Manuale pentru internet si computer
internet , manual / 2008/10/31

Denumire/ Autor/ Marime fisier Prezentarea continutului : Proiectarea paginilor web Autor: Dan Paunescu Marimea:454 KB   O carte electronica despre planificarea, machetarea, programarea, publicarea si promovarea unui sit web. Ea se adreseaza in primul rand acelor persoane care vor sa-si creeze primul sit web . In aceeasi masura , ea poate fi folositoare si webmasterilor care au proiectat si publicat deja un sit web si vor sa-l promoveze intr-un mod eficient. Marketing pe Internet Autor: Dan Paunescu Marimea:584 KB In aceasta carte electronica veti gasi informatii interesante despre: studierea pietii; metode de investigare a nevoilor si comportamentului consumatorului; politica de pret si politica de marketing (marketingul agresiv si marketingul viral); metode si tehnici de culegere si analiza a informatiilor; marketingul in retea, etc. Posta electronica Autor: Adrian Andrisan Marimea:536 KB    Poşta electronică (sau e-mail) este unul din cele mai vechi servicii oferite de Internet. In aceasta carte electronica se dau explicatiile necesare deschiderii unui cont de email, utilizarea postei electronice, sfaturi practice, etc. Este o lucrare deosebit de utila incepatorilor. Internet Autor: Adrian Andrisan Marimea: 680 KB    O lucrare mai complexa, care explica si da exemple practice, referitor la  minimul de cunostinte necesare unui „Internaut”  incepator, pentru a putea naviga…

Nicolae Filimon, Il Barbiere di Sevilla
critica / 2008/10/30

IL BARBIERE DI SEVILLA MELODRAMĂ COMICĂ ÎN DOUĂ ACTE. POEZIA DE C…, MUZICA DE MAESTRUL G. ROSSINI. Cînd Dante, ilustrul cîntător al Infernului, întrebă pe Francesca da Rimini despre amoroasa ei aventură cu Lancelotto, ea, înecată de lacrime, răspunse: „Nessun maggior dolore che ricordarsi dei tempi felici nella miseria“*if (document.all){ var x=document.all(‘IDAODE4-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } . Tot astfel am răspuns şi noi cînd furăm întrebaţi despre reprezentarea operei Il barbiere di Sevilla cu artiştii din ziua de astăzi.

Tudor Arghezi, Umbra
poezie / 2008/10/30

Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii, Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci, Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii, Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci. Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare Şi copie leită, croită pe tipar, Ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare, La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu şi rar. Ascunşi prin gropi şi scorburi, alăturea de tine, Tu nu ştiai că suntem într-unul singur doi, Împreunaţi pe viaţă din două firi străine Prin şubreda urzeală de aer dintre noi. Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărţită, Cu linia schiţată aceeaşi de contur, Pe pulberea fierbinte şi-n cremenea tocită, Ca un păianjen negru ce-ţi umblă împrejur. Sunt peticul de noapte dat ţie din născare, Şi ies şi intru-n tine în zori şi în amurg. Din mine vii şi-n mine te-ntorci în bezna mare, Firimiţată-n oameni şi-n zilele ce curg. În mine-i scris destinul cu slove nevăzute Ghiceşte-ţi-l, să-l afli, de-ţi este plin sau gol Ţâţânele zidite alunecă tăcute, De-abia lăsând să treacă un fum, ca un simbol.

Tudor Arghezi, Spuneai ceva?
poezie / 2008/10/28

ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare. Şoptisei, poate, o-ntrebare, Sau, poate, un răspuns. Dar glasul nostru nu era ascuns? Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată. A fost atunci? Acum e altădată? Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi. Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise, În jocul de-a sfiala, amuţise. Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine. Tu mă numiseşi „Ţie”, eu te numisem “Tine”. Să te cunosc? Să mă cunoşti? Stam unul lângă altul ca plopii mari – şi proşti.

Tudor Arghezi, Sfârşitul toamnei
poezie / 2008/10/27

Volumul: „Cuvinte potrivite” ( 1934 ) O! Cine-ar zice că pe-aici Au fost vreodată flori, Privighetori, Şi cărţi citite cu ochi mici, În care latele panglici Întorsu-s-au de-atâtea ori? Şi totuşi, furăm doi mai ieri, Srânşi braţ de braţ, gângavi, Ca doi bolnavi; Şi-n legănarea celor seri, Subt plopii negrii şi severi, Blânzi şi supuşi ca nişte sclavi. Să plec! de-acuma sunt străin Pe unde fură trei, Pleşuvi şi ei! Ceva ciudat, ca un destin Mă-mpinge să mă-ntârzii prin Căzuta frunză din alei. Aici, unde-a murit trecutul, Mă plimb ca-ntr-un mormânt, În care sunt Legat s-ascult cum tace lutul, Pe când în suflet toarce mutul Regret, înfăşurat în vânt.

Tudor Arghezi, Serenadă
poezie / 2008/10/26

Ciclul “Flori de mucigai” ( 1931 ) De cu noaptea, câte toate: Clopotul toacă şi bate, Broaştele, nu ştii de unde, Calcă-n clapele afunde. Se clătesc în beregată Cu faianţă sfărâmată Şi înghit la ceasu-ntâi Cioburile ei scârţâi, Ciorile din pom se muşcă, Steaua cade, foc de puşcă, Fierăstraie şi rindele Rod în ciurciuvele. Pe la trei, Vin păduchii mititei; Pe la cinci, Ploşniţele cu opinci. Şobolanul te miroase Pe la şase. Gâlcile dacă ţi-au copt, Doctorul vine la opt. Bezna rece, zidul rece, Mai muriră paisprezece.

Tudor Arghezi, Pui de vânt
poezie / 2008/10/24

ciclul “HORE” ( 1939 ) Vântul strigă: nu-i răspunde. Şi te cheamă: te ascunde. Te găseşte? Dă cu frunză, El nu ştie să se-ascunză. Abia-de-a-nvăţat să ştie Să se toarcă şi subţie, Să se facă lână moale Prin porumb şi ramuri goale, Pletele să-şi depene Prin zăbrele ţepene. Vânt? A fost numai un pui, Pasăre din ţara lui. Aripile de dantele Încă-s cu bruma pe ele, Degetele, la picioare, Au în vârf mărgăritare, Şi călcâile-n stihar Ouă par, de nenufar. Calcă lin şi cu sfială, Ca pe foi de poleială, Şovăind că poate strică Gâzele de majolică. Mirodenii cu tămâie L-împresoară şi-l mângâie. Urma-i e mirositoare A sulfină şi răcoare. Cheamă-l. Puneţi amândoi Gura-n flaut şi-n cimpoi.

Nicolae Filimon, Schite trase din viata si scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
biografie , Text integral / 2008/10/23

Celebrul maestru Verdi, devenind atît de mult popular prin frumoasele sale opere muzicale, socotim că n-ar fi de prisos pentru publicul nostru a avea oarecare noţiuni asupra vieţii şi scrierilor sale. Luînd de autoritate pe biograful său Bernani (1), arătăm că el se născu în anul 1814 în oraşul Busseto din ducatul de Parma. (2) Părinţii lui nefiind în stare a face educaţiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinţii sale da semne de un gust decis şi dă cele mai bune dispoziţiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care, după cum zic unii, nu erau lipsite de oarecare valoare, se însărcină a iniţia pe junele Verdi în primele elemente ale muzicii. (3) Peste puţin timp lecţiunele lui Provesi deveniră de neajuns acestui geniu îndrăzneţ şi viguros, care începuse a devina cele mai abstracte şi mai minunate secrete ale artii. Atunci veni unul din acei oameni cari onorează prea mult umanitatea prin buna întrebuinţare a bunurilor ce le-a dat cerul. Acest om, lăsîndu-se cu totul în posesiunea inspirărei inimii sale cei nobile, dete lui Verdi mijloacele necesarii…

Tudor Arghezi, Om cu om
poezie / 2008/10/23

Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Un om fusese-o frunză şi numai om cu om Au izbutit să crească şi să se facă pom. Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure, Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure. Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire, Făcându-te din omul prigoanei, omenire.

George Bacovia, Plouă
poezie / 2008/10/23

Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Şi ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcneşte la ploaie rîzînd… Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Da, plouă… şi sună umil Ca tot ce-i iubire şi ură – Cu-o muzică tristă, de gură, Pe-aproape s-aude-un copil. Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Ce basme tălăngile spun! Ce lume-aşa goală de vise! … Şi cum să nu plîngi în abise, Da, cum să nu mori şi nebun, Oh, plînsul tălăngii cînd plouă!

Nicolae Filimon, Cocoana Chirita in Iasi
critica / 2008/10/22

COMEDIE ÎN TREI ACTE DE D. V. ALECSANDRI Am asistat la prima reprezentaţiune a farsei Cucoana Chiriţa în Iaşi şi am admirat foarte mult geniul cel frumos şi foarte satiric al autorului. Această piesă este o espunere a o mulţime de obiceiuri ridicole, de care se găsesc foarte multe la toate naţiunile ce încep a intra în calea civilizaţiunei. Autoriul biciuieşte societatea întreagă, se leagă de guvernămînt, îi arată că pavagele Iaşului sînt atît de rele încît oamenii ce se preumblă în trăsuri sunt în pericol a-şi pierde dinţii într-un vecinic hodoronc-tronc, arată că caii de poştă sunt mai slabi decît mîţele; apoi, venind la municipalitate, zice că, ostenită de a încheia contracte cu jidanii ca să lumineze Iaşul, a însărcinat cu această funcţiune pe Febea elinilor sau pe a noastră prozaică lună. D-aci apoi se pogoară în lume, vede o mulţime de coconaşi îmbrăcaţi ca primii gentilmani englezi, pomădaţi şi înlorniaţi, carii se prezintă ca gineri totdeauna la familii de provincii şi carii, pînă în cele dupe urmă, autoriul ni-i dovedeşte că sunt galeriani, scăpaţi din ocnele Moldaviei şi ale Valahiei.

Tudor Arghezi, Natură moartă
poezie / 2008/10/22

din volumul „FRUNZE” ( 1961) Zăresc în mine şesuri şi temelii de munţi Cu ceruri printre piscuri şi râuri pe subt punţi, Ca pe pământ, întocmai ca pe pământ, din care Ieşii ca o mâhnire, trăind ca o-ntrebare. Se înfiripă umbre, schiţate, şi se-ntind, Ca-n urma unui soare născându-le murind. Păduri culcate-n unde, pe apele domoale, Şi turlele prin ceaţă, ca de castele goale, Câte un drum coteşte, oprit la un copac. Vor fi trecute toate, c-atât adorm şi tac?… Le-asemui parcă unui veşmânt care mai poartă Şi astăzi urma veche-a mişcării-n cute moartă. Dar când, întârziată, copita, pe răzoare, Se-ndreaptă către peşteri, a unei căprioare, Să înţeleg de unde se-ntoarce-mi vine greu… Din câmpul sterp şi rece, sau din sufletul meu?

George Bacovia, Largo
poezie / 2008/10/22

Muzica sonoriza orice atom… Dor de tine, şi de altă lume, Dor… Plana: Durere fără nume Pe om… Toţi se gîndeau la viaţa lor, La dispariţia lor. Muzica sentimentaliza Obositor, – Dor de tine, şi de altă lume, Dor… Muzica sonoriza orice atom.

George Bacovia, Plumb de toamnă
poezie / 2008/10/18

De-acum, tuşind, a şi murit o fată, Un palid visător s-a împuşcat; E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat… – Tu ce mai faci, iubita mea uitată? Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. Iar frunzele cu droaia se desprind; E vînt şi-orice speranţă e pierdută. Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie Am întîlnit un popă, un soldat… De-acum pe cărţi voi adormi uitat, Pierdut într-o provincie pustie. De-acum, au şi pornit pe lumea eronată Ecouri de revoltă şi de jale; Tot mai citeşti probleme sociale… Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

George Bacovia, Nocturnă
poezie / 2008/10/17

Stau… şi moina cade, apă, glod… Să nu mai ştiu nimic, ar fi un singur mod – Un bec agonizează, există, nu există, – Un alcoolic trece piaţa tristă. Oraşul doarme ud în umezeala grea. Prin zidurile astea, poate, doarme ea, – Case de fier în case de zid, Şi porţile grele se-nchid. Un clavis îngînă-ncet la un etaj, Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj – Stropii sar, Ninge zoios, La un geam, într-un pahar, O roză galbenă se uită-n jos.