Dimitrie Anghel, “Balul pomilor” (extras)
poezie / 2012/06/02

Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet, Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii, Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii, Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nclină, şi-n urmă iarăşi vin la loc, Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome, Împrăştie în aer danţul acesta ritmic de fantome, Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele Zvârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vântul plecat a deşteptat un cânt, Şi-nvoalte* mâneci horbotate* se-ntind uşoare să salute Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute, Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pân’ la pământ.[…] Aşa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri, Despodobiţi de-atâtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii, Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii, zarzării şi prunii, Banalii pomi din faţa casei, ce-i ştiu de-atâtea primăveri. (versiune scurtata cf Ministerului Educatiei, programa de bacalaureat la limba si literatura romana, subiectul 1, varianta de subiecte 007)

Dimitrie Anghel, “Crizanteme”
poezie / 2012/06/02

Se trec şi florile de toamnă, cele din urmă flori, şi-n casă Lângă oglinzile-obosite, o fată şubredă şi pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală*. Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă… Înc-un mănunchi, şi câte visuri şi primăveri – câtă ruină! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune: A tale braţe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină. Norocu-ntăilor brânduşe culese-n zori de zi pe rouă… Cum s-a trecut, şi cum trec toate pân’ vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme: În lacrimi tremură oglinda ca faţa apelor când plouă. Şi-mbrăţişaţi alături plângem, plângi blândă, candidă vestală, Din lacrimi liniştea sporeşte, ş-a fi târziu pricepi ce-nsamnă. Brânduşele-nfloresc de-a pururi şi poate soarele de toamnă S-o-nduioşa ca să-ţi arunce pe frunte mândra lui beteală.

George Bacovia, Nervi de toamnă
poezie / 2009/06/03

La toamnă, cînd frunza va îngălbeni, Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, – Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva, Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Cînd geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final, Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal. Va bate ploaia… şi tîrziu, la geamul tău voi plînge-ncet… Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, – Nimic tu nu vei auzi din cîte voi avea de spus… În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

Ion Minulescu, Acuarela
poezie / 2009/04/30

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Orasenii, pe trotoare, Merg tinandu-se de mana, Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana, De sub vechile umbrele, ce suspina Si se-ndoaie, Umede de alta ploaie, Orasenii pe trotoare Par papusi automate, date jos din galantare In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Nu rasuna pe trotoare Decât pasii celor care merg tinandu-se de mana, Numarand In gând Cadenta picaturilor de ploaie, Ce coboara din umbrele, Din burlane Si din cer Cu puterea unui ser Datator de viata lenta, Monotona, Inutila Si absenta. In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana Un batran si o batrana — Doua jucarii stricate — Merg tinandu-se de mana…

Dimitrie Anghel, In gradina
poezie / 2009/04/30

Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blînde… Ce iertător şi bun ţi-e gîndul, în preajma florilor plămînde ! Rîd în grămadă ; flori de nalbă şi albe flori de mărgărint, De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint. Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia : Pe faţa ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia Seninului de zare stînsă, şi-n trandafiri cu foi de ceară Trăiesc mîhnirile şi plînge norocul zilelor de vară. Atîtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă : Parcă-mi arunc-o floare roşă o mînă albă de fantasmă, Ş-un chip bălan lîngă-o fereastră răsare-n fulger şi se stînge… De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sînge. Ca nalba de curat odată eram, şi visuri de argint Îmi surîdeau cu drag, cum rîde lumina-n foi de mărgărint, Şi dulci treceau zilele toate, şi-arar dureri dădeau ocoale… Ah, amintirile-s ca fulgii rămaşi uitaţi în cuiburi goale.

George Bacovia, Decembrie
poezie / 2008/12/01

Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, – Citeşte-mi ceva de la poluri Şi ningă… zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, – Te uită cum ninge decembre… Nu rîde… citeşte nainte. E ziuă şi ce întuneric… Mai spune s-aducă şi lampa – Te uită, zăpada-i cît gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă… Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre… Nu rîde… citeşte nainte.  Din volumul Plumb

George Bacovia – volumul Plumb
poezie / 2008/11/13

01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21. Searã tristã 22. Note de toamnã 23. Oh, amurguri 24. Amurg de iarnã 25. Alean 26. Amurg antic 27. Pulvis 28. Cuptor 29. Toamnã 30. Singur 31. Trudit 32. Amurg 33. Altfel 34. Panoramã 35. Finis 36. Plumb de iarnã 37. Nocturnã 38. Plumb de toamnã 39. Largo 40. Plouã 41. Nervi de primãvarã 42. Matinalã 43. În parc 44. Poemã în oglindã 45. Alb 46. Nervi de toamnã 47. Plumb de iarnã 48. Note de toamnã 49. Monosilab de toamnã 50. Nocturnã

George Bacovia, Monosilab de toamnă
poezie / 2008/11/10

Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curînd, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cîndva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis.

George Bacovia, Matinală
poezie / 2008/11/01

Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă. Gol e-al sînului buchet, Floare goală, somnoroasă… Trist, cu roza sîngeroasă, Bat la geamul violet. Aurora violetă Se pătează de culori – Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă…

George Bacovia, Plouă
poezie / 2008/10/23

Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Şi ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcneşte la ploaie rîzînd… Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Da, plouă… şi sună umil Ca tot ce-i iubire şi ură – Cu-o muzică tristă, de gură, Pe-aproape s-aude-un copil. Oh, plînsul tălăngii cînd plouă! Ce basme tălăngile spun! Ce lume-aşa goală de vise! … Şi cum să nu plîngi în abise, Da, cum să nu mori şi nebun, Oh, plînsul tălăngii cînd plouă!

George Bacovia, Finis
poezie / 2008/10/12

Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală… Iar sînul ei pierdut în mortuara gală – Pe veci oprit, înmărmurise falnic.

George Bacovia, Altfel
poezie / 2008/10/09

Omul începuse să vorbească singur… Şi totul se mişca în umbre trecătoare – Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, – Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt Omul începuse să vorbească singur…

George Bacovia, Toamnă
poezie / 2008/10/04

Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş; Grădina oraşului plînge, Şi-aruncă frunzişu-n oraş. Şi vine, ca-n vremuri de demult, Din margini, un bucium de-alarmă, E toamnă… metalic s-au Gorniştii, în fund, la cazarmă.

George Bacovia, Cuptor
poezie / 2008/10/03

Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze pe tine să le pun; Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Şi-ncet, cadavrele se descompun…