“Mofturi” (“Moftul roman”), de I.L. Caragiale [text integral]
Text integral / 2014/09/07

— Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! *Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! *Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! *Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! *Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! *Eu: Dar domnii X… Y… Z… n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari… și în sfârșit despre onestitate… de! Un amic (tăindu-mi vorba și dând din umeri): Mofturi! *Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor! Doctorul (foarte liniștit): Mofturi ! *Librarul: Iată…

Poveste, de Ion Luca Caragiale
basme / 2010/07/27

A fost odata un imparat s-o imparateasa, care aveau trei feciori: al mai mare sa fi avut sapte anisori, al mijlociu vreo sase si Praslea vreo patru. Si erau frumosi si cuminti de-ti era mai mare dragul sa-i vezi. Odata, imparatul pleaca la vanat dupa fiare cu o sumedenie de curteni; si merg ei cat merg calari pan paduri, pan munti, si numa intr-o livede racoroasa, cand se opresc sa mai rasufle caii de atata urcus, aud niste miorlaituri, sa fi zis ca e vreun cotoi salbatic, ori cine stie ce lighioana.

I.L. Caragiale, Bubico
Text integral / 2009/04/30

Nouã ceasuri si nouã minute… Peste sase minute pleacã trenul. Un minut încã si se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo pânã colo prin coridor, sã vãz în care compartiment as gãsi un loc mai comod… Aci. O damã singurã, si-fumeazã, atât mai bine! Intru si salut, când auz o mârâiturã si vãz apãrând dintr-un paneras de lângã cocoana capul unui cãtel lãtos, plin de funde de panglici rosii si albastre, care-ncepe sã mã latre ca pe un fãcãtor de rele intrat noaptea în iatacul stãpânii-si. – Bubico! zice cocoana… sezi mumos, mamã!

Caragiale, O scrisoare pierduta – Actul 3
drama / 2009/02/17

>> actul 2 ACTUL III (Teatrul înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund ; cea din mijloc dă în coridorul de intrare ; pe cea din dreapta se citeşte : « Ofiţer ţivil » ; pe cea din stînga : « Arfiva ». În stînga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia « Cabinetul Primarelui ». În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia « Reghistratura », — Partea din stînga pînă la uşa « Arfivei » este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică verde. Lîngă grilaj, la stînga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hîrtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune ; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi cîteva lămpi atîrnate în cuie. Lumină cam…

I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta – Actul 2
drama / 2009/02/16

>>actul 1 ACTUL II (Acelaşi salon) SCENA I TRAHANACHE, FARFURIDI şi BRÎNZOVENESCU (stau împrejurul unei mese rotunde, studiind listele electorale ; fiecare are cîte un creion colorat în mînă) BRÎNZOVENESCU Şaizeci şi nouă cu roşu, buni,… unsprece cu albastru… ai lor… FARFURIDI Doisprezece… TRAHANACHE Ai puţintică răbdare… unu, doi, cinci… şapte… zece… unsprezece. FARFURIDI Doisprezece…. TRAHANACHE Cu Ienache Siripeanu. BRÎNZOVENESCU Nici nu mai are drept de vot, de cînd şi-a măritat fata… Nu i-a dat casele de zestre ? Ei ? Dacă votează, merge la puşcărie onorabilul. TRAHANACHE Ai puţintică răbdare… Da’ dacă-l putem aduce să voteze cu noi ?

Conul Leonida fata cu reactiunea
drama / 2009/02/11

Farsa intr-un act PERSOANELE CONUL LEONIDA, pensionar, – 60 de ani COANA EFIMIŢA, consoarta lui, – 56 de ani SAFTA, slujnica lor În Bucureşti, la Leonida (O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o uşă ; la stînga o fereastră. De-o parte şi de alta a scenii cîte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt aşezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz ; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întîi, la stînga, o sobă cu uşa deschisă şi cu cîţiva tăciuni pîlpîind. — Leonida e în halat, în papuci şi cu scufia de noapte ; Efimiţa în camizol, fustă de flanelă roşie şi legată la cap cu tulpan alb. Amîndoi şed de vorbă la masă.)