Ştefan Petică, “Fecioara în alb”, IV
Tu eşti o albă rugăciune Nălţată-n templul sfânt al vieţei, Asemenea rozelor plăpânde Ce-n ceasul clar al dimineţei Zâmbesc de rouă tremurânde. Tu eşti o blândă rugăciune, Asemenea binecuvântărei Ce din nălţimea azurie Coboară-n faptul înserărei Pe-un val de lină armonie. Tu eşti o caldă rugăciune, Cu o privire de madonă, Iar vorba ta înaripată…