Tudor Arghezi, Scrisoare

ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Aveai un fel de noapte în ochi şi-un fel de glas, Că-n lupta de-a şoptitul, pe seară, m-ai rămas. Într-adevăr, destinul e turburat de-o floare Ieşită de neunde, necum şi la-ntâmplare, Şi se trezeşte-n rouă din somnul ei închis, Trecând dintr-o visare tăcută într-alt

George Bacovia, Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol… Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate – Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează –