Harap Alb, de Ion Creanga
basme / 2011/11/16

Povestea lui Harap-Alb Povestea lui Harap Alb (1877) de Ion Creanga Citeste alte carti din literatura romana si universala pe www.rocarta.info Amu cica era odata într-o tara un crai, care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împarat într-o alta tara, mai departata. Si împaratul, fratele craiului, se numea Verde-împarat; si împaratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Multi ani trecura la mijloc de când acesti frati nu mai avura prilej a se întâlni amândoi. Iara verii, adica feciorii craiului si fetele împaratului, nu se vazuse niciodata de când erau ei. Si asa veni împrejurarea de nici împaratul Verde nu cunostea nepotii sai, nici craiul nepoatele sale: pentru ca tara în care împaratea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamântului, si craia istuilalt la o alta margine. Si apoi, pe vremile acelea, mai toate tarile erau bântuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin cunoscute si foarte încurcate si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca în ziua de astazi. Si cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus ramânea pâna la moarte….

Tarzan, de Edgar Alan Burroughs
basme / 2011/03/17

Gorila Kala traversa curioasa podul suspendat care ducea de la tarmul african la o ciudata casuta construita sus, intr-un copac. Nu prea o tragea inima sa se duca in acel loc necunoscut ei, dar auzise un scancet care semana atat de mult cu cel al copilasului ei, pe care il pierduse cu putin timp in urma. Curioasa, Kala baga capul in casuta din copac si vazu peste tot urmele unei lupte care avusese loc aici. Pe jos, se gasea un tablou, cu rama sparta, iar langa acesta, un leagan, din care se auzeau scancetele disperate care o atrasesera pana acolo. In leagan se afla un copilas tare ciudat, fara nici un pic de blana pe el! Mirata, Kala stiu ca avea sa-l iubeasca si sa-i poarte de grija de atunci incolo.

Soacra cu trei nurori, de Ion Creanga
basme / 2010/07/27

Era odata o baba, care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de virtute, dar slabi de minte. O razesie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu livada frumoasa, vite si multe pasari alcatuiau gospodaria babei. Pe langa acestea mai avea stranse si paralute albe pentru zile negre; caci lega paraua cu zece noduri si tremura dupa ban. Pentru a nu razleti feciorii de pe langa sine, mai dura inca doua case alature, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti. Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a tinea feciorii si viitoarele nurori pe langa sine – in casa batraneasca – si a nu orandui nimic pentru imparteala pana aproape de moartea sa. Asa facu; si-i radea inima babei de bucurie cand gandea numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: “Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni si nu le-oi lasa nici pas a iesi din casa, in lipsa feciorilor mei. Soacramea – fie-i tarna usoara!- asa a facut cu mine. Si barbatu-meu – Dumnezeu sa mi-l ierte! – nu s-a putut plange ca l-am…

Ratusca cea urata, de Hans Christian Andersen
basme / 2010/07/27

Ce frumos era la tara! Era in mijlocul verii; graul isi legana spicele-i galbene, ovazul era inca verde, si prin livezi fanul era asezat in capite mirositoare; barza se plimba de colo-colo cu lungile-i picioare rosii, vorbind in limba egipteana, limba pe care o invatase de la mama ei. in jurul campiilor si livezilor se ridicau paduri mari, inlauntrul carora erau lacuri adanci. Da, cu adevarat, era nespus de frumes la tara! Razele soarelui se revarsau asupra unui castel vechi imprejmuit cu santuri adanci; foi mari de lipan se inclinau de pe ziduri deasupra apei; si erau asa de late, meat copiii se puteau ascunde sub ele; acolo te gaseai intr-o singuratate ca in adancul unei paduri. Intr-o astfel de ascunzatoare isi facuse cuibul o rata, si isi clocea ouale; era foarte nerabdatoare sa-si vada puii. Nimeni nu venea pe la ea sa-i faca vizita, pentru ca celorlalte rate le placea mai mult sa inoate de-a lungul santurilor, decat sa vina sa bleotocareasca sub frunzele de lipan cu dansa.

Scufita rosie, de fratii Grimm
basme / 2010/07/27

Intr-un sat locuia cea mai frumusica tarancuta din lume. Mama si bunica o iubeau foarte mult. Bunica ii facuse o scufita rosie, care ii venea de minune, si de atunci pretutindeni i se spunea Scufita Rosie. Intr-o buna zi, mama facu placinte si ii spuse fiicei sale: – Du-te de vezi cum se simte bunicuta, stii ca e bolnava. Ia o placinta si ulcica asta cu unt pentru ea. Scufita Rosie pleca de indata la bunicuta ei care locuia in alt sat.

Pinocchio, de Carlo Collodi
basme / 2010/07/27

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un tamplar batran, pe nume Gepetto. El traia intr-o casuta uitata la marginea unui orasel. Intr-o zi, s-a hotarat sa ciopleasca din lemn un baietel, care sa-i aline singuratatea. Dupa ce a terminat de cioplit, Gepetto s-a culcat. Un greier spiridus a intrat in odaie si vazind baietelul de lemn, a suflat peste el si l-a facut sa se miste. Dimineata, tamplarul a vazut cu uimire ca baiatul cioplit din lemn se putea misca. Nu-i venea sa-si creada ochilor. Batrinul l-a considerat copilul lui si l-a numit Pinocchio. Baiatul era foarte neastamparat. Greierele spiridus il certa si-i spunea sa asculte de sfaturile batranului lui tata.

Sarea in bucate, de Petre Ispirescu
basme / 2010/07/27

A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea orice dorinta. Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor. Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.

Hansel si Gretel, de fratii Grimm
basme / 2010/07/27

A fost odata ca niciodata un taietor de lemne, tare nevoias si omul asta isi avea cascioara la marginea unui codru nesfarsit, unde-si ducea viata impreuna cu nevasta-sa de-a doua si cei doi copii ai sai. Pe baietel il chema Hansel, iar pe fetita Gretel. De sarmani ce erau, nu prea aveau cu ce-si astampara foamea. Si-ntr-o buna zi, intamplandu-se sa se abata asupra tarii o mare scumpete, nu mai fura-n stare sa-si agoniseasca nici macar painea cea zilnica. Seara, in pat, pe bietul om incepeau sa-l munceasca gandurile si, zvarcolindu-se nelinistit in asternut, se pomenea ca ofteaza cu grea obida. Si-ntr-una din aceste seri ii zise el neveste-si:

Croitorasul cel viteaz, de fratii Grimm
basme / 2010/07/27

A FOST ODATA… Intr-o frumoasa dimineata de vara, un croitoras sedea la masa lui de lucru, de langa fereastra si, cum era pliu de voiosie, cosea de zor si ma nile parca-i alergau singure pe insailatura. Tocmai in-tr-acest timp se intimpla sa treaca pe strada o taranca, strigand cit o lua gura: — Magiun bun de vinzare! Hai la magiun!

Cei unsprezece cocori, de Hans Christian Andersen
basme / 2010/07/27

Departe, in tara unde se duc randunelele cand le goneste iarna de la noi, era un imparat care avea unsprezece feciori si o fata pe care-o chema Elsa. Cei unsprezece frati, unsprezece printi, se duceau la scoala cu decoratii pe piept, cu spada la sold.

Omul de piatra, de Nicolae Filimon
basme / 2010/07/27

A fost odata un imparat si o imparateasa, amindoi tineri si frumosi, dar nu faceau copii. Intr-o zi, veni la imparatul un arap buzat si-i zise: – Sa traiesti, luminate imparate! Am, auzit ca imparateasa nu face copii si am adus buruieni pe care, cum le-o bea, ramine grea. Imparatul lua buruienile de la arap si porunci sa-i dea cal imparatesc si un rind de haine de aur ce-ti lua vederile de frumusete, apoi chema pe imparateasa si-i dete buruienile sa le fiarba si sa le bea. Imparateasa chema pe bucatareasa si-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie de ce treaba sunt. Bucatareasa, nestiind puterea lor, gusta dintr-insele si apoi le duse imparatesei sa le bea. Nu trecu mult timp la mijloc si ramase grea imparateasa si bucatareasa. Iar cind veni vremea, nascura amindoua cite un coconas mai frumos decit tot ce este frumos pe lumea aceasta, si le puse nume unuia Dafin si altuia Afin.

Doua surori, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
basme / 2010/07/27

Cunostinta s-a facut intr-o zi de toamna, cand copilul casierului -speriat de o trasura, care era aproape sa-l calce, – a dat fuga in curtela Elena, in poalele ei. De multe ori vrusese ea sa intre in vorba cucopilul, dar ii lipsise prilejul; acum insa il lua in brate, il duse in casa,i dete sa bea apa ca sa-i treaca de spaima si, fiindca era vorbitor caun om mare, macar ca spunea vorbele pe jumatate, il mai opri catvacu dansa. Copilul, foarte apropiat, ii raspunse la toate intrebarile,spuindu-i ca-l cheama “Nitu”; ca e de cinci ani; ca semnul din fruntee o buba facuta de mama de la Caracal, si ca iubeste pe tata mult, mult, “pana la tag”, ceea ce dansa pricepu numaidecat ca insemna: pana la gat.

Mama, de I. L. Caragiale
basme / 2010/07/27

A fost odata un imparat si o-mparateasa sanatosi si voinici, dar tot mahniti, fiindca de aproape zece ani, de cand se luasera, duceau degeaba dorul unui copil macar. Venind vremea sa plece imparatul la razboi departe, cum trebuie sa se-ntample orcarui imparat intr-o poveste, dupa ce si-a sarutat sotia, i-a zis: — Maria-ta, eu acuma plec si numa Cel-de-sus stie cand m-oi intoarce. Sa te gasesc sanatoasa! Dar sa stii ca la-ntoarcere trebuie sa gasesc si copil in casa; de unde nu, paine si sare cu mine nu mai mananci! Pe urma a-ncalecat si a plecat cu ostile. A trecut de la astea o luna… au trecut trei… cinci… aproape noua — suna a pace — si nici un semn. De grija si de suparare, sta biata imparateasa in odaia ei, fara sa mai vaza pe nimini decat pe o batrana credincioasa, care o crescuse pe ea de mica, de cand ramasese fara mama; sta inchisa cu batrana, ofta si se jelea… Ce o sa se faca ea cand o da cu ochii de sotul ei?

Tempora, de I. L. Caragiale
basme / 2010/07/27

Acum cativa ani, unul dintre cei mai de seama studenti ai Universitatii noastre era si tanarul Coriolan Draganescu. Avea inteligenta vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe langa acestea, natura-l inzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibila. Se-ntelege ca, posedand astfel de calitati, Coriolan trebuia sa ajunga in fruntea camarazilor lui. El conducea toate miscarile studentimii. De cate ori generoasa tinerime universitara, nemaiputand sta indiferenta fata de imprejurarile politice, se hotara sa-si spuna si ea cuvantul ei, Coriolan ii strangea randurile, o organiza, o imbarbata, o inflacara si o ducea – la statuia lui Mihai Viteazul. Pana aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statuia eroului de la Calugareni, era prodigios. Cuvantarea lui era asa de zguduitoare, incat auzindu-l, te mirai de nepasarea eroului de bronz: cum oare nu descaleca, precum odinioara comandorul lui Don Juan, spre a face si el o demonstratie?

Poveste, de Ion Luca Caragiale
basme / 2010/07/27

A fost odata un imparat s-o imparateasa, care aveau trei feciori: al mai mare sa fi avut sapte anisori, al mijlociu vreo sase si Praslea vreo patru. Si erau frumosi si cuminti de-ti era mai mare dragul sa-i vezi. Odata, imparatul pleaca la vanat dupa fiare cu o sumedenie de curteni; si merg ei cat merg calari pan paduri, pan munti, si numa intr-o livede racoroasa, cand se opresc sa mai rasufle caii de atata urcus, aud niste miorlaituri, sa fi zis ca e vreun cotoi salbatic, ori cine stie ce lighioana.