“Ciocoii vechi si noi” de Nicolae Filimon [text integral PDF]
Free download , roman / 2013/02/22

Publicat in 1862/1863 (initial in folieton, apoi in volum), “Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca”, de Nicolae Filimon, este primul roman din literatura romana ce merita retinut. Citeste aici sau descarca gratis romanul “Ciocoii vechi si noi” de N. Filimon in format PDF. / Citeste romanul online  in varianta HTML Valoarea literara a fost perceputa diferit de la epoca la epoca. Dupa o primire extrem de favorabila a unor contemporani precum Ion Ghica, urmatoarele generatii au sesizat lipsa unei profunzimi analitice in crearea personajelor si moralismul schematic. Totusi, George Calinescu avea o apreciere mai degraba pozitiva a romanului in “Istoria literaturii romane…” si stabilea o noua paradigma in receptarea acestei opere, comparand-o cu Stendhal si apreciindu-i calitatile de roman realist. Evident, Calinescu nu ii ierta autorului nici stangaciile, nici schematismul, dar aprecia forta desenului de ansamblu si calitatea unor scene sau portrete. Ulterior, romanul lui  Filimon a fost introdus in canonul literaturii romane, personajul central, Dinu Paturica, fiind considerat primul dintr-o bogata galerie de arivisti romani. In plus, prin epoca in care a fost scris (si prin epoca in care este plasata actiunea – anume in timpul ultimilor fanarioti si al revolutiei lui Tudor Vladimirescu),…

Omul de piatra, de Nicolae Filimon
basme / 2010/07/27

A fost odata un imparat si o imparateasa, amindoi tineri si frumosi, dar nu faceau copii. Intr-o zi, veni la imparatul un arap buzat si-i zise: – Sa traiesti, luminate imparate! Am, auzit ca imparateasa nu face copii si am adus buruieni pe care, cum le-o bea, ramine grea. Imparatul lua buruienile de la arap si porunci sa-i dea cal imparatesc si un rind de haine de aur ce-ti lua vederile de frumusete, apoi chema pe imparateasa si-i dete buruienile sa le fiarba si sa le bea. Imparateasa chema pe bucatareasa si-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie de ce treaba sunt. Bucatareasa, nestiind puterea lor, gusta dintr-insele si apoi le duse imparatesei sa le bea. Nu trecu mult timp la mijloc si ramase grea imparateasa si bucatareasa. Iar cind veni vremea, nascura amindoua cite un coconas mai frumos decit tot ce este frumos pe lumea aceasta, si le puse nume unuia Dafin si altuia Afin.

Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi
roman / 2009/06/26

Dedicatie Domnilor ciocoi! Este mult timp de când umblu cu această nuvelă ziua şi noaptea, întocmai ca Diogen, căutând o clasă de oameni ca să le-o dedic. Am voit să fac această onoare boierilor; dar, după o gândire serioasă, miam schimbat hotărârea, căci, deşi într-această clasă s-au strecurat mulţi venetici corupţi şi, cu toate lovirile şi tentaţiunile străinilor la care servă de ţintă de un secol şi jumătate, tot se găsesc printre dânşii bărbaţi cu simţăminte nobile şi cu inimă de adevăraţi români, care au făcut, fac şi sunt convins că vor face mult bine patriei lor. De la boieri am alergat la neguţători. Am revizuit toate stabilimentele de comerciu, de la magaziile cele mari şi luxoase până la magherniţele cele umilite ale precupeţilor. Am văzut zarafi fără capital, fanfaroni şi maloneşti, care sărăcesc lumea prin dobânzile lor cele nemăsurate; lipscani şi bogasieri care îşi împodobesc magazinele cu marfă putredă şi cu oglinzi mincinoase şi, dându-şi ton de mari capitalişti, ruinează societatea prin falimente frauduloase, ce se efectuesc foarte lesne în ţara noastră; băcani care vând rapiţă în loc de untdelemn, orez îndoit cu pietricele ca să tragă mai greu la cântar şi cafea amestecată cu orz şi fasole. Am…

Nicolae Filimon, I puritani
critica / 2009/05/02

OPERĂ SERIE ÎN TREI ACTE. POEZIA DE F. PEPOLI, MUZICA DE V. BELLINI. Iată-ne intraţi iarăşi în arena jurnalisticei teatrale, iată-ne în fine cu pana după ureche şi cu mîna pe frunte, căutînd espresiuni noi ca să arătăm lectorilor noştri calităţile şi defectele noului regiment de privighetori fără pene venit din Italia ca să ne amuze sau să ne zgîrie urechile. Întreprinderea este ingrată în adevăr şi mai cu seamă în anul acesta cînd, dupe toate celelalte nevoi, veni şi legea de presă cu procurorii, interogatoriele, sentinţele şi chiar temniţile ei, care bagă frica în oase şi sileşte pe bietul cronicar a sacrifica fără milă pe cei mai frumoşi şi mai inocenţi copii ai inteliginţei sale. (1) Cu toate acestea, pînă ce va veni şi la noi lumina adevărului care sparge şi goneşte nourii cei negri ai prejudiciului, jurnalistul teatral cată să se lupte neîncetat în contra relelor de tot feliul şi mai cu seamă în contra şarlataniei acreditate şi prezumţioase care sfîşie partiţiunile muzicale, schimbă titlul pieselor şi escamotează operile teatrale, prefăcîndu-le din drame în comedii sau farse, fără ştirea şi consimţimîntul autorilor etc. etc. Dar să lăsăm la o parte aceste dureroase reflecţiuni şi să venim la revista…

Nicolae Filimon, Ghibelini si Guelfi sau diferite partide muzicale
critica / 2009/04/09

Daca politica îşi are facţiunele sale sau doctrinarii săi de diferite nuanţe şi culori, nici muzica nu fu scutită de asemenea lupte, are şi ea partidele sale împărţite în retrograzi, staţionari, progresişti etc. Omul, înainte de toate, e om şi în calitatea aceasta îşi are slăbiciunele sale provenite ori în construcţiunea fizică, sau din felul educaţiunei ce a primiit; d-aci vine diferinţa de caracter şi de opiniune care produc discuţiunele şi provoacă la luptă individ cu individ şi naţiune cu naţiune, luptă egoistă şi de multe ori teribilă, ce nu va înceta poate niciodată. Într-una din serile trecute ne aflam în casa unuia din amicii noştri; între alte persoane ce veniseră acolo ca să-şi omoare timpul erau şi vro două-trei din notabilităţile muzicale ale capitalei noastre. Din discuţiune în discuţiune, ajunseră la muzică. — Cine din d-stră a fost la Teatrul italian ca să asculte frumoasa operă Il Trovatore? întrebă unul din adunare.

Nicolae Filimon, Schita biografica asupra maestrului Bellini si a operei sale
biografie , Text integral / 2009/03/14

Sicilia, acest locaş al soarelui, insulă a ciclopilor, teatrul celor mai poetice aventure mitologice, patria Ceresei şi a lui Triptolem, delicioasa grădină a Italiei, care făcu pe frumoasa Venere a-i da preferinţă mai mult decît încîntătoarelor dumbrăvi de cedri şi chiparisi din insulele Cnido şi Cipro; patria primitivă a literelor şi a belelor-arte, pămînt proverbial pentru eroismul şi abnegarea fiilor lui, iată în fine ţara care dete lumei pe pateticul maestru Bellini, pe inventatorul şcoalei lirice şi compatriotul tiranului Falaris (1), ce-şi avea şi el pasiunea sa muzicală, ba chiar şcoala sa fundată pe o teorie proprie a sa, şi care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binişor, adică pînă se făcea roşu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în pîntecele dobitocului începea să cînte din toate puterile şi pe toate coardele, de la cea de bas profundo pînă la cea de soprano sfogato, iar după aceea devenea maestru perfect. Bellini se născu în Catania, oraş situat la poalele muntelui Etna, la 1802, noiembrie 3. Părintele său, Rosario Bellini, avînd o mulţime de copii, destinase a face din micul Bellini un contabil, dar…

Nicolae Filimon, Ernani
critica / 2009/03/08

OPERĂ SERIE ÎN 4 ACTE. POEZIA DE D. PIAVE, MUZICA DE MAESTRO VERDI. Muzica acestii opere este una din compoziţiunile maestrului Verdi sau, putem zice, singura care a plăcut mai mult publicului nostru şi pe care o înţelege mai bine; cauza este că geniul celebrului maestro cînd a creat această delicioasă operă, a fost mai mult inspirat de accentele melodiei decît de acelea ale armoniei. Mai toate ariile au o coloare populară şi romantică, o facilitate încîntătoare; nu e într-însa nimic scolastic, nimic profund, nimic din acele dificultăţi surprinzătoare, tot e frumos, tot e suav, chiar masele armonice de la cor, orchestru, sunt compuse din cele mai dulci accente, din cele mai înţelese acorduri, şi putem zice că această muzică a contribuit prea mult la întinderea famei muzicale a celebrului maestro, precum şi la dezvoltarea gustului muzical al publicului.

Nicolae Filimon, Don Pasquale
critica / 2009/03/05

PERĂ COMICĂ ÎN TREI ACTE. MUZICA DE MAESTRO DONIZETTI. Prima reprezentare a acestei opere devenind o monstruoasă profanare din cauza multelor greşeli ale orchestrului şi ale unora dintre artiştii chemaţi a o interpreta, nu-i vom da loc în coloanele revistei noastre pentru că a-i face o dreaptă critică ar fi să ieşim din limitele prescrise de buna cuviinţă, şi aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deşi fu susţinută mai binişor, însă modul punerii în scenă şi esecutarea lăsă mult de dorit şi prea mult de criticat.

Nicolae Filimon, Schita biografica asupra celebrului violonist Paganini
biografie , Text integral / 2009/02/14

Concertul de violin dat pe teatrul nostru de d. Hiubsch ne inspiră ideea de a da lectorilor noştri o prescurtare din viaţa şi operile celebrului şi neimitabilului Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toţi aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument de la invenţiunea lui şi pînă în zilele noastre. Ideea nu ni se păru greşită şi credem că aducem un serviciu lectorilor noştri puindu-i în relaţiune cu acest fenomen, care prin magicul efect al arcuşului său electriză inimile tutulor acelora ce avură fericirea de a-l asculta şi ale cărui compoziţiuni au rămas şi vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniştii moderni din cauza insuperabilelor dificultăţi ce ştiu cu atîta artă a semăna în operile sale. Luînd ca punt de plecare pe d. Fétis (1), arătăm că acest geniu superior se născu în Genova la 18 februarie 1784. Părintele său, Antonio Paganini, ce fu mai întîi samsar de comerciu, iar mai în urmă agent de port, îi plăcea cu mare pasiune muzica şi trecea de cel mai distinct sunător de mandolină. Prin ajutorul acestor cunoştinţe descoperind în fiul său un mare talent muzical, s-a decis a-l aplica la studiul violinei şi, după ce îl iniţie…

Nicolae Filimon, Reflesiuni asupra artistilor de la Teatrul de Opera de anul acesta
critica , Text integral / 2009/02/14

Esistă în lumea aceasta un fel de individe dotate de natură cu frumosul privilegiu de a poetiza în toată viaţa lor. Oamenii aceştia, oriunde îşi întorc privirile, nu văd decît angeli coborîţi din Empireu ca să-i dilecteze prin formele lor aeriane; pentru dînşii, orice femeie, fie cît de urîtă şi prozaică, devine o eroină de ale lui Byron sau o virgină din paradisul lui Mahomet, cu buze de carmin, cu faţa mai albă decît crinul, cu cealma de caşemir pe cap şi parfumată cu odagace (un fel de parfum oriental). Pentru aceşti oameni, o mai repetăm, nu esistă iarnă, nici vifore, nici tempeste, ci o primăvară eternă şi încîntătoare precum este ea în delicioasele cîmpii ale Indostanului. Pe scaeţi îi prefac în roze, urzicele în camelii, corbii şi ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecţi din insula Hioţilor *if (document.all){ var x=document.all(‘IDAFKT3-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } .

Nicolae Filimon, Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858
critica / 2009/02/03

Teatrul de operă italiană peste puţin va începe cursul reprezentărilor sale. Publicul aşteaptă cu ansietate să auză pe artiştii aceia pentru care, cu toată criza monetară ce sfîşie societatea întreagă, au să plătească enormele preţuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica (1) cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonaţii, precum se urmează în toate părţile lumii, unde teatrul şi administraţiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume. Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract şi dupe banii ce plăteşte? Asta nu se poate şti decît după prima reprezentaţiune. Ceea ce ştim şi ştie toată lumea este că drepturile abonaţilor şi ale publicului amator de operă, deşi au fost mai totdauna nerespectate, nu fură, cu toate acestea, călcate în picioare cu atîta cutezare şi dispreţ ca în timpul antreprizei actuale. Am studiat această chestiune din mai multe puncturi de vedere şi am văzut că răul nu vine din lipsa de mijloace pecuniare.

Nicolae Filimon, Prapastiile Bucurestiului
critica , Text integral / 2009/01/14

VODEVIL ÎN 5 ACTE DE D. MILLO Această piesă este una din acele ce a încîntat mai mult pe publicul teatrului nostru naţional. Dovadă despre aceasta ne sînt trei ani de cînd a apărut pe scena noastră şi, după ce a avut o mulţime de reprezentări, astăzi găseşte încă un loc interesant în inima publicului. Să fie oare această piesă curat de obiceiuri române şi ieşite din propria inteliginţă a domnului Millo? Asta nu o putem afirma, din cauză că nu vrem nici să adulăm, nici să rîdem de oameni. Fondul sau canavaua, după cum zic criticii teatrali din ţările civilizate, este franţuzească. Iar dialogurile, parte romanizate, parte inventate de d. Millo. Privită din puntul de vedere al moralei şi al instrucţiunei, piesa aceasta conţine în sine şi bine şi rău. Partea cea bună şi instructivă pentru societatea noastră este aspra biciuire ce d. Millo, în calitate de autor şi de actor, ştie cu atîta fineţă a face tuturor vicielor ce sapă societatea română. Falsul patriot, femeia depravată, jucătoriul de cărţi, parvenitul rădicat pe ruinele protectorului său, în fine comersantul şi cămătariul care ruinează societatea printr-un comerţ mai puţin onest decît al tîlharilor de păduri găsesc în această piesă un…

Nicolae Filimon, Lucrezia Borgia
critica , Text integral / 2009/01/14

MELODRAMĂ ÎN DOUĂ ACTE ŞI UN PROLOG. POEZIA DE FELICE ROMANI, MUZICA DE G. DONIZETTI. Întrepriza teatrului italian pare că voieşte în anul acesta a ne face să pierdem şi puţinul gust de muzică ce ne mai rămăsese. Aceasta se cunoaşte nu numai din marele număr de mediocrităţi cu care a populat scena, dar şi din distribuţiunea rolurilor muzicale. Cît despre recrutarea artiştilor, întrepriza s-ar putea justifica zicînd că a plecat tîrziu în Italia, că artiştii cei buni nu vin la Bucureşti sau că cer retribuţiuni colosale şi altele de acestea, pe cari noi nu le credem, dar cari, din nenorocire, găsesc crezători tocmai printre oamenii aceia cari ar trebui să nu le crează nicidecum. Am fi însă curioşi să vedem cum s-ar justifica cînd i-am cere compt despre distribuţiunea rolelor muzicale? Întrepriza cată să ştie desigur vechiul proverb teatral: „Ori formează-ţi repertoriul dupe artişti, sau recrutează-ţi artişti după forţa repertoriului“, şi dacă cunoaşte acest proverb, de ce nu ar schimba repertoriul, care este în mare contradicţiune cu artiştii actuali? De ce pune pe scenă opere de forţă mare şi încredinţează primul rol d-rei Capp-Young, cînd ştie bine că acea cantatrice nu le poate interpreta decît foarte mediocru? De ce…

Nicolae Filimon, Carlanii
critica / 2009/01/11

VODEVIL ÎNTR-UN ACT DE D. C. NEGRUŢI. MUZICA DE D. FLECHTENMACHER. Sunt treisprezece ani de cînd domnul C. Negruţi a scris acest şarmant vodevil, care s-a şi reprezintat în Iaşi la 1849, în folosul emigraţilor din Transilvania. Dulcea pană a autorului Păcatele tinereţilor a fost cea mai adeseori pusă în serviciul dezvoltărei ideelor măreţe şi a simţimintelor generoase; ea avu de multe ori fericirea a ne corigea de viciurile noastre, desfătîndu-ne şi făcîndu-ne să rîdem de dînsele. În această direcţiune de a ne vindeca de boalele inerente naturei omeneşti, d. C. Negruţi administră hapurile cele mai energice învăluite într-o foaie de aur, care are vîrtutea de a ascunde amărîmea lor şi tot ce ar avea de neplăcut şi supărătoriu. De cîte ori s-au reprezintat Cîrlanii(1) domnului C. Negruţi, atît în Iaşi, cît şi în Bucureşti, în aceşti din urmă treisprezece ani, totdauna au avut norocirea de a desfăta şi a încînta publicul ce frecventează teatrul naţional. Această împregiurare este de natură a îndemna pe literatorii şi moraliştii noştri să caute mai de aproape la cîrlani, să ieie de pe dînşii pieliţa de aur ce-i înveleşte şi, străbătînd în miezul lor, să analizeze patimile omeneşti şi mijloacele de a le vindeca.

Nicolae Filimon, Despre teatrul italian
critica / 2009/01/02

Direcţiunea Teatrului de operă italiană fiind în ajunul de a se pune în concurenţă şi a se da prin contract, nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru şi chiar de dilitant, de a emite aci şi opiniunea noastră cu un chip gratuit, permiţîndu-ne a face oarecari băgări de seamă asupra acestui sujet ce interesează foarte mult pe publicul nostru. Teatrul de operă sau teatrul muzical, la toţi popolii cultivaţi şi civilizaţi iar mai cu seamă la noi, îşi are necontestat o misiune, îşi are ţinta lui, aceea de a face nu numai distracţiunea momentană a publicului amator de teatru, dar şi instrucţiunea lui subt puntul de vedere muzical, de a contribui la cultivarea facultăţei lui muzicale, la dezvoltarea şi rafinarea gustului său, la întinderea cunoştinţelor despre adevărata melodie şi armonie. Numai prin posedarea acestor cunoştinţe ar putea publicul nostru să ajungă la gradul de a simţi bine şi a înţelege opera în totul şi în amănuntele lui. Un asemenea teatru n-am avut în trecut şi ne permitem a zice, cu părere de rău, că n-avem nici astăzi, dar credem şi sperăm că vom avea în viitor, daca se vor lua măsurile cele…