George Bacovia, Pastel [Adio, pica frunza!]
poezie / 2012/06/21

– Adio, pică frunza Şi-i galbenă ca tine, – Rămâi, şi nu mai plânge, Şi uită-mă pe mine. Şi s-a pornit iubita Şi s-a pierdut în zare – Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare… – Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică, Şi spune-mi de ce-i toamnă Şi frunza de ce pică…

George Bacovia, Nervi de toamnă
poezie / 2009/06/03

La toamnă, cînd frunza va îngălbeni, Cînd pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni, – Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cîndva, Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus, Cînd geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final, Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal. Va bate ploaia… şi tîrziu, la geamul tău voi plînge-ncet… Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, – Nimic tu nu vei auzi din cîte voi avea de spus… În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

George Bacovia, Decembrie
poezie / 2008/12/01

Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mînă fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, – Citeşte-mi ceva de la poluri Şi ningă… zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, – Te uită cum ninge decembre… Nu rîde… citeşte nainte. E ziuă şi ce întuneric… Mai spune s-aducă şi lampa – Te uită, zăpada-i cît gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă… Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre… Nu rîde… citeşte nainte.  Din volumul Plumb

George Bacovia – volumul Plumb
poezie / 2008/11/13

01. Plumb 02. Pastel 03. Decor 04. Amurg 05. Lacustrã 06. Gri 07. Sonet 08. Amurg de toamnã 09. Tablou de iarnã 10. În grãdinã 11. Spre toamnã 12. Pãlind 13. Amurgul violet 14. Decembrie 15. Negru 16. Nevrozã 17. Moinã 18. Melancolie 19. Rar 20. Nervi de toamnã 21. Searã tristã 22. Note de toamnã 23. Oh, amurguri 24. Amurg de iarnã 25. Alean 26. Amurg antic 27. Pulvis 28. Cuptor 29. Toamnã 30. Singur 31. Trudit 32. Amurg 33. Altfel 34. Panoramã 35. Finis 36. Plumb de iarnã 37. Nocturnã 38. Plumb de toamnã 39. Largo 40. Plouã 41. Nervi de primãvarã 42. Matinalã 43. În parc 44. Poemã în oglindã 45. Alb 46. Nervi de toamnã 47. Plumb de iarnã 48. Note de toamnã 49. Monosilab de toamnã 50. Nocturnã

George Bacovia, Monosilab de toamnă
poezie / 2008/11/10

Toamna sună-n geam frunze de metal, Vînt. În tăcerea grea, gînd şi animal Frînt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plînge… anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curînd, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cîndva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis.

George Bacovia, Plumb de iarnă
poezie / 2008/11/08

Ninge secular, tăcere, pare a fi bine, Prin oraşul alb, doar vîntul trece-ntîrziat – Ninge, parcă toţi muriră, parcă toţi au înviat… Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine. Printre ziduri, peste turnuri depărtate, Ninge cu nimic în noaptea vastă, ning bancnote – Numai vîntul singur plînge alte note… Umbra mea se adînceşte-n cartiere democrate. Ninge grandios în oraşul vast cum nu mai este, Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe cînd vîntul hohoteşte-n bulevarde glaciale… – Dar cine poate să explice această tristă poveste ?

George Bacovia, Alb
poezie / 2008/11/05

Orchestra începu cu-o indignare graţioasă, Salonul alb visa cu roze albe – Un vals de voaluri albe… Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă… În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări – Cîntau clare sărutări… Larg, miniatură de vremuri viitoare…

George Bacovia, Poemă în oglindă
poezie / 2008/11/04

În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Şi grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe cînd cade violetul, Tu citeşti nazalizînd O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare… Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă – Adormind… Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare… Însă pal mă duc acuma în grădina devastată Şi pe masa părăsită – albă marmoră sculptată – În veşmintele-mi funebre, Mă întind ca şi un mort, Peste mine punînd roze, flori pălite,-ntîrziate, Ca şi noi… Zi, finala melodie din clavirul prăfuit, Or ajunge plînsul apei din havuzele-nnoptate. Vezi, din anticul fotoliu – Agonia violetă, Catafalcul, Şi grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint…

George Bacovia, Matinală
poezie / 2008/11/01

Auroră violetă Plouă rouă de culori – Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sîngeroasă – Vino, floare somnoroasă, Cît pe zări e violet. Plîns de ape se repetă, Încă totu-i adormit – Ca în vise s-a pornit Roata morii – violetă. Gol e-al sînului buchet, Floare goală, somnoroasă… Trist, cu roza sîngeroasă, Bat la geamul violet. Aurora violetă Se pătează de culori – Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă…

George Bacovia, Finis
poezie / 2008/10/12

Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală… Iar sînul ei pierdut în mortuara gală – Pe veci oprit, înmărmurise falnic.

George Bacovia, Altfel
poezie / 2008/10/09

Omul începuse să vorbească singur… Şi totul se mişca în umbre trecătoare – Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea… Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cînt, – Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea în pămînt Omul începuse să vorbească singur…

George Bacovia, Toamnă
poezie / 2008/10/04

Răsună din margini de tîrg Un bangăt puternic de armă; E toamnă… metalic s-aud Gorniştii, în fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de şcoală, E vînt, şi-i pustiu, dimineaţă; Hîrtii şi cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vîrteje, pe-o piaţă. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever şi trufaş; Grădina oraşului plînge, Şi-aruncă frunzişu-n oraş. Şi vine, ca-n vremuri de demult, Din margini, un bucium de-alarmă, E toamnă… metalic s-au Gorniştii, în fund, la cazarmă.

George Bacovia, Cuptor
poezie / 2008/10/03

Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Pe catafalc, de căldură-n oraş, – Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mişcă şi ei descompuşi, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Şi azi, chiar sînul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze pe tine să le pun; Sunt cîţiva morţi în oraş, iubito, Şi-ncet, cadavrele se descompun…

George Bacovia, Amurg antic
poezie / 2008/10/01

Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plînge – Şi stropii căzînd, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sînge. Pluteşte un lanţ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se răsfrînge – Amurgul de lebede pune culori; De sineală, de aur, de sînge. Uitate, statuiele albe privesc, Albe visînd c-un aer ce plînge – Şi lasă amurgul pe ele culori: De sineală, de aur, de sînge.

George Bacovia, Note de toamnă
poezie / 2008/09/27

Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă drumu, e toamnă în cetate – Întreg pămîntul pare un mormînt… Plouă… şi peste tîrg, duse de vînt, Grăbite, trec frunze liberate.