Emil Botta, “Marea”
poezie / 2012/07/08

Abia se trezeau din adormire, legănarea de frunze abia începea, clocotitoarele valuri ale pădurii loveau digul pieptului meu, talazuri creşteau. Ce mare furioasă! Şi valurile ce sălbatece creste aveau. Tu Dimineaţă, Zeiţă frumoasă cum nu ştiu a spune, nu-mi da nici boarea prielnică, nu-mi da nici vântul prea lin pe marea pădurii. Nici busola şi nici crucifixul nu-mi da. Nici ţărmuri nu vreau, nu vreau să ajung undeva. Doar uitarea, de mine să uit, să mă pierd pe clocotitoarea, marea pădurii.