Soacra cu trei nurori, de Ion Creanga
basme / 2010/07/27

Era odata o baba, care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de virtute, dar slabi de minte. O razesie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu livada frumoasa, vite si multe pasari alcatuiau gospodaria babei. Pe langa acestea mai avea stranse si paralute albe pentru zile negre; caci lega paraua cu zece noduri si tremura dupa ban. Pentru a nu razleti feciorii de pe langa sine, mai dura inca doua case alature, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti. Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a tinea feciorii si viitoarele nurori pe langa sine – in casa batraneasca – si a nu orandui nimic pentru imparteala pana aproape de moartea sa. Asa facu; si-i radea inima babei de bucurie cand gandea numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: “Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni si nu le-oi lasa nici pas a iesi din casa, in lipsa feciorilor mei. Soacramea – fie-i tarna usoara!- asa a facut cu mine. Si barbatu-meu – Dumnezeu sa mi-l ierte! – nu s-a putut plange ca l-am…

Ratusca cea urata, de Hans Christian Andersen
basme / 2010/07/27

Ce frumos era la tara! Era in mijlocul verii; graul isi legana spicele-i galbene, ovazul era inca verde, si prin livezi fanul era asezat in capite mirositoare; barza se plimba de colo-colo cu lungile-i picioare rosii, vorbind in limba egipteana, limba pe care o invatase de la mama ei. in jurul campiilor si livezilor se ridicau paduri mari, inlauntrul carora erau lacuri adanci. Da, cu adevarat, era nespus de frumes la tara! Razele soarelui se revarsau asupra unui castel vechi imprejmuit cu santuri adanci; foi mari de lipan se inclinau de pe ziduri deasupra apei; si erau asa de late, meat copiii se puteau ascunde sub ele; acolo te gaseai intr-o singuratate ca in adancul unei paduri. Intr-o astfel de ascunzatoare isi facuse cuibul o rata, si isi clocea ouale; era foarte nerabdatoare sa-si vada puii. Nimeni nu venea pe la ea sa-i faca vizita, pentru ca celorlalte rate le placea mai mult sa inoate de-a lungul santurilor, decat sa vina sa bleotocareasca sub frunzele de lipan cu dansa.

Scufita rosie, de fratii Grimm
basme / 2010/07/27

Intr-un sat locuia cea mai frumusica tarancuta din lume. Mama si bunica o iubeau foarte mult. Bunica ii facuse o scufita rosie, care ii venea de minune, si de atunci pretutindeni i se spunea Scufita Rosie. Intr-o buna zi, mama facu placinte si ii spuse fiicei sale: – Du-te de vezi cum se simte bunicuta, stii ca e bolnava. Ia o placinta si ulcica asta cu unt pentru ea. Scufita Rosie pleca de indata la bunicuta ei care locuia in alt sat.

Stejarul din Borzesti, de Nicolae Gane
povestiri / 2010/07/27

A fost odata un timp, pe cand Molna si Prutul nu faceau hotar intre trei tari surori, pe cand bourul moldovenesc era singur stapan pe-o tara larga, indemanatica, locuita de-un popor ager si drept pamantean. De pe atunci, deci, si pana-n zilele noastre, ramas-a vorba din tata-n fiu cum ca un joc de copii se incinsese odinioara pe sesul Trotusului, nu departe de satul Borzesti, sub un soare frumos de primavara. In doua taberi era despartita ceata copiilor: una infatisa tabara tatarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre si cu ochii de mure, iute si neastamparat ca Trotusul ce se pravale de la munti; cealalta era tabara moldovenilor sub comanda lui Stefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albastri, ganditori, si cu inima cutezatoare. Cel dintai era fiu de taran, cel de al doilea fiu de domn.

Pinocchio, de Carlo Collodi
basme / 2010/07/27

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un tamplar batran, pe nume Gepetto. El traia intr-o casuta uitata la marginea unui orasel. Intr-o zi, s-a hotarat sa ciopleasca din lemn un baietel, care sa-i aline singuratatea. Dupa ce a terminat de cioplit, Gepetto s-a culcat. Un greier spiridus a intrat in odaie si vazind baietelul de lemn, a suflat peste el si l-a facut sa se miste. Dimineata, tamplarul a vazut cu uimire ca baiatul cioplit din lemn se putea misca. Nu-i venea sa-si creada ochilor. Batrinul l-a considerat copilul lui si l-a numit Pinocchio. Baiatul era foarte neastamparat. Greierele spiridus il certa si-i spunea sa asculte de sfaturile batranului lui tata.

Pupaza din tei, de Ion Creanga
povestiri / 2010/07/27

Ma trezeste mama intr-o dimineata din somn, cu vai-nevoie, zicandu-mi: -Scoala, duglisule, inainte de rasaritul soarelui; iar vrei sa te pupe cucul armenesc si sa te spurce, ca sa nu-ti mearga bine toata ziua?… Caci asa ne amagea mama cu o pupaza care-si facea cuib, de multi ani, intr-un tei foarte batran si scorburos, pe coasta dealului, la mos Andrei, fratele tatei cel mai mic. Si numai ce-o auzeai vara: „Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!” dis-dimineata, in toate zilele, de vuia satul. Si cum ma scol, indata ma si trimite mama cu demancare in tarina, la niste lingurari ce-i aveam tocmiti prasitori, tocmai in Valea-Seaca, aproape de Topolita. Si pornind eu cu demancarea, numai ce si aud pupaza cantand:

La cirese, de Ion Creanga
povestiri / 2010/07/27

Odata, vara, pe-aproape de Mosi, ma furisez din casa si ma duc, ziua miaza-mare, la mos Vasile, fratele tatei cel mai mare, sa fur niste cirese; caci numai la dansul si inca la vro doua locuri din sat era cateun cires varatic, care se cocea-palea de Duminica Mare. Si ma chitesc eu in mine, cum s-o dau, ca sa nu ma prinda. Intru mai intai in casa omului si ma fac a cere pe Ioan, sa ne ducem la scaldat.

Sarea in bucate, de Petre Ispirescu
basme / 2010/07/27

A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea orice dorinta. Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor. Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.

Hansel si Gretel, de fratii Grimm
basme / 2010/07/27

A fost odata ca niciodata un taietor de lemne, tare nevoias si omul asta isi avea cascioara la marginea unui codru nesfarsit, unde-si ducea viata impreuna cu nevasta-sa de-a doua si cei doi copii ai sai. Pe baietel il chema Hansel, iar pe fetita Gretel. De sarmani ce erau, nu prea aveau cu ce-si astampara foamea. Si-ntr-o buna zi, intamplandu-se sa se abata asupra tarii o mare scumpete, nu mai fura-n stare sa-si agoniseasca nici macar painea cea zilnica. Seara, in pat, pe bietul om incepeau sa-l munceasca gandurile si, zvarcolindu-se nelinistit in asternut, se pomenea ca ofteaza cu grea obida. Si-ntr-una din aceste seri ii zise el neveste-si:

Nicusor, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
povestiri / 2010/07/27

La marginea dinspre miazanoapte a orasului, pe malul iazului, e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecatoriei si a casieriei; restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc, de batachina si de rugi, in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. Chiar pe marginea malului e o movila pe care, cand te-i sui, ai inaintea ochilor o minune de tablou. Aci sub mal, iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata; mai departe valea verde a Ialomitei, inchisa in fund de dealurile viilor, pe culmea carora sta de straja manastirea; iar mai in fund, topita-n aburii albastrii, toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu; in tot o priveliste frumoasa, de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea.

Croitorasul cel viteaz, de fratii Grimm
basme / 2010/07/27

A FOST ODATA… Intr-o frumoasa dimineata de vara, un croitoras sedea la masa lui de lucru, de langa fereastra si, cum era pliu de voiosie, cosea de zor si ma nile parca-i alergau singure pe insailatura. Tocmai in-tr-acest timp se intimpla sa treaca pe strada o taranca, strigand cit o lua gura: — Magiun bun de vinzare! Hai la magiun!

Apa si foc, de Barbu Stefanescu-Delavrancea
povestiri / 2010/07/27

De la streaja Vergului pana la Biserica Delea-Noua, un nor de praf galben se ridica de la pamant, manat ca intr-o albie printre casele si gradinele soselei nepietruite. Granarii se intorc de la sate, de la mori si porturi. Unii incarcati cu varf pin’ la cercul coviltirului, altii cu carutele goale si cu maldar proaspat in cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintasilor; caii voinici si aprinsi joaca in hamuri si nincheaza, mirosindu-si din departare grajdurile. Tinerii, rumeni si nadusiti, cu zabunele si cu camasile deschiate, cu hamurile pe dupa gat, calari pe rotasii din stinga, dau chiote in goana cailor; iar daca caruta le e greu incarcata si roatele abia li se invartesc in osii, ei canta prelung Muma draga, muma, Dine,Dine,Constantine, or Ghita,Ghita,Catanuta, batand cu calciile goale in pantecele cailor. Inaintea lor ies , in carduri, copii dolofani, dasculti si cu pletele carliontate pe grumaji si se uita cu jind cum mai-marii lor mana cite si sase cai, fetite saltate cari furiseaza cate o ochire pe cine mai stie ce flacau voinic, muieri cu furca in brau, s-apoi, in urma lor, toti canii mahalalii, latrand si chefnind a bucurie.

Cei unsprezece cocori, de Hans Christian Andersen
basme / 2010/07/27

Departe, in tara unde se duc randunelele cand le goneste iarna de la noi, era un imparat care avea unsprezece feciori si o fata pe care-o chema Elsa. Cei unsprezece frati, unsprezece printi, se duceau la scoala cu decoratii pe piept, cu spada la sold.

Omul de piatra, de Nicolae Filimon
basme / 2010/07/27

A fost odata un imparat si o imparateasa, amindoi tineri si frumosi, dar nu faceau copii. Intr-o zi, veni la imparatul un arap buzat si-i zise: – Sa traiesti, luminate imparate! Am, auzit ca imparateasa nu face copii si am adus buruieni pe care, cum le-o bea, ramine grea. Imparatul lua buruienile de la arap si porunci sa-i dea cal imparatesc si un rind de haine de aur ce-ti lua vederile de frumusete, apoi chema pe imparateasa si-i dete buruienile sa le fiarba si sa le bea. Imparateasa chema pe bucatareasa si-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie de ce treaba sunt. Bucatareasa, nestiind puterea lor, gusta dintr-insele si apoi le duse imparatesei sa le bea. Nu trecu mult timp la mijloc si ramase grea imparateasa si bucatareasa. Iar cind veni vremea, nascura amindoua cite un coconas mai frumos decit tot ce este frumos pe lumea aceasta, si le puse nume unuia Dafin si altuia Afin.

Doua surori, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
basme / 2010/07/27

Cunostinta s-a facut intr-o zi de toamna, cand copilul casierului -speriat de o trasura, care era aproape sa-l calce, – a dat fuga in curtela Elena, in poalele ei. De multe ori vrusese ea sa intre in vorba cucopilul, dar ii lipsise prilejul; acum insa il lua in brate, il duse in casa,i dete sa bea apa ca sa-i treaca de spaima si, fiindca era vorbitor caun om mare, macar ca spunea vorbele pe jumatate, il mai opri catvacu dansa. Copilul, foarte apropiat, ii raspunse la toate intrebarile,spuindu-i ca-l cheama “Nitu”; ca e de cinci ani; ca semnul din fruntee o buba facuta de mama de la Caracal, si ca iubeste pe tata mult, mult, “pana la tag”, ceea ce dansa pricepu numaidecat ca insemna: pana la gat.