— Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! *Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! *Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! *Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! *Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! *Eu: Dar domnii X… Y… Z… n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari… și în sfârșit despre onestitate… de! Un amic (tăindu-mi vorba și dând din umeri): Mofturi! *Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor! Doctorul (foarte liniștit): Mofturi ! *Librarul: Iată…
Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde Apusa tinereţe s-a ofilit de dor, Şi apa ce-aţipeşte, în luciul rânjitor, Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde. Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înşelător Cu ochi a căror taină tu n-ai ştiut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ţi mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ţi, cu degetul la gură, Şi singur iar vei plânge în searbedele zori Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ţi fruntea cu mohorâte flori. [sonet din programa bac s1/33 model subiecte 2009]
A fost odata un imparat si o-mparateasa sanatosi si voinici, dar tot mahniti, fiindca de aproape zece ani, de cand se luasera, duceau degeaba dorul unui copil macar. Venind vremea sa plece imparatul la razboi departe, cum trebuie sa se-ntample orcarui imparat intr-o poveste, dupa ce si-a sarutat sotia, i-a zis: — Maria-ta, eu acuma plec si numa Cel-de-sus stie cand m-oi intoarce. Sa te gasesc sanatoasa! Dar sa stii ca la-ntoarcere trebuie sa gasesc si copil in casa; de unde nu, paine si sare cu mine nu mai mananci! Pe urma a-ncalecat si a plecat cu ostile. A trecut de la astea o luna… au trecut trei… cinci… aproape noua — suna a pace — si nici un semn. De grija si de suparare, sta biata imparateasa in odaia ei, fara sa mai vaza pe nimini decat pe o batrana credincioasa, care o crescuse pe ea de mica, de cand ramasese fara mama; sta inchisa cu batrana, ofta si se jelea… Ce o sa se faca ea cand o da cu ochii de sotul ei?
D. Mariu Chicos Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, si-a inceput cariera printr-o memorabila conferenta didactica. Vom da aci mai la vale conferenta in rezumat, apoi cateva note, luate dupa natura, despre activitatea in praxa a eminentului pedagog. Trebuie prealabil sa spunem ca d-sa, totdeauna inainte de e si i, pronunta pe: n ca gn frantuzesc, t ca k, d ca gh, g ca j, c ca s. Aceasta pentru usurarea citirii citatelor din vorbirea d-sale, pe cari voim sa le transcriem pe cat se poate cu pronuntarea lor originala. Cititorul va suplini partile din cale afara originale, pe cari ne-a fost prea greu sa le transcriem exact, ca de ex. gn si g. Conferinta “Onorat aughitoriu,
Acum cativa ani, unul dintre cei mai de seama studenti ai Universitatii noastre era si tanarul Coriolan Draganescu. Avea inteligenta vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe langa acestea, natura-l inzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibila. Se-ntelege ca, posedand astfel de calitati, Coriolan trebuia sa ajunga in fruntea camarazilor lui. El conducea toate miscarile studentimii. De cate ori generoasa tinerime universitara, nemaiputand sta indiferenta fata de imprejurarile politice, se hotara sa-si spuna si ea cuvantul ei, Coriolan ii strangea randurile, o organiza, o imbarbata, o inflacara si o ducea – la statuia lui Mihai Viteazul. Pana aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statuia eroului de la Calugareni, era prodigios. Cuvantarea lui era asa de zguduitoare, incat auzindu-l, te mirai de nepasarea eroului de bronz: cum oare nu descaleca, precum odinioara comandorul lui Don Juan, spre a face si el o demonstratie?
A fost odata un imparat s-o imparateasa, care aveau trei feciori: al mai mare sa fi avut sapte anisori, al mijlociu vreo sase si Praslea vreo patru. Si erau frumosi si cuminti de-ti era mai mare dragul sa-i vezi. Odata, imparatul pleaca la vanat dupa fiare cu o sumedenie de curteni; si merg ei cat merg calari pan paduri, pan munti, si numa intr-o livede racoroasa, cand se opresc sa mai rasufle caii de atata urcus, aud niste miorlaituri, sa fi zis ca e vreun cotoi salbatic, ori cine stie ce lighioana.
Nouã ceasuri si nouã minute… Peste sase minute pleacã trenul. Un minut încã si se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo pânã colo prin coridor, sã vãz în care compartiment as gãsi un loc mai comod… Aci. O damã singurã, si-fumeazã, atât mai bine! Intru si salut, când auz o mârâiturã si vãz apãrând dintr-un paneras de lângã cocoana capul unui cãtel lãtos, plin de funde de panglici rosii si albastre, care-ncepe sã mã latre ca pe un fãcãtor de rele intrat noaptea în iatacul stãpânii-si. – Bubico! zice cocoana… sezi mumos, mamã!
>>actul 3 ACTUL IV (Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc ; se vede în fund perspectiva orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întîi şi al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache. La stîngă boschete. Mobile de grădină.) SCENA I ZOE şi TIPĂTESCU ZOE Unde e ? unde poate să fie Caţavencu ? TIPĂTESCU Nu ştiu : a fugit, a murit, a intrat în pămînt… (după o pauză, apropiindu-se de Zoe.) Ei ? şi pentru ce voieşti să ştii ? pentru ce să te-ngrijeşti mai mult acuma ? Din contra. Eu parcă nu mai am grije… Zoe, gîndeştete : de două zile, oamenii noştri aleg pe Dandanache, pe care-l aşteptăm din minut în minut, — am ordine să-i fac o primire strălucită… ZOE Ei şi ? TIPĂTESCU Ei !… De două zile va să zică, strivesc pe Caţavencu, şi el nu e nicăiri. Unde e ? pentru ce nu s-arată ?… are scrisoarea, pentru ce nu o publică ? Pentru ce a dispărut, nu ştiu, — din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, — destul că nu o publică… Şi-l crezi tu pe…
>> actul 2 ACTUL III (Teatrul înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund ; cea din mijloc dă în coridorul de intrare ; pe cea din dreapta se citeşte : « Ofiţer ţivil » ; pe cea din stînga : « Arfiva ». În stînga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia « Cabinetul Primarelui ». În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia « Reghistratura », — Partea din stînga pînă la uşa « Arfivei » este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică verde. Lîngă grilaj, la stînga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hîrtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune ; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi cîteva lămpi atîrnate în cuie. Lumină cam…
>>actul 1 ACTUL II (Acelaşi salon) SCENA I TRAHANACHE, FARFURIDI şi BRÎNZOVENESCU (stau împrejurul unei mese rotunde, studiind listele electorale ; fiecare are cîte un creion colorat în mînă) BRÎNZOVENESCU Şaizeci şi nouă cu roşu, buni,… unsprece cu albastru… ai lor… FARFURIDI Doisprezece… TRAHANACHE Ai puţintică răbdare… unu, doi, cinci… şapte… zece… unsprezece. FARFURIDI Doisprezece…. TRAHANACHE Cu Ienache Siripeanu. BRÎNZOVENESCU Nici nu mai are drept de vot, de cînd şi-a măritat fata… Nu i-a dat casele de zestre ? Ei ? Dacă votează, merge la puşcărie onorabilul. TRAHANACHE Ai puţintică răbdare… Da’ dacă-l putem aduce să voteze cu noi ?
COMEDIE ÎN PATRU ACTE PERSOANELE ŞTEFAN TIPĂTESCU, prefectul judeţului AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48 ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete şi comiţii IORDACHE BRÎNZOVENESCU, asemenea NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului « Răcnetul Carpaţilor », prezident-fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română » IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar şi membru al acestei societăţi POPESCU, institutor, asemenea GHIŢĂ PRISTANDA, poliţaiul oraşului UN CETĂŢEAN TURMENTAT ZOE TRAHANACHE, soţia celui de sus UN FECIOR ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre.
COMEDIE ÎN TREI ACTE PERSOANELE NAE GIRIMEA, frizer şi subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU, ce-i mai zice şi « CRĂCĂNEL » UN CATINDAT DE LA PERCEPŢIE IORDACHE, calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIŢA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂŞTI, PUBLIC, SERGENŢI DE NOAPTE Într-un carnaval, în Bucureşti.
Farsa intr-un act PERSOANELE CONUL LEONIDA, pensionar, – 60 de ani COANA EFIMIŢA, consoarta lui, – 56 de ani SAFTA, slujnica lor În Bucureşti, la Leonida (O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o uşă ; la stînga o fereastră. De-o parte şi de alta a scenii cîte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt aşezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz ; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întîi, la stînga, o sobă cu uşa deschisă şi cu cîţiva tăciuni pîlpîind. — Leonida e în halat, în papuci şi cu scufia de noapte ; Efimiţa în camizol, fustă de flanelă roşie şi legată la cap cu tulpan alb. Amîndoi şed de vorbă la masă.)
VODEVIL ÎNTR-UN ACT DE D. C. NEGRUŢI. MUZICA DE D. FLECHTENMACHER. Sunt treisprezece ani de cînd domnul C. Negruţi a scris acest şarmant vodevil, care s-a şi reprezintat în Iaşi la 1849, în folosul emigraţilor din Transilvania. Dulcea pană a autorului Păcatele tinereţilor a fost cea mai adeseori pusă în serviciul dezvoltărei ideelor măreţe şi a simţimintelor generoase; ea avu de multe ori fericirea a ne corigea de viciurile noastre, desfătîndu-ne şi făcîndu-ne să rîdem de dînsele. În această direcţiune de a ne vindeca de boalele inerente naturei omeneşti, d. C. Negruţi administră hapurile cele mai energice învăluite într-o foaie de aur, care are vîrtutea de a ascunde amărîmea lor şi tot ce ar avea de neplăcut şi supărătoriu. De cîte ori s-au reprezintat Cîrlanii(1) domnului C. Negruţi, atît în Iaşi, cît şi în Bucureşti, în aceşti din urmă treisprezece ani, totdauna au avut norocirea de a desfăta şi a încînta publicul ce frecventează teatrul naţional. Această împregiurare este de natură a îndemna pe literatorii şi moraliştii noştri să caute mai de aproape la cîrlani, să ieie de pe dînşii pieliţa de aur ce-i înveleşte şi, străbătînd în miezul lor, să analizeze patimile omeneşti şi mijloacele de a le vindeca.
COMEDIE ÎN TREI ACTE DE D. V. ALECSANDRI Am asistat la prima reprezentaţiune a farsei Cucoana Chiriţa în Iaşi şi am admirat foarte mult geniul cel frumos şi foarte satiric al autorului. Această piesă este o espunere a o mulţime de obiceiuri ridicole, de care se găsesc foarte multe la toate naţiunile ce încep a intra în calea civilizaţiunei. Autoriul biciuieşte societatea întreagă, se leagă de guvernămînt, îi arată că pavagele Iaşului sînt atît de rele încît oamenii ce se preumblă în trăsuri sunt în pericol a-şi pierde dinţii într-un vecinic hodoronc-tronc, arată că caii de poştă sunt mai slabi decît mîţele; apoi, venind la municipalitate, zice că, ostenită de a încheia contracte cu jidanii ca să lumineze Iaşul, a însărcinat cu această funcţiune pe Febea elinilor sau pe a noastră prozaică lună. D-aci apoi se pogoară în lume, vede o mulţime de coconaşi îmbrăcaţi ca primii gentilmani englezi, pomădaţi şi înlorniaţi, carii se prezintă ca gineri totdeauna la familii de provincii şi carii, pînă în cele dupe urmă, autoriul ni-i dovedeşte că sunt galeriani, scăpaţi din ocnele Moldaviei şi ale Valahiei.