[E un convoi de zdrenţe bălţate, de paiaţă], de Tudor Arghezi
poezie / 2014/09/12

E un convoi de zdrenţe bălţate, de paiaţă, O gloată-ntre răspântii, încremenită-n ceaţă, De plăsmuiri de cârpe şi petice răzleţe Cu mâneci legănate ca pe prăjini şi beţe. Par strânse laolaltă momâile de paie, Din câmp, pe care vântul le scoală şi-ncovoaie. O căptuşeală trasă pe buze şi bărbie, O râie de căciulă, un fund de pălărie Un chip uscat cu nasul şi zgârciul ca un pinten, Un glas oftat, pe vremuri răsunător şi sprinten, Pleoape-ngropate, stinse şi umere surpate Şi şoapte auzite de-abia pe jumătate Şi nici suspinul, nici el rostit măcar întreg, Curmat de-o tuse seacă şi-un hohot de înec. Din sân se-aude zgomot de râjniţe stricate. Nici inima bătaia de tot nu şi-o mai bate. Convoiul de conture se-nşiră ca pe-o aţă Şi-şi reazimă fantoma în gol, mai mult pe ceaţă. Puţin lipseşte, vântul, cadravele uşoare Ca nişte lampioane în şir, să nu le zboare. Tichia cu o umbră de aur o cunoşti C-a fost cândva chipiul unui fruntaş de oşti. Într-o broboadă ruptă, o faţă sfărâmată E a Domniţei noastre, bălane, de-altădată, Care cu firul moale, rubine şi scântei Ţesea vulturi pe steaguri cu nimb de-arhierei. Copila, strănepoata de veac şi Domnitor A mai rămas cu…

“Mofturi” (“Moftul roman”), de I.L. Caragiale [text integral]
Text integral / 2014/09/07

— Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! *Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! *Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! *Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! *Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! *Eu: Dar domnii X… Y… Z… n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari… și în sfârșit despre onestitate… de! Un amic (tăindu-mi vorba și dând din umeri): Mofturi! *Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor! Doctorul (foarte liniștit): Mofturi ! *Librarul: Iată…