Antim Ivireanul – Prefeţe, dedicaţii, postfeţe
eseu / 2008/12/08

Postfaţa Evangheliei greco-române, tipărită la Bucureşti, în anul 1693 Dedicaţia Psaltirei româneşti, tipărită la Bucureşti, în anul 1694 Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Prefaţa Gramaticii slavoneşti, tipărită la Snagov, în anul 1697 Precuvântare la gramatică Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicaţia din Noul Testament, tipărit la Bucureşti, în anul 1703 Prefaţă la Vieţile paralele de Plutarh,tipărită în greceşte la Bucureşti, în anul 1704 Dedicaţia din Ceaslovul tradus de Antim şi tipărit la Târgovişte, în anul 1715 Dedicaţia manuscrisă a lui Antim de pe exemplarele Evangheliei georgiene, tipărită la Tiflis, în anul 1709 Prealuminaatului şi preaînâlţatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Motivele scriitorului
eseu / 2008/12/03

Onorarul şi gloria, mai întâi. Situaţia financiară a omului poate face ca unul din aceste două motive grele de acţiune scriitoricească să cântărească mai mult decât celălalt. În sufletul scriitorului trăieşte uneori foarte viguroasă setea de putere. În veacul XVI, Pietro Aretino avuse ştiinţa şi norocul să combine frumos onorarul cu gloria şi puterea, căci el a descoperit şantajul (numit, la ocazii, şi schimb de bune procedee), lucru pentru care a rămas celebru, pe câtă vreme scrierile lui, încă de mult, nu mai sunt cunoscute decât erudiţilor. Şi adevărat: cu ajutorul genialei invenţii a lui Aretino – era pe atunci tocmai epoca marilor descoperiri în toate direcţiile – un om de condei poate ţine piept chiar bărbatului politic, adică însuşi deţinătorului puterii supreme. Dar acest detaliu intervine relativ rar printre motivele care pun condeiul în mâna omului. Schimbul acesta energic de bune procedeuri este limitat şi organizat cu delicateţe tăcută, în anume sfere de interese şi aspiraţii câteodată de ordin ideal, câteodată nu. Puterea pe care răspândirea o dă unor anume instituţii de publicitate le impune inevitabil şi foarte efectiv atenţiei unor instituţii cu caracter economic, sau mecenilor doritori de a procura glorie protejaţilor de ambe sexe, trecându-i din salon…

Nicolae Filimon, Jocul banatean
eseu , Text integral / 2008/12/02

Văzut-aţi Banatul, astă ţară românească dincolo de Carpaţi, unde totul în natură respiră poezie, amoare, patriotism? Aci munţii capriţioşi ce străbat toată ţara se încolăcesc în formă de ghirlande rotunde, lăsînd loc în mijlocul lor la văile cele mai încîntătoare; aci, la umbra unui pom, pe marginea unei fîntîne, vezi un june român înalt, spătos, cu fruntea largă, cu ochii scînteind, reprezintaţia cea mai fidelă a tipului roman; aci, costumele, moravurile, tradiţiunile, legendele naţionale, toate se conservă cu mai multă stăruinţă, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naţionalitatea şi patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci o luptă continuă, un răzbel de toate zilele.

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Sentimentalii
eseu / 2008/12/02

În corespondenţa lui Voltaire cu Frederic cel Mare vine deseori vorba de lacrimi. Pentru poezii, pentru tragedii mai ales, câteodată şi faţă de întâmplări triste netrecute prin poezie, bărbaţii aceştia se întrec în plâns, şi, desigur, nu fără mândră mulţumire, îşi anunţă unul altuia frecvenţa şi bogăţia lacrimilor. Aşa era şi pe atunci: “verser des larmes” era o eleganţă obligatorie. Dinadins am pomenit, ca exemplu, pe aceştia doi, – oameni deosebit de isteţi şi practici, care treceau cu voinţa lor peste orice, ca să se vază în trăsături cât mai groase puterea ciudată a unei mode psihologice. Când regele cel atât de sensibil a dat răvaş de drum filozofului, el spunea intimilor: l-am stors ca pe o lămâie, nu mai aveam ce scoate din el. De partea lui, filozoful sensibil făcuse contrabandă cu hârtii de valoare saxone, pe care Frederic tocmai le interzisese în Prusia – un gheşeft minunat între atâtea altele ale patriarhului. Acest literat care-şi amesteca, când vroia, lacrimile umanitare cu ale prietenilor regali sau alţii, nu se oprea să tragă pe sfoară un vecin de moşie pentru câţiva stânjeni de lemne. Şi doar omul care ţine tarabă de sensibilitate, măcar şi sporadic, are înainte de toate aerul…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Neînţelegeri inocente între public şi artişti
eseu / 2008/11/30

Îmi povestea foarte vesel Panait Cerna, poetul, cum nişte admiratoare aprinse ale versurilor lui s-au supărat amar aflând că autorul e scurt de trup, grăsuliu, lat în spete şi rumen la faţă. A fost pentru ele o dureroasă nedumerire: nu ştiau cum să împace poeziile cu chipul omului. Negreşit, erau nişte biete fete, inimoase şi crude la minte. Exemplul e prea bun… Dar eu cred că mulţi oameni, indiferent de vârstă, sex şi calitate socială, poartă în minte un tip al artistului, fizic şi moral, care aduce mult cu visul fetelor oarecare; le lipseşte celorlalţi numai îndrăzneala naivă ca să-l dea pe faţă direct şi complet. De vreo sută de ani, artistul, pentru masa publicului european, trebuie să fie înalt, subţire, cu obrazul lungăreţ, palid, cu păr mult şi frumos – dacă se poate ondulat. Adeseori, artistul poartă, chiar astăzi încă, o deosebită uniformă – n-o mai descriu; prea e cunoscută. Pe urmă, trebuie să fie om tare simţitor, cu nervii delicaţi. Dacă se poate chiar bolnavi. În sfârşit, i se cere să aibă multe întâmplări în viaţă, mai ales de dragoste – şi să fie om nepractic. Fără îndoială, acest ideal nu-i creat din stricte observaţii biografice şi printr-o…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Stil clasic
eseu / 2008/11/29

Literatura franceză clasică seamănă curios cu viaţa germană prusificată. Raţiune, ordine şi, prin urmare, claritate – aşa se numesc idolii esteticii în tot timpul pe care francezii unanim l-au consacrat ca vârsta lor clasică. Sunt chiar virtuţile rasei, se zice, care fatal au strălucit şi au stăpânit în toată vigoarea lor atunci când spiritul naţional ajunsese la maximum de puritate şi plenitudine. Naţionale ori ba, aceste calităţi au fost afirmate în teorie şi consacrate în practica vremurilor acelora cu o consecvenţă straşnică. Trei oameni, serioşi, cuminţi, cumsecade şi cu carte, Malherbe, Vaugelas şi Boileau, au lămurit şi definit simpatiile literare ale timpului, punând la cale versificaţia şi retorica, gramatica şi principiile generale de judecată estetică. Aceşti vrednici jandarmi literari au alcătuit cu grijă şi nestrămutată credinţă canoanele clasicismului. Şi este de luat în seamă că un drept-credincios ca Brunetière accentuează tare rolul teoriei şi al criticii în formarea artei clasice franceze. Cel mai frondeur dintre popoarele europene s-a lăsat aci mai strâns strunit decât oricare altul; până într-atât, că vreme de două veacuri aproape chiar glasul scriitorilor cu cel mai vădit talent poetic, ca La Fontaine şi Racine, sună prozaic prin botniţa clasicistă. Versuri frumoase ca proza – a fost…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Estetica utilă şi culturală
eseu / 2008/11/26

  La orice nedumeriri şi în orice controverse estetice, un prieten, iubitor de oameni şi de linişte, mă întâmpină cu vorba că despre nici o lucrare de artă nu se poate zice cu deplină hotărâre că-i rea, fiindcă, oricum ar fi, ea place grozav cel puţin unui om: aceluia care a făcut-o. Se înţelege că, faţă de această observaţie, toate contestările bazate pe o pretinsă ierarhie de valori estetice sunt, ca şi nimicul faţă de cel mai infim ceva: nule. Atât numai că practica vieţii nu rabdă astfel de înţelepciune, aşa mult spirit conciliant cât se arată în maxima prietenului. Şi mi se pare că aici, ca şi aiurea, practica are dreptate. Căci paşnica formulă este, în fond, diabolică. Consecvent luată ea ar da roadele cele mai pernicioase, ar duce la indiferenţă şi anarhie, care sunt, oricând şi oriunde, începutul pierzării. Oamenii, simţind că binele suprem este cetatea şi că binele cetăţii stă în unitate, au căutat încă din vechime să afle cât mai multe şi mai sigure mijloace pentru unificarea sufletelor într-o ordine durabilă. Între aceste mijloace unul este estetica. Din ea învăţăm ce trebuie să ne placă şi cum să ne îmbătăm de voluptăţile artei, fără să ne…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Clasicii
eseu / 2008/11/25

Clasicii sunt nume proprii de literaţi şi artişti pe care le învăţăm în şcoală, sau le aflăm mai târziu, din cărţi sau de la persoane frumos cultivate. Numele acestea sunt ilustre şi vechi; în ele, fără să fie ajutate de vreun alt cuvânt, stă acumulată o mare putere de sugestie. De aceea şi sunt o proptea folositoare pentru opiniile literare şi artistice; fiindcă în orice domeniu, omului îi vine comod să trăiască autoritativ. Până la revoluţia romantică, numele vechi erau propteaua unică a gustului public. Pe încetul s-au strecurat şi modernii spre treptele de cinste, şi astăzi sunt destui oameni care nu-i pomenesc decât pe dânşii; aşa încât avem două puncte de sprijin, de putere aproape egală: numele cele mai vechi şi mai cunoscute – numele cele mai nouă, din ultima fasciculă a celei mai moderne reviste. Dezvoltarea capitalistă a culturii europene trebuia negreşit să pună în valoare noutatea ca atare – lansarea de articole nouă este un caracter general al pieţii de astăzi. De unde vine totuşi că unii oameni se închină celor mai vechi, alţii celor mai nouă mărfuri artistice, nu-i uşor de spus. Poţi fi deopotrivă elegant şi cu anticii şi cu modernii, pentru că eleganţa conservatoare…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Geniul organizator
eseu / 2008/11/22

Normal, lucrătorul invidiază pe contramaistru, contramaistrul pe inginer, inginerul pe directorul general. Şi la popoarele cu temperament viu, cu sociabilitate viguroasă şi cu instituţii liberale, câţi cetăţeni nu jinduiesc, în ceasuri de visare fierbinte, la rangul de secretar general – ori, în sfârşit, la cel de ministru, suprema ademenire a vieţii democratice! Care este sensul şi valoarea invidiei ierarhice? De când neîndurata ironie istorică l-a adus pe Nietzsche, cel îmbătat de mândră izolare, până în gurile tuturor automaţilor literari, ideea că râvna şi emulaţia, ca atare, sunt eminent creatoare a ajuns o floare de foileton din cele mai pompoase. Pe filologul poet îl fermecase rodnicia intelectuală şi artistică în cetăţile antice; el atribuia bogăţia aceea rivalităţii sistematic iritate prin jocurile şi concursurile publice. Mi se pare că explicaţia nu-i decât entuziastă şi naivă. Cred că nici chiar în grupări umane aşa de mici ca cetăţile greceşti, oricât de solicitată ar fi fost acolo dorinţa naivă de a trece înaintea altuia, calitatea, şi nici cantitatea produselor intelectuale nu puteau fi influenţate direct şi excluziv de premii şi coroane. De dragul cununilor de stejar şi a medaliilor de onoare nu se nasc capodopere, cum nu s-ar naşte nici copii reuşiţi. Ca să…

Antim Ivireanul, Învăţătură bisericească
eseu / 2008/11/08

Scara aceştii cărticele Rugăciunea care au învăţat pre apostoli Domnul nostru Iisus Hristos „Tatăl nostru carele eşti în ceriuri“ Mărturisirea credinţii, carea se împarte în 12 alcătuiri Céle şapte taini ale sfintei besérici Ce putere şi ce dar au acéste şapte taini Pentru taina dumnezeeştii Liturghii Pentru rânduiala preoţiei Pentru taina ispovedaniei sau a pocăinţei Pentru taina nunţii cei pre lége Pentru taina maslului Noao porunci mari ale beséricii Zéce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 Lége, cap.5 Şapte daruri ale Duhului Sfânt, carele sunt. Isaia, cap.11, stih 2 Trei fapte bune ale blagosloviei. 1 Corintheni, cap.13, stih 13 Patru bunătăţi ale sufletului Patru bunătăţi ale trupului Şapte păcate de moarte Şapte faceri de bine împotriva acestora Céle 12 roduri ale milosteniei, după cum scrie la Mathei, cap 15 Alte învăţături trebuincioase Pricinile pentru care fieştece preot are voie să slujească în noriia altuia

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: În procesul intelectualilor
eseu / 2008/10/11

Mi se pare că despre intelectuali se vorbeşte de la o vreme ca despre o clasă socială. Fiindcă muncitorii manuali formează, propriu-zis, o clasă sau clase, s-a grăbit lumea să-i facă şi pe cei intelectuali tot o clasă. În felul acesta se poate disputa în bloc şi confortabil despre intelectuali, mai ales contra lor. Multă lume este foarte supărată pe dânşii. Şi eu înţeleg bine de ce. Fără exagerare, intelectualii sunt singuri vinovaţi de tot ce se întâmplă în viaţa societăţilor, dacă luăm vinovăţia în înţelesul cel mai strict; maximum de luciditate în momentul faptei, prin urmare maximum de răspundere. Alte clase sociale, bancheri şi industriaşi mari sau mineri sindicalizaţi pot dispreţui şi urî pe intelectuali, dar aceasta e numai o stare de sentiment, mai mult ori mai puţin vagă. Singuri intelectualii au fost în stare să prepare filosofic discreditul inteligenţei, să dea prestigiu de argumentare dispreţului şi urii altor clase şi meserii faţă de intelectuali. Sigur, acesta-i cel mai pompos şi rafinat caz al lichelismului, pe care, deunăzi, Henri Barbusse şi Camil Petrescu îl dădeau în spinarea intelectualilor. “Afară ticăloşilor! – ticăloşi, Măria Ta”, ca pe vremea lui Karkaleki.

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Prefaţă
eseu / 2008/10/09

Cred că se pot numi, cu aceeaşi dreptate, gingaşe ideile care, în general, trebuie să fie cunoscute oricui vrea să treacă drept om cultivat, ca şi acele despre care acest om trebuie să pomenească totdeauna cu deosebită băgare de seamă, dacă vrea să nu supere atenţia societăţii unde, în chipul cel mai util şi cel mai plăcut, i se adăposteşte persoana şi i se apără interesele. Viaţa omului cultivat este grea astăzi. I se impune, des şi sever, să cunoască lucruri nouă şi să vorbească despre dânsele elegant şi sigur. Mai ales pentru tineri, obligaţia aceasta este constrângătoare. Pe cei maturi societatea nu-i sileşte, cu acelaşi zor ca pe tineri, la excese intelectuale. Conducerea afacerilor permite, în această privinţă, o dezinteresare care poate merge până la cea mai senină apatie; apoi în tot cazul rămân ceva idei cu care omul şi-a ornat spiritul în tinereţe, şi acestea, administrate prudent, pot face bune servicii până la anii venerabili.

Antim Ivireanul, Didahii
eseu / 2008/10/08

Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului de brânză Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinţii apostoli Petru şi Pavel Cuvânt de învăţătură la Bogoiavlenie Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena Cuvânt de învăţătură la naşterea domnului nostru Cuvânt de învăţătură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învăţătură la Obrezaniia lui Hristos Cuvânt de învăţătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria Învăţătura la sfântul părintele nostru Nicolae Predoslovie la cuvântul de învăţătură în Dumineca Florilor Cuvânt de învăţătură şi de umilinţă în Dumineca Florilor Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia…

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Feminism
eseu / 2008/10/07

Pentru noi, bărbaţii toţi, femeia este un fenomen banal, obsedant şi grav. Cu deosebiri, se înţelege, după vârstă, temperament, rasă şi sferă socială – dar nu prea mari, fiindcă raporturile naturale şi istorice de care vorbesc aici sunt doar din cele mai uniforme. Printre puţinii iluştri pe care-i pomeneşte lumea ca supreme excepţii, Spinoza şi Kant, de exemplu, nu mai apar, de-aproape cunoscuţi, atât de excepţionali cum obişnuit se crede. Kant nu a pierdut numai câteva clipe de tihnită reflecţie pentru a­şi întemeia sistematic hotărârea de a nu se însura, ci a avut şi un flirt foarte duios când trecuse de şaptezeci de ani. Spinoza a fost îndrăgostit, ca cel mai simplu tânăr; iar un alt mare izolat, Descartes, a avut un copil natural. În sfârşit, nu fără bună şi delicată logică a imaginat legenda într-o caracteristică apropiere cu lumea feminină pe Isus, straniul nostru zeu revoluţionar. Norma este prin urmare absolută; genii şi zei sunt cuprinşi de dânsa. Dar cea mai roasă banalitate se preface într-o arătare misterioasă şi străină ori de câte ori ea, prin cine ştie ce ascunse întâmplări ale gândirii, se rupe din lanţurile greoaielor asociaţii care nasc şi nutresc toate banalităţile comode ale vieţii practice….

Nicolae Filimon, Artele si stiintele in Romania
eseu / 2008/10/03

Abia numărăm şase lustri de cînd românii rupseră vălul cel gros ce de mult timp îi ţinea în oribilul întuneric al ignoranţei, (1) şi geniul magistral al străbunilor noştri începu a se manifesta, fresc şi viguros, în inimele junilor români din bela colonie plantată pe malul Istrului de divul cezare Traian. Această scînteie divină ce rădică pe grecii antici şi pe romani la acea mare perfecţiune intelectuală şi morală care chiar astăzi, în supremul secul al luminilor moderne, face ca numele acestor doi populi să stee scris cu litere de aur în cartea artelor şi a ştiinţilor, ca să arate celor de faţă şi viitori adevăratele legi ale frumosului ideal şi material, deşi scînteia prometană, dupe cum am mai zis, se manifestă între noi, avu însă a suferi mult din cauza prejudiţiilor unei societăţi corupte, ce nu cunoaşte altă ambiţiune decît boieria şi funcţiunea publică, şi care gratulează foarte lesne cu titlul de mojic pe artistul de orice specialitate. Cu toate aceste, inteleginţa şi devotamentul românilor cătră ştiinţi şi arte triumfă despre toate obstaculele şi astăzi numărăm cu mîndrie mai mulţi ingineri civili şi agricoli, medici, astronomi şi filozofi. În literatura beletristică avem bărbaţi care mînuiesc pana în proză şi…