Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul
Text integral / 2012/05/19

Nenorocita privighetoare Cânta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. […] Un măgar mare ce-o ascultase, Şi ca un aspru judecător Capul pleoştise, sau râdicase Câte-o ureche,-n semn de favor, Ieşi-nainte să-i dea povaţă, Şi c-o neroadă încredinţare: „Am fost, îi zise, aci de faţă, Dar zău nu-mi place a ta cântare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îţi pare lucru prea greu, La nişte reguli a te supune, Luând de pildă cântecul meu.” Atunci începe cu bucurie Un cântec jalnic şi necioplit, Încât de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighetoarea, fără sfială, Zise: „Povaţa e în zadar; Căci d-aş urma-o, nu e-ndoială Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar”.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a VII-a
eseu / 2009/07/11

Acestea într-acesta chip prin câteva a nopţii ceasuri Inorogul cu Şoimul voroavă făcând, Hameleon, precum mai sus s-au pomenit, la lăcaşul său ducându-să, în vasul uluirii vetrilele gândurilor deşchidea, prin marea relelor socotele înotând, spre toate vânturile, horburilor funele chitelelor întindea. Aşe el în valurile vicleşugurilor tăvălindu-să (poate fi răutatea îndoit şi întriit să lucredze fortuna slobodzind), somn fără somn şi odihnă fără odihnă îl chinuia, atâta cât cu ochii deşchişi somna şi cu toată fantazia deşteptată visa. În care vis părerea chipuri ca acestea închipuindu-i îi zugrăviia.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a VI-a
eseu / 2009/07/10

Inorogul şi dreptăţii bizuit, şi datului cuvânt şi giurământ sprijenit fiind, după ce cea de obşte făclie lumina supt umbre îşi duce şi faţa pământului cu brâul întunerecului să încinge, din vârvul munţilor la locul locul numit în prundiş să coborî, unde nu după multă vreme şi Şoimul viind, cu cinste şi cu plecăciune îi dede închinăciune. Cătr-aceasta cădzute ţeremonii şi cinsteşe plecăciuni, precum din chipul dinafară, aşe din sufletul dinluntru arătând, tând pe sine norocit, tând ceasul împreunării fericit şi de buni chedzi numiia, de vreme ce de împreunare dorită ca aceasta şi de pofta spre carea de multă vreme inima îi sălta, lipsit şi neînvrednicit n-au rămas. Aşijderea, tuturor cereştilor mulţemită făcea, pentru căci sănătos şi de toată grijea pizmei neprietineşti neatins şi nebetejit pre Inorog vede. După aceasta cu multe chipuri să arete siliia, precum macar că din porunca stăpânească împotrivnic a fi s-ar fi vădzut, însă amintrilea pururea cu bun gând şi cu chiară inimă cătră dânsul au fost şi ieste. Deci pre o parte ca o slugă, celea ce slugii credincioase s-ar fi cădzut a isprăvi au vrut şi s-au nevoit, iară pre altă parte aşe lucrul au cumpănit, ca nici stăpânului său vicleşug să…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – Partea a III-a
eseu / 2009/07/03

Iară celelalte jigănii, toate carile în cârşma lăcomiii cu păharul răutăţii vinul vicleşugului bea, dacă pre Lup din mijlocul lor lipsind îl vădzură, precum acmu supt fundurile pământului să află, li să părură (că chipul neiubit, de faţă, nu ca ghimpul în picior, ce ca suliţa pătrunsă prin măţă stă). Şi aşe, ,,râdicatu-s-au nuărul de pre faţa soarelui, luatu-s-au negura de pre faţa pământului”, cu mari răcnete striga. ,,Luatu-s-au piiedeca, lipseşte pacostea, nu să vede vrăjmaşul, dusu-s-au pizmaşul”, unul cătră altul spuind, ca de un bine prea mare să bucura şi ca de o fericire nespusă să desfăta (că lucrurile lumeşti cu muritorii aşe a să giuca s-au obiciuit, ca cu cât sint mai deşarte, cu atâta să să pară mai desfătate, şi a cărora începături sint prea cu mari dezmierdări, aceloraşi sfârşitul să fie prea cu grele întristări). După acestea, cu toţii împreună cuvânt îşi dederă şi dzi de soroc îşi pusără, pentru ca la începutul Alfii şi sfârşitul Sigmei, la cetatea Deltii (unde apa lui M. şi apa lui A. a cura sfârşesc, şi apa lui T. a cura şi a să mări începe), cum mai curând să să adune, pentru ca acelea capul Cămilii să vindză şi…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – Partea a doua
Filosofie / 2009/07/03

Partea a doa ,,Întâiaşi dată, socotiţi, o, fraţilor, şi aminte luaţi cuvintele carile mai denainte înaintea tuturor gloatelor au făcut. Că au nu el în proimiul voroavii sale dzicea, precum inima împăraţilor din mulţimea lucrurilor şi a ştiinţelor, carile în publică-li şi în curte-li să tâmplă, mai ades decât alaltora câtodată prosgnostice fac? şi cum din putregiunea peştelui în maţele Bâtlanului viermii să nasc? Şi Brebul, părţile bărbăteşti pierdzindu-şi, în zavistie cade şi pizmă vecinică nu numai asupra bărbaţilor, ce şi a muierilor ţine. Asupra muierilor, căci el cu dânsa pofta şi tragerea firii a-şi împreuna nu poate, iară asupra bărbatului, căci acesta a face din plineala firii poate (că totdeauna orbul asupra ochilor, şi şchiopul asupra picioarelor, şi surdul asupra audzului, şi hadâmbul asupra întregului obidă are). Aşijdirea, precum nu numai spicul părului şi asămănarea văpselii pre Vidră vreodată Breb să fie fost o dovedeşte? (Căci tâmplarea vine şi să duce fără stricarea supusului ?) şi alalte ale lui cuvinte toate, de viţi sta pre amănuntul şi cum să cade să le socotiţi, au nu toate hirişe de adevărat fizic filosof îl arată? (Căci toată filosofiia fizicească asupra trupului firesc şi în ştiinţa lucrurilor fiinţăşti să sprijineşte). Apoi acmu, când…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica
aforisme , istorie / 2009/07/03

Istoriia ieroglifică în doaăsprădzece părţi împărţită, aşijderea cu 760 de sentenţii frumos împodobită, la începătură cu scară a numerelor dezvălitoare. Iară la sfârşit cu a numerelor streine tâlcuitoare, Alcătuită de 4.8.40.8.300.100.10.400 dimitriu 20.1.50.300.5.40.8.100. cantemir Izvoditoriul cititorului, sănătate Precum de toată probozirea vrednic să fiu, o, iubitule, foarte bine cunosc (că osteninţa cheltuită nu să jeleşte, fără numai când în urmă vreun folos cumva nu aduce); de vreme ce acea aievea ale lucrurilor pre aceasta vreme trecute istorie, precum ieste a să şirui şi după cursul vremilor, careaşi la locul său a să alcătui mai pre lesne mi-ar fi fost, cu care chip mai mult a te îndulci şi de ştiinţa lor mai de saţiu a te îndestuli ai fi putut. Şi aşe, nici truda mea până într-atâta în deşert fără mulţămită şi fără folos ar fi rămas. Ce întâi sfârşirea undelemnului şi piierderea vremii mele bucuros mărturisesc. Apoi giudecătoriu asuprelelor mele şi drept sămăluitoriu să fii te poftesc. Că câteva şi nu iuşoare pricini sint carile spre ieroglifica aceasta istorie condeiul a-mi slobodzi tare m-au asuprit. Întâi: că cu pomenirea istorii <i> nu mai mult a streinelor decât a hireşelor case fapte să dezvălesc. Alor noastre de proaste a le…

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifica – partea a IV-a
eseu / 2009/06/08

Aşe şi într-acesta chip sfaturile amânduror părţilor aşedzându-să, asupra Filului şi mai cu de-adins asupra Inorogului cu mare şi fără dreptate ură rămasără. Deci îndatăşi uricile şi privileghiile Liliiacului, vrând-nevrând, după vechile lui pravile şi voie înnoind, aşedzară. l După aceia toate pasirile de carne mâncătoare şi toate jigăniile de singe nevinovat vărsătoare, pentru asupra Inorogului vânătoare, beleag şi cuvânt îşi dederă, şi toate în toate părţile să-l cerce, să-l afle, să-l prindză, să-l lege, şi după a lor tirănească să-l giudece lege să orânduiră. Ce ei încă acestea orânduind şi fel de fel de laţuri, curse, mreji şi alte măiestrii în toate poticile şi căile întindzind, strâmbătate ca aceasta în multă vreme ceriul a privi, pământul a suferi neputând, de năprasnă din toate părţile şi marginile pământului holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete, sunete, trăsnete, plesnete scorniră, atâta cât tot muntele înalt cu temeliele în sus şi cu vârvul în gios răsturnară şi tot copaciul gros, înalt şi frundzos din rădăcină îl dezrădăcinară, şi aşe, toată calea şi cărarea pre pământ şi prin aer cu grele neguri şi cu întunecoşi nuări, ca cu un veşmânt negru căptuşind astupară şi tot drumul de pe faţa pământului cu stinci pohârnite, cu dealuri…