By Scîrţîie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrîne, pe streşini de lemn, Şi frunzele cad ca un sinistru semn În liniştea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Aşteaptă pe noul amor… Pe cînd, discordant şi în fiorător, Scîrţîie toamna din crengi ostenite.
Biblioteca.wansait.com
You may also like
Ion Luca Caragiale – amintiri despre Eminescu (iunie 1889)
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: –
