Opera lui Tudor Arghezi (lista completa)
poezie / 2012/05/27

Opera • Cuvinte potrivite, Bucureşti, 1927; • Icoane de lemn. Din amintirile ierodiaconului Iosif, Bucureşti, 1929; • Poarta neagră, Bucureşti, 1930; • Flori de mucigai, Bucureşti, 1931; • Cartea cu jucării, Bucureşti, 1931; • Tablete din Ţara de Kuty, Bucureşti, 1933; • Ochii Maicii Domnului, Bucureşti, 1934; • Cuvinte potrivite şi… încrucişate, Bucureşti, 1934; • Cărticică de seară, Bucureşti, 1935; • Cimitirul Buna-Vestire, Bucureşti, 1936; ediţia Bucureşti, 1968; ediţia Bucureşti, 1997; • Versuri, Bucureşti, 1936; ediţia II, Bucureşti, 1940; ediţia III, Bucureşti, 1943; • Ce-ai cu mine, vântule? Povestirile boabei şi ale fărâmei, Bucureşti, 1937; ediţia (Ce-ai cu mine, vântule? Pe o palmă de ţărână), ediţie îngrijită de G. Pienescu, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1970; • Hore, Bucureşti, 1939; • Una, Bucureşti, 1942; ediţie îngrijită de Gabriel Dimisianu, Bucureşti, 1980; • Eminescu, Bucureşti, 1943; • Bilete de papagal, Bucureşti, 1946; • Manual de morală practică, Iaşi, 1946; ediţie îngrijită de Simona Cioculescu, Galaţi, 1993; • Versuri alese, Bucureşti, 1946; • Una sută una poeme, Bucureşti, 1947; • Prisaca, Bucureşti, 1954; • Pagini din trecut. Bucureşti, 1955; ediţie îngrijită de G. Pienescu, prefaţa autorului, Bucureşti, 1956; • 1907 – Peizaje, Bucureşti, 1955; prefaţă de Constantin Cubleşan, Bucureşti, 1973; • Cântare…

Nichita Stănescu, Dimineaţă marină
poezie / 2012/05/19

O dungă roşie-n zări se iscase şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind, mi i-au atins. Mă ridicam din somn ca din mare, scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele, sprâncenele cristalizate de sare, abisele. Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă, urcând un soare neobişnuit. Adânc, lumina-n ape o să-mpungă: din ochii noştri se va-ntoarce înmiit! Mă ridicam, scuturându-mi lin undele. Apele se retrăgeau tăcute, geloase. Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele cu umbrele lor melodioase. Text din programa de bacalaureat

Iuliu C. Săvescu, La Polul Nord
poezie / 2012/05/19

La Polul Nord, la Polul Sud, sub stele vecinic adormite, În lung şi-n larg, în sus şi-n jos, se-ntind câmpii nemărginite, Câmpii de gheaţă, ce adorm pe aşternutul mărei ud, Cu munţi înalţi, cu văi adânci, la Polul Nord, la Polul Sud. Când dintre munţii solitari îngălbeneşte luna plină, Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină, Se văd ieşind ai mărei urşi, cu ochi de foc, cu paşii rari, Când dintre văile adânci, când dintre munţii solitari. Şi dorm adânc, şi dorm mereu nemărginirile polare, Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare, Şi urşii albi, înduioşaţi, într-un oftat adânc şi greu, Se-ntind pe labe de sidef şi dorm adânc şi dorm mereu!

Ştefan Petică, “Fecioara în alb”, IV
poezie / 2012/05/19

Tu eşti o albă rugăciune Nălţată-n templul sfânt al vieţei, Asemenea rozelor plăpânde Ce-n ceasul clar al dimineţei Zâmbesc de rouă tremurânde. Tu eşti o blândă rugăciune, Asemenea binecuvântărei Ce din nălţimea azurie Coboară-n faptul înserărei Pe-un val de lină armonie. Tu eşti o caldă rugăciune, Cu o privire de madonă, Iar vorba ta înaripată E un parfum de anemonă La o icoană întristată. Tu eşti o sfântă rugăciune Căzând pe frunţi în umilinţă. O, de-aş putea cunoaşte-odată, Pierdut în dulcea pocăinţă, Misterul rugei fără pată!

Alexandru Macedonski, Rondelul oglindei
poezie / 2012/05/19

Din al oglindei luciu rece De apă-adâncă, — se desface O linişte de dulce pace, Ce-ntregul suflet mi-l petrece. Obida vrând să mă înece, Zadarnic firea şi-o preface. Din al oglindei luciu rece Uitarea numai se desface. Chiar dorul vieţii-n mine tace — Izvor ce gata e să sece; Şi pe-al meu chip, ce-n umbră zace, Un fel de vis de opium trece Din al oglindei luciu rece.

Horia Furtună, Balada lunii (fragment)
poezie / 2012/05/19

……………………………………… Te-nalţi prelung, şi tăinuit misterul Ca-n alte seri sub discul tău s-adună, Pe când desfaci strălucitoare cerul Ca să domneşti pe somnul lumii, Lună! Întâiul vis sub raza ta lunară Îşi fâlfâie din suflete pornirea, Tu din întâia lacrimă fugară Făcuşi izvorul de dureri: iubirea… Iar farmecul tău blând şi liniştit Făcu, alunecându-şi raza-ncet, Din fiecare om – îndrăgostit, Din fiecare-ndrăgostit – poet. Fragmentul face parte din programa de bacalaureat 2012

Ştefan Augustin Doinaş, “Nimic”
poezie / 2012/05/19

Nici pasărea sub domuri vegetale, nici trestia cu mlădiosu-i tors*, nici firele pe care-ades le-ai tors sunându-le cu degetele tale; nici crinii-orgolioşi ce ţi-au întors spre tine-nfioratele petale nici apele, fugarnice cristale, în care anii tineri ţi i-ai stors; nici stalactita palidă ce creşte, ca tine, nevăzută, îngereşte, hrănindu-se cu aşteptări mereu: nimic din tot ce-a plăsmuit natura nu-ţi va păstra fiorul şi măsura mai credincioase decât versul meu. * tors, s.n. – trunchiul gol al corpului omenesc; sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre şi fără cap

Dan Botta, “Cununa Ariadnei*”, I
poezie / 2012/05/19

Un cântec fără moarte aş vrea să cânt: Corabie cu pletele-n furtună, Ca să plutim fanatici împreună, Dumnezeieşte-ntraripaţi de vânt! Un cântec printre ani şi un descânt, Pe care-n raza galbenă de lună, Înlănţuiţi în tânără cunună, Să-l cânte-ndrăgostiţii pe pământ. Atunci cu braţul rece mă vei strânge, Acelaşi pescăruş în larg va plânge, Melancolia va luci stelar. Pe marginea de umbră a tunicei În timp ce peste noi va ninge rar O pulbere din Coada Berenicei*. * Ariadna – personaj mitologic, asociat cu mitul labirintului, simbol al iubirii şi al întoarcerii la lumină * Berenice – regină faimoasă, admirată pentru părul său strălucitor, care, potrivit legendei, s-a transformat într-o constelaţie care îi poartă numele

Ion Barbu, “Peisagiu* retrospectiv”, I
poezie / 2012/05/19

O, desfrunzirile din urmă! Te uită, vastele păduri Stau veştede sub greaua turmă De nori haotici şi obscuri. Te uită, soli ai crustei albe Ce-o să se-aşeze de pe-acum, În dantelări de fine salbe, Pe tufă umedă, pe drum. Un cinic puf au nins scaieţii… Şi totuşi, iată-mă venit În faţa toamnei şi-a tristeţii Cu gândul iarăşi ispitit, De-avântul surd care destinde Tot mai departe largu-i zbor Deasupra zărilor murinde, A sumbrei văi, a tuturor. * peisagiu, s.n. – peisaj

Ioan Alexandru, Mulţumire
poezie / 2012/05/19

Şi pentru nori, aceste flamuri sure Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc Din miazănoapte către răsărituri, Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc Şi pentru ploi şi pentru greul vânt Şi pentru zile şi nopţi şi pentru stele Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi Şi pentru pacea cântecelor mele Pentru izvor şi pentru vii şi stâni Şi ce e dincolo de oseminte Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi Şi bucuria-aducerii-aminte Pentru zăpezi şi crini şi pelicani Şi busuioc şi fluturi şi uitare Şi pentru amintiri îţi mulţumesc Şi pentru ziua mea de-nmormântare Şi pentru anotimpuri, luni şi ani, Pentru făclii şi spaime şi lumină, Pentru veşmintele de sărbători În vatra asta stinsă şi străină.

Grigore Alexandrescu, “Umbra lui Mircea. La Cozia”
poezie / 2012/05/19

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc. Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se cobor; Muşchiul zidului se mişcă… pântre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormânt se desvăleşte, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către ţărmuri… stă… în preajma ei priveşte… Râul înapoi se trage… munţii vârful îşi clătesc. Ascultaţi…! marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stâncă-n stâncă, Transilvania-l aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sunt ţie cunoscute, Cine oar’ poate se fie omul care te-a-ngrozit? […]

Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul
Text integral / 2012/05/19

Nenorocita privighetoare Cânta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. […] Un măgar mare ce-o ascultase, Şi ca un aspru judecător Capul pleoştise, sau râdicase Câte-o ureche,-n semn de favor, Ieşi-nainte să-i dea povaţă, Şi c-o neroadă încredinţare: „Am fost, îi zise, aci de faţă, Dar zău nu-mi place a ta cântare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îţi pare lucru prea greu, La nişte reguli a te supune, Luând de pildă cântecul meu.” Atunci începe cu bucurie Un cântec jalnic şi necioplit, Încât de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighetoarea, fără sfială, Zise: „Povaţa e în zadar; Căci d-aş urma-o, nu e-ndoială Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar”.

Tudor Arghezi, Niciodată toamna
poezie / 2012/05/19

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte*. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut, Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui aur am băut. Păsările negre suie în apus, Ca frunza bolnavă-a carpenului sur Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus, Foile-n azur. Cine vrea să plângă, cine să jelească Vie să asculte-ndemnul ne-nţeles, Şi cu ochii-n facla plopilor cerească Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

Vasile Alecsandri, Pe coastele Calabrei
poezie / 2012/05/19

Pe coastele Calabrei* vaporu-naintează În unda luminoasă ce noaptea fosforează*; El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin, Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin. În dreapta, pe-ntuneric, se-nalţă-un negru munte, Vulcanul bătrân Etna cu lava stinsă-n frunte; Sehastru ce cunoaşte al globului mister, El pare că din sânu-i azvârle stele-n cer. În stânga e Carybda* sălbatică, stâncie. Din zare se întinde o punte argintie Pe care se îndreaptă vaporul legănat, Ce calcă orizonul cu stele semănat. Dorm valurile mării sub atmosfera caldă. În baie azurie Sicilia se scaldă; Şi-n umbră călătorul, ţintind ochii spre mal, Aspiră-al Syracusei* parfum oriental. * Calabria – regiune a Italiei meridionale * fosforează – (înv.) luminează în întuneric, manifestă fenomenul de fosforescenţă * Carybda – monstru acvatic care trăia pe o stâncă din strâmtoarea Messina; înghiţea uriaşe cantităţi de apă şi, odată cu ea, tot ceea ce plutea în apropiere * Syracusa – port pe coasta răsăriteană a Siciliei ———————————————————————— Anexa: subiect de bacalaureat cu poezia Pe coastele Calabriei de Vasile Alecsandri: 1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor mister şi parfum. 2 puncte 2. Precizează rolul cratimei din structura „stele-n cer”. 2 puncte 3. Scrie două expresii/ locuţiuni…

Vasile Alecsandri, Gerul
poezie / 2012/05/19

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte, Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, Pune streşinelor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu! —————————————————————- ANEXA: Subiect de bacalaureat cu poezia Gerul de Vasile Alecsandri: 1. Selectează două cuvinte care aparţin câmpului semantic al iernii. 2 puncte 2. Precizează rolul semnelor de punctuaţie din prima strofă. 2 puncte 3. Transcrie un vers care conţine o locuţiune verbală, folosită cu efecte expresive. 2 puncte 4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte 5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin…