By Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii, Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci, Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii, Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci. Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare Şi copie leită, croită pe tipar, Ne-nghesuiam alături,
Tudor Arghezi, Om cu om
Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Un om fusese-o frunză şi numai om cu om Au izbutit să crească şi să se facă pom. Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure, Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure. Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire, Făcându-te din omul prigoanei, omenire.
