By A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea
Tudor Arghezi, “Cuvinte stricate”
Toate Cuvintele mele sunt stricate Şi s-au îmbătat. Le vezi? Au căzut, s-au sculat. Au vrut să alerge şi să se joace, Dar beţia le-a prăvălit încoace. Nu mai ştiu ce spun şi îs Bolnave de râs. S-au stricat cuvintele mele! Umblă prin mocirle cu stele De cositor După un
George Cosbuc, Noapte de vara
Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiş; Zboară mierlele-n tufiş Şi din codri noaptea vine Pe furiş. Care cu poveri de muncă Vin încet şi scârţâind; Turmele s-aud mugind, Şi flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofiţa, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Şi, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând
