Biblioteca.wansait.com
Vino să vezi! În târzia bogata căldură închis între ziduri cine-ar mai sta? Precum a mai fost, până-n cealaltă zare încă o dată tărâmul să crească ar vrea. Şi-n unghi săgetat pământu-şi trimite cocorii spre cercul cel mare. Lumina ce largă e! Albastrul ce crud! Unei noi creşteri, văratice-n toamnă, se pare c-am fi hărăziţi…
Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi Vârtejul meu de-avânt şi dulcea sete de-a juca, Când din pământ sorb numai fiere?… Când văd mormintele şirag încoronate Cu iederă ca nişte frunţi de-nvingători cu lauri Din ce-mi hrănesc scânteia mea de râs, de nu se stinge? Şi când cutreier blestematele ogoare, ce minune Mă-mbată de…
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi despre şarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul grădinile omului, despre cerul spre care…
Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe coastă-n vreji de nouri creşte luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui ţi-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-ngheţat. Numai marginea subţire-a lunii ar mai fi aşa de rece – de-aş…
Iubeşti – când urciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi…
O, lume, lume! Aş vrea să te cuprind întreagă În piept, Dogorâtor Să te topesc în sângele meu cald Cu tot ce ai: Cu munţii tăi, Cu râsul tău, Cu picurii de rouă, Cu multele, Nenumăratele fecioare cari păşesc Cutremurate-n clipa asta De-un dor. Pe minunatul tău pământ, Cu cerul tău, Cu tot ce plânge-n…