Nicolae Filimon, Prapastiile Bucurestiului
critica , Text integral / 2009/01/14

VODEVIL ÎN 5 ACTE DE D. MILLO Această piesă este una din acele ce a încîntat mai mult pe publicul teatrului nostru naţional. Dovadă despre aceasta ne sînt trei ani de cînd a apărut pe scena noastră şi, după ce a avut o mulţime de reprezentări, astăzi găseşte încă un loc interesant în inima publicului. Să fie oare această piesă curat de obiceiuri române şi ieşite din propria inteliginţă a domnului Millo? Asta nu o putem afirma, din cauză că nu vrem nici să adulăm, nici să rîdem de oameni. Fondul sau canavaua, după cum zic criticii teatrali din ţările civilizate, este franţuzească. Iar dialogurile, parte romanizate, parte inventate de d. Millo. Privită din puntul de vedere al moralei şi al instrucţiunei, piesa aceasta conţine în sine şi bine şi rău. Partea cea bună şi instructivă pentru societatea noastră este aspra biciuire ce d. Millo, în calitate de autor şi de actor, ştie cu atîta fineţă a face tuturor vicielor ce sapă societatea română. Falsul patriot, femeia depravată, jucătoriul de cărţi, parvenitul rădicat pe ruinele protectorului său, în fine comersantul şi cămătariul care ruinează societatea printr-un comerţ mai puţin onest decît al tîlharilor de păduri găsesc în această piesă un…

Nicolae Filimon, Baba Harca
critica / 2008/12/07

OPERĂ ROMÂNĂ ÎN DOUĂ ACTE DE D-NU MILLO, PUSĂ PE MUZICĂ DE D-NU FLECHTENMACHER. (1) Primele zile ale lunei lui noiembrie au fost pentru noi o serie de fericiri, căci ne-a procurat rara ocaziune de a privi şi a asculta pe scena teatrului nostru mai multe piese dramatice de pana română, create de geniul lui V. Alecsandri, C. Negruţi şi M. Millo, corifeii şi coloanele ce susţin teatrul român. Da! Ei merită acest nume, căci au ştiut cu atîta măestrie a uni în producţiunele lor utilul, frumosul şi veritabilul, condiţiuni neapărat trebuincioase oricăreia scrieri literarie menite a servi la regenerarea unui popor.

Nicolae Filimon, Jianul
critica / 2008/12/01

VODEVIL ÎN PATRU ACTE DE DD. ANESTIN ŞI M. MILLO. (1) MUZICA ARANGEATĂ DE DOMNUL WACHMANN. Ultimul period al domnirei fanarioţilor în Principate formează partea cea mai tragică din istoria noastră. În acei timpi de dureroasă memorie, ţăranul era despuiat de mica sa avere, martirizat şi redus în mizerie, locuitorul din oraş dezonorat, iar boierul pămîntean despreţuit şi lovit în cele mai dulci afecţiuni ale inimei sale de sateliţii acelor principi fără inimă carii veneau din Stambul cu intenţiunea de a pierde naţiunea română prin impilări şi depravaţiune. Dar daca românii în general păreau că sufăr cu nepăsare toate aceste împilări, ei nu urmau tot astfel şi în particular. Legendele şi baladele populare stau de faţă şi ne spun că mulţi din cei desperaţi de injustiţia oamenilor atîrnau iataganul la coapsă şi flinta (puşca) pe umeri şi unindu-se cu mai mulţi confraţi de nenorocire, formau din imensele noastre păduri teribilul tribunal al răzbunărei, care lovea pe nelegiuiţi şi protegea pe sărac şi văduvă. Unul din aceşti teribili esecutori ai urgiei Domnului fu şi Iancul Jianul, eroul piesei despre care tratăm.

Nicolae Filimon, Corbul roman
critica / 2008/11/29

VODEVIL ÎNTR-UN ACT DE D. V. ALECSANDRI Corbul român este o piesă scrisă de d. V. Alecsandri sub nume de Crai-nou; însă d. Millo, puind-o în scenă, a găsit de cuviinţă a-i schimba numele şi a o mai restrînge, astfel încît dintr-o operetă a făcut un vodevil. Sujetul acestei piese este tras din obiceiurile noastre naţionale. Un ispravnic avea o nepoată care a fugit cu junele Leonaş; şi fiindcă tot într-acea zi s-a furat şi bani de la sămeşia isprăvniciei, ispravnicul şi-a închipuit că Leonaş era hoţul. Leonaş, fugind cu fata, s-a oprit într-un sat unde moş Corbu era cimpoier şi care, în bunătatea inimei sale, s-a hotărît a ascunde pe junii fugari. Ispravnicul, urmărind pe Leonaş, a ajuns în sat cu jandarmi şi aceştia, ducîndu-se să hăituiască pădurea ca să prinză pe hoţ, au dat peste moş Corbu, l-a legat şi l-a luat cu asprime ca să spuie unde s-a mistuit hoţul. Bătrînul nostru ţăran, simpatizînd cu Leonaş, n-a voit a-l trăda, ci a mers cu statornicia sa pînă la a se lăsa să fie bătut. Şeful jandarmilor intervine, scapă de bătaie pe moş Corbul şi zice ispravnicului că cu românul nu faci treabă cu bătaie, ci cu binişorul,…

Nicolae Filimon, Cocoana Chirita in provincie
critica / 2008/11/25

VODEVIL ÎN DOUA ACTE DE D. V. ALECSANDRI De ce mergem mai des la Teatrul Naţional şi cu cît auzim mai multe piese de ale dulcelui cîntătoriu al baladelor române, cu atît ne întărim mai mult în convicţiunea noastră că acest autor a înţeles foarte bine epoca de depravaţiune în care vieţuim şi specificul de care avem nevoie ca să ieşim odată din rugina şi viciele secolului şi din lepra falsei civilizaţiuni, care a făcut, dintr-o mare parte a societăţei române, un tablou de tot ce e mai scandalos şi mai ridicol pe suprafaţa pămîntului. Timpul în care vieţuim se poate compăra foarte bine cu secolul de corupţiune al Franciei din timpul celebrului Molière. (1) Avem şi noi bădărani, avari, baroni şi contese pogorîte din lună, nătîngi şi ipocriţi, cu deosebire numai că ipocriţii lui Molière se mulţumesc să conrumpă femei, pe cînd ai noştri înşală societatea întreagă şi ambiţiunea lor se ridică pînă la al şaptelea cer.

Nicolae Filimon, Cocoana Chirita in Iasi
critica / 2008/10/22

COMEDIE ÎN TREI ACTE DE D. V. ALECSANDRI Am asistat la prima reprezentaţiune a farsei Cucoana Chiriţa în Iaşi şi am admirat foarte mult geniul cel frumos şi foarte satiric al autorului. Această piesă este o espunere a o mulţime de obiceiuri ridicole, de care se găsesc foarte multe la toate naţiunile ce încep a intra în calea civilizaţiunei. Autoriul biciuieşte societatea întreagă, se leagă de guvernămînt, îi arată că pavagele Iaşului sînt atît de rele încît oamenii ce se preumblă în trăsuri sunt în pericol a-şi pierde dinţii într-un vecinic hodoronc-tronc, arată că caii de poştă sunt mai slabi decît mîţele; apoi, venind la municipalitate, zice că, ostenită de a încheia contracte cu jidanii ca să lumineze Iaşul, a însărcinat cu această funcţiune pe Febea elinilor sau pe a noastră prozaică lună. D-aci apoi se pogoară în lume, vede o mulţime de coconaşi îmbrăcaţi ca primii gentilmani englezi, pomădaţi şi înlorniaţi, carii se prezintă ca gineri totdeauna la familii de provincii şi carii, pînă în cele dupe urmă, autoriul ni-i dovedeşte că sunt galeriani, scăpaţi din ocnele Moldaviei şi ale Valahiei.

Nicolae Filimon, Tunsul Haiducul
critica / 2008/09/16

VODEVIL ÎN DOUĂ ACTE, LOCALIZAT DE D. S. MICHĂLESCU, URMAT DE URSUL ALB ŞI URSUL NEGRU, VODEVIL PRELUCRAT DE M. MILLO. Am zis de mai multe ori că, pînă nu vom avea un repertoriu de drame şi comedii naţionale, nu vom putea să avem nici actori buni, nici teatru naţional. Această idee poate să fie greşită, poate să se ia ca o utopie, noi însă ne ţinem de dînsa şi ne dăm şi cuvîntul. Pasiunile umane, deşi sunt tot acelea la fiecare naţiune, deşi hotentotul şi grenlandezul simt amorul, durerea şi disperarea ca şi francezul, italianul, germanul şi spaniolul, modul însă al esprimărei acestor pasiuni diferă foarte mult din chestiuni de climat şi civilizaţiune; să mai adăugăm pe lîngă acestea şi deosebitele moravuri, manierile locale şi necesităţile fizice şi morale ale fiecăreia naţiuni şi vom vedea cum se naşte ideea de a-şi crea fiecare popor teatrul său în parte, a căruia bază, deşi este una şi aceeaşi, adică flagelarea viciului şi încuragearea virtuţei, se deosibeşte, cu toate acestea, în nuanţele caracterelor puse în scenă şi în maniera de a interpreta variele pasiuni umane; d-aci vine diferenţa între şcoala antică şi modernă, precum şi între şcoalele franceză, engleză, germană, italiană şi…