George Bacovia, Alean

E-n zori, e frig de toamnă, Şi cît cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pîclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Cîmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plîngi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pîclă

George Bacovia, Amurg de iarnă

Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Cîmpia albă – un imens rotund – Vîslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Chemări de dispariţie mă sorb, Pe cînd, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb, Tăind orizontal, diametral.

George Bacovia – Oh, amurguri

Oh, amurguri violet… Vine Iarna cu plînsori de piculine… Peste parcul părăsit Cad regrete Şi un negru croncănit… Veşnicie, Enervare… Din fanfare funerare Toamna sună, agonie… Vînt de gheaţă s-a pornit, Iar sub crengile schelete, – Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, – Vine, nu vine… Oh, amurguri

George Bacovia, Note de toamnă

Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă

George Bacovia, Seară tristă

Barbar, cînta femeia-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, – Şi-n jur era aşa răscoală… Şi-n zgomot monstru de ţimbale Barbar, cînta femeia-aceea. Barbar, cînta femeia-aceea… Şi noi eram o ceată tristă – Prin fumul de ţigări ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există… Şi-n

Tudor Arghezi, Scrisoare

ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Aveai un fel de noapte în ochi şi-un fel de glas, Că-n lupta de-a şoptitul, pe seară, m-ai rămas. Într-adevăr, destinul e turburat de-o floare Ieşită de neunde, necum şi la-ntâmplare, Şi se trezeşte-n rouă din somnul ei închis, Trecând dintr-o visare tăcută într-alt

George Bacovia, Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol… Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate – Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează –

George Bacovia, Rar

Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur… Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie – Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atît mai bine – Şi de-atîta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni… Tremur, tremur,

Garabet Ibrăileanu, Adela

Adela EXTRAS Azi se împlinesc treizeci şi şase de ani de la moartea mamei… Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morţii mor şi ei, mereu. Când voi dispărea şi eu, va fi murit şi ea complet din

George Bacovia, Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă… Şi codrul sălbatec vuieşte – Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. – Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plînge şi nu-ţi fie teamă – Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămîntul la dînsul ne cheamă…

George Bacovia, Moină

Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii, Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gînd mă deprinde… Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă;