A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare şi puternic. Abia la vremea cărunteţei dobândi şi el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu şi el tată, şi toată împărăţia lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept şi temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Şi toţi într-un gând şi într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moştean al împărăţiei. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să înveţe toate meseriile şi toată procopseala cărturarilor.
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, îşi chemă fetele şi le zise: – Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmaşul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgaţi de seamă să fiţi cu minte, să vă purtaţi bine şi să îngrijiţi de trebile casei. Aveţi voie să vă preîmblaţi prin grădină, să intraţi prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colţul din dreapta, să nu intraţi, că nu va fi bine de voi. – Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieşit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, şi Dumnezeu să-ţi dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată poveţele ce le deduse, şi-şi luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruinţă; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului. Nu se ştia ce să se facă, de mâhnire şi de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să…
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat şi puternic. Acest împărat avea un fecior şi o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste şi alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge şi dânsa săl petreacă. Aşa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nui văzuse feţişoara, nici vântul nu-i bătuse părişorul. Ea se îmbrăcă în negru şi-şi lăsă părul despletit (pe) spate, şi aşa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Şi aşa gătită îi şedea şi mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii şi viorelele rămăseseră pe jos şi nici la degetul cel mic al ei nu le punea.
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate şi cu tot ceea ce meşterii din acea ţară au socotit mai scump şi mai frumos. O mulţime de stâlpi de marmură şi poleiţi erau prin biserică şi pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai preţioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun şi mari cât doniţa, cărţile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumuseţea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârşească pe deplin, căci turnul se surpa. “Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârşi astă sântă biserică? Iată am cheltuit toată starea, şi ea nu este încă târnosită.” Şi dete sfară în ţară ca orice meşter se va găsi care să poată să-i ridice turnul, să ştie că va dobândi de la dânsul mari daruri şi boierie. Pe lângă acestea, poruncă dete ca în toate bisericile să se facă rugăciuni şi privegheri, ca să se îndure…
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineaţă, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră niţel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să ştie ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Îşi lepădă calevrii, îşi scuipă în palme şi se agăţă de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Aşa de frumos era oul şi lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă şi-l băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, luă la spinare şi plecă cu dânsa acasă.
A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci şi nouă oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţă scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei fraţi olteni, dintre care unul era năzdrăvan * . Într-o zi îşi ascuţiră coasele şi plecară pe o cîmpie. După ce merseră şi iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc şi o priviră; dar fratele cel mai mare zise: if (document.all){ var x=document.all(‘IDA5VKM-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } — Ştiţi voi una, mă? — Ştim, daca ne vei spune, răspunseră ceilalţi doi fraţi. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, şi îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrşească vorba bine şi zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop (1), călare p-o jumătate de iepure şchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeţi, măre, lăsaţi pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul din ce în ce s-apropia, iar cînd fu aproape de dînşii, învîrti…
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Ileana Simziana Broasca ţestoasă cea fermecată Aleodor împărat Porcul cel fermecat Înşir-te mărgăritari Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos Prâslea cel voinic şi merele de aur Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel fără de tată George cel viteaz Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cel rătăcit Fata săracului cea isteaţă Zâna munţilor Făt-Frumos cu carâta de sticlă Balaurul cel cu şapte capete Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă Zâna zânelor Greuceanu Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei Poveste ţărănească Cei trei fraţi împăraţi Cotoşman năzdrăvanu Pasărea măiastră Găinăreasa Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Fata moşului cea cu minte Fata de împărat şi fiul văduvei Cele trei rodii aurite Hoţu împărat Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte Băiatul cel bubos şi ghigorţul Fata cu pieze rele
A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amîndoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: — Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea. Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i dea cal împărătesc şi un rînd de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasa şi-i dete buruienile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neştiind puterea lor, gustă dintr-însele şi apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa şi bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaş mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume unuia Dafin şi altuia Afin. Într-o zi, împăratul plecă la bătălie şi, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mînă şi-i zise: — Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iar în casa ce se deschide…