George Bacovia, Nocturnă

Uitarea venea… a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins şopteşte : lasă-mă-n pace… De-acum… Auzi, ploaia plînge pe drum Pe un adînc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult… Adorm… ascult… Afară, la fereastră, toamna a spus : –