Tudor Arghezi, Om cu om

Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Un om fusese-o frunză şi numai om cu om Au izbutit să crească şi să se facă pom. Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure, Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure. Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire, Făcându-te din omul prigoanei, omenire.