleti să poată. De care lucru, prietineşte vă dzic că nici a mea, nici a altuia vrajă trebuie să mai cercaţi, ce de acmu lucrul cu lineşte şi cu blândeţe ieste…
Aşedară, lumea pentru lucrul făcut burzuluindu-să şi fieteca rile ce cu mintea mai rău afla, aceia Inorogului meniia, că adevărat, după vrajba nepriietinului ce-l goniia, nici nedejde de scăpat, nici într-alt chip fortuna de mutat era (ce norocul de multe ori cu un ochiu râde, cu altul plânge, cu o mână trage, iar cu alta împinge), în care chip şi cu Inorogul să videa a să giuca, că, precum mai sus s-au pomenit, preste nedejdea, precum a priietinilor, aşe a nepriietinilor cu supţire meşterşug din fălcile crocodilului nebetejit şi de vicleşugurile Hameleonului puţinel supărat scăpase. Carile deodată iarăşi la locurile sale ducându-să, din toate părţile mai tare şi mai bună pază avea (că şi dobitocul în groapa carea o dată cade, altă dată pe acolea trecând, pe departe o ocoleşte), unde, după ce din primejdiia trecută min tea i să aşedză şi chiteala lucrurilor sale în cumpăna socotelii puind, toate trecutele dinceput, ca pre un izvod, câte una, câte una, aminte îşi aducea. Vicleşugurile cele supt tari şi mari giurământuri a Hameleonului pomeniia, vecinica vrajbă şi nemu tata vrăjmăşie a amânduror monarhiilor socotiia, a priietinilor săi (carii la vreme ca aceia de să putea adevăraţi priietini a să numi) slăbiciune…
Amânduror părţilor răspunsurile într-acesta chip viind, dulăii cătră Hameleon a Corbului socoteală îndată descoperiră şi pen tru venirea Inorogului la împreunare foarte amintea să-i fie cu multe giuruinţe îl rugară. (Ce pietrii rătunde din vârvul dealului puţină urnire îi trebuie), căci el altă treabă nu avea, fără numai ce dzua împreunării lor păziia. Iară Şoimul, vădzind că după făgăduinţa carea cătră Inorog făcusă răspunsul nu-i vinisă, nici inima Corbului spre pofta adevărului să plecase, ce supt numele credinţii încă mai mari şi mai fără lege vicleşuguri să facă îi porunceşte, socoti (că mai bine ieste într-o dzi de o mie de ori a muri decât ochiul cel ce toate într-ascuns vede o dată a amăgi), şi tot adevărul cătră Inorog descoperind, adevăratul prieteşug să-i dobândească aleasă, pentru ca din viitoarea-i primejdie norocul a-l feri de nu va învoi, încailea pre dânsul de acea imăciune cu rat şi neimat să-l cunoască. Deci Şoimul de vicleană cartea carea dulăii cătră Corb scrisese nicicum de ştire având, şi pentru vicleşugul Hameleonului nici cum prepuind, Hameleonului ştire trimasă ca cum mai curând să vie, căci are cuvânt să-i grăiască şi poruncă să-i poruncească.
Acestea într-acesta chip prin câteva a nopţii ceasuri Inorogul cu Şoimul voroavă făcând, Hameleon, precum mai sus s-au pomenit, la lăcaşul său ducându-să, în vasul uluirii vetrilele gândurilor deşchidea, prin marea relelor socotele înotând, spre toate vânturile, horburilor funele chitelelor întindea. Aşe el în valurile vicleşugurilor tăvălindu-să (poate fi răutatea îndoit şi întriit să lucredze fortuna slobodzind), somn fără somn şi odihnă fără odihnă îl chinuia, atâta cât cu ochii deşchişi somna şi cu toată fantazia deşteptată visa. În care vis părerea chipuri ca acestea închipuindu-i îi zugrăviia.
Iară celelalte jigănii, toate carile în cârşma lăcomiii cu păharul răutăţii vinul vicleşugului bea, dacă pre Lup din mijlocul lor lipsind îl vădzură, precum acmu supt fundurile pământului să află, li să părură (că chipul neiubit, de faţă, nu ca ghimpul în picior, ce ca suliţa pătrunsă prin măţă stă). Şi aşe, ,,râdicatu-s-au nuărul de pre faţa soarelui, luatu-s-au negura de pre faţa pământului”, cu mari răcnete striga. ,,Luatu-s-au piiedeca, lipseşte pacostea, nu să vede vrăjmaşul, dusu-s-au pizmaşul”, unul cătră altul spuind, ca de un bine prea mare să bucura şi ca de o fericire nespusă să desfăta (că lucrurile lumeşti cu muritorii aşe a să giuca s-au obiciuit, ca cu cât sint mai deşarte, cu atâta să să pară mai desfătate, şi a cărora începături sint prea cu mari dezmierdări, aceloraşi sfârşitul să fie prea cu grele întristări). După acestea, cu toţii împreună cuvânt îşi dederă şi dzi de soroc îşi pusără, pentru ca la începutul Alfii şi sfârşitul Sigmei, la cetatea Deltii (unde apa lui M. şi apa lui A. a cura sfârşesc, şi apa lui T. a cura şi a să mări începe), cum mai curând să să adune, pentru ca acelea capul Cămilii să vindză şi…
Aşe şi într-acesta chip sfaturile amânduror părţilor aşedzându-să, asupra Filului şi mai cu de-adins asupra Inorogului cu mare şi fără dreptate ură rămasără. Deci îndatăşi uricile şi privileghiile Liliiacului, vrând-nevrând, după vechile lui pravile şi voie înnoind, aşedzară. l După aceia toate pasirile de carne mâncătoare şi toate jigăniile de singe nevinovat vărsătoare, pentru asupra Inorogului vânătoare, beleag şi cuvânt îşi dederă, şi toate în toate părţile să-l cerce, să-l afle, să-l prindză, să-l lege, şi după a lor tirănească să-l giudece lege să orânduiră. Ce ei încă acestea orânduind şi fel de fel de laţuri, curse, mreji şi alte măiestrii în toate poticile şi căile întindzind, strâmbătate ca aceasta în multă vreme ceriul a privi, pământul a suferi neputând, de năprasnă din toate părţile şi marginile pământului holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete, sunete, trăsnete, plesnete scorniră, atâta cât tot muntele înalt cu temeliele în sus şi cu vârvul în gios răsturnară şi tot copaciul gros, înalt şi frundzos din rădăcină îl dezrădăcinară, şi aşe, toată calea şi cărarea pre pământ şi prin aer cu grele neguri şi cu întunecoşi nuări, ca cu un veşmânt negru căptuşind astupară şi tot drumul de pe faţa pământului cu stinci pohârnite, cu dealuri…