Versuri
poezie / 2009/10/29

Biblioteca.nicuilie.eu » Blog Archive » V.V. Maiakovski: Versuri … Top 10 versuri.ro Weblinkpedia – director.regionis.info Zaharia Stancu: Cantec soptit de catanie – lautari.regionis.info Serghei Esenin: [Focul Vânăt] Serghei Esenin: Scrisoare … Nicu Ilie: Oceanul Biblioteca virtuala Serghei Esenin: Nu regret … special – club.nicuilie.eu Limba noastra, de Alexei … Hai sa’ntindem hora – lautari.regionis.info Ce cauta lumea pe net?

Zaharia Stancu: Cantec soptit
poezie / 2009/10/10

Odată am ucis o vrabie Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o Pe urmă o zi Şi-o noapte întreagă Am tot plâns-o şi am tot jelit-o Nu m-a bătut mama, nu m-a certat În mână ţineam o bucată de pâine Degeaba mi-a spus Degeaba mai plângi Ce-ai omorât omorât rămâne Mai târziu am crescut flăcăiandru Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată Dar nu ştiu de ce Într-o zi a murit Şi-n altă zi a fost îngropată Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii Demult nu mai merg la nici o-ngropare Când soarele-apune După nişte măguri Şi răsare în flăcări din mare.

George Coşbuc: Decebal către popor
poezie / 2009/10/10

Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit. Cei ce se luptă murmurând, De s-ar lupta şi-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orişicare laş fugar! Murmurul, azi şi orişicând, E plânset în zadar! Iar a tăcea şi laşii ştiu! Toţi morţii tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd şi cad! Să râdem, dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit şi-un chiu Din ceruri până-n iad! De-ar curge sângele pârău, Nebiruit e braţul tău Când morţii-n faţă nu tresari! Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari Când râzi de ce se tem mai rău Duşmanii tăi cei tari. Ei sunt romani! Şi ce mai sunt? Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Zamolxe, c-un întreg popor De zei, i-am întreba: ce vor? Şi nu le-am da nici lor pământ Căci ei au cerul lor! Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut! E rău destul că ne-am născut: Dar…

V.V. Maiakovski: Versuri despre pasaportul sovietic
poezie / 2009/10/10

Birocratismul! De beregăţi l-aş rupe, ca lupul – şi basta. Şi dau la toţi dracii, şi-arunc în bucăţi tot ce-i hîrţoagă. Dar asta … Prin compartimente, din cupeu în cupeu, amabilul vameş apare-n tot locul. Se dau paşapoartele. Îl dau şi pe-al meu cu scoarţe ca focul. Se uită la unele-atent, ca eretele. Se uită la altele-n treacăt, mecanic. Pătruns de respect, ia carnetele cu leul britanic… Mîncîndu-l din ochi, se-nconvoaie cu totul la unchiul de peste ocean şi, ca pe-un bacşiş, a luat paşaportul american. Mirat, ca o capră privind un afiş, la cel polonez se uită cruciş, cu toată-ncordarea tîmpeniei sale, şi parcă întreabă: “De unde venişi cu-aceste geograficeşti trufandale?” Şi nici nu şi-a-ntors vigilentul bostan, şi nici să clipească nu-l vezi, cînd ia paşaportul danez, belgian, şi-al altor diverşi suedezi. Deodată e-n panică, se strîmbă,-i lehamite, de parcă s-ar arde la gură cu borşu’, cînd pipăie, colea, gogeamite paşaportul meu roşu. Mi-l ia ca pe-o bombă, sudori simte reci, arici îl străpung şi cuţite. Mi-l ia ca pe-un şarpe de-un stînjen, cu zeci de limbi otrăvite. Hamalul îmi face cu ochiul. – “Prezent! Pe gratis bagajul ţi-l duc…” Jandarmul privea-ntrebător la agent, agentul privea la jandarm zăbăuc….

Teodor (Fedia) Rudenko: Privesc din Doftana
poezie / 2009/10/10

Privesc din Doftana prin gratii de fier Departe, în zare, un petic de cer. E cerul sub care inchisă şi ea Se mistuie-n chinuri tovaraşa mea. Puternici şi tineri şi plini de avînt, Cerut-am noi muncă şi-un loc pe pămînt, Dar nu ne lăsară ciocoii pe noi Şi-n lupta cea grea am căzut amîndoi. Acum stau în fiare bătut şi flămînd, Ea zace bolnavă abia răsuflînd. Călăii ne-omoară în ghearele lor, Să nu ne întoarcem ‘napoi la popor. Azi spargeţi-mi zidul şi lanţul sfăr’maţi, Să zbor ca un şoim peste ‘nalţii Carpaţi. Să strîng înc-o dată tovaraşa mea Şi iar să m-arunc în lupta cea grea!

Radu Gyr: Voi n-ati fost cu noi în celule
poezie / 2009/10/10

Voi n-ati fost cu noi în celule să stiti ce e viata de bezne, sub ghiare de fiara, cu guri nesatule, voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle, strivit de catuse la glezne. Voi n-ati plans în palme, fierbinte, strapunsi de cutitul tradarii. Sub cer fără stele, în drum spre morminte, voi n-ai dus povara durerilor sfinte spre slava si binele tarii. In cantec cu noi laolalta trecand printre umbre peretii, voi n-ati cunoscut frumusetea inalta cum dorul irumpe, cum inima salta gonind dupa harpele vietii. Ce-i munca de brate plapande, ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru, cum scartie osul când frigul patrunde, ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde să spuneti aproapelui vostru. Voi nu stiti în crunta-nchisoare cum minte speranta si visul, când usile grele se-nchid în zavoare, si-n teama de groaznica lui inclestare pe sine se vinde invinsul. Ati stat la ospete-ncarcate gonind dupa fast si orgoliu, nici mila de noi si nici dor, nici dreptate, nici candel-aprinsa si nici libertate, doar ghimpii imensului doliu. Asa sunteti toti cei ce credeti ca pumnul e singura faima. Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti, când noi cu obrajii ca pamantul de vineti, gustam din osanda si…

Radu Gyr: Iisus in celula
poezie / 2009/10/10

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula. O, ce trist si ce-nalt părea Crist ! Luna venea dupa El, în celulă si-L facea mai inalt si mai trist. Mainile Lui pareau crini pe morminte, ochii adanci ca niste păduri. Luna-L bătea cu argint pe vestminte argintându-i pe maini vechi spărturi. Uimit am sărit de sub patura sură : – De unde vii, Doamne, din ce veac ? Iisus a dus lin un deget la gură si mi-a făcut semn ca să tac. S-a aşezat lângă mine pe rogojină: – Pune-mi pe răni mâna ta ! Pe glezne-avea urme de cui si rugină parcă purtase lanţuri cândva. Oftand si-a intins truditele oase pe rogojina mea cu libărci. Luna lumina, dar zabrelele groase lungeau pe zăpada lui, vărgi. Părea celula munte, părea căpăţână si misunau paduchi si guzgani. Am simtit cum îmi cade capul pe mână şi am adormit o mie de ani… Când m-am desteptat din afunda genuna, miroseau paiele a trandafiri. Eram în celula si era luna, numai Iisus nu era nicăiri… Am intins bratele: nimeni, tacere. Am intrebat zidul : nici un raspuns ! Doar razele reci, ascutite-n unghere, cu sulita lor m-au strapuns… – Unde esti, Doamne ?…

Radu Gyr: Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
poezie / 2009/10/10

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mania scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări şi-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zărzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nicu Ilie: Oceanul
poezie / 2009/10/10

Doar o voce – stinghera si sparta – de telefon Doar o voce. E mama: “La multi ani, Nicusor!” Nu e muzica veche a iubirii de mama E o vorba oftata, un bilant plin de teama “Nu e ziua mea, mama, multumesc de urare!” “Ziua mea a trecut, de o luna imi pare. Dar urarea nu strica, si de-aici, de departe Si eu vreau pentru tine multi ani si dreptate. Tata ce face? E acolo cu tine? Si lui sanatate si multi ani se cuvine…” “Tu ce faci?”, ma-ntrerupe, “Cum arati? Tot barbos? Fara barba as zice c-aratai mai frumos… Cat de dor mi-e de tine! te visez, ca sa stii… Un ocean ne desparte daca tu nu mai vii N-am gresit cu nimica. Sau poate ca da. Spune tu, vreau sa stiu, poate crezi altceva? N-am gresit – o sa spui cum ai spus si-alta data. N-am gresit dar n-ai timp sa iti vezi bietul tata. Si de-aceea noi astazi asa ne-am gandit – Sa-ti uram la multi ani, sa-ti dorim mai mult timp.” “Doua ore – atat ne despart intre noi. Patru ore – si poti fi la timp inapoi. O secunda, atata, sa te vad si-mi revin…

Serghei Esenin: Scrisoare mamei
poezie / 2009/10/10

Tot mai traiesti, batrâna mama? Tie, cu supunere, ma-nchin! Mica-ti casa, seara de arama, Lumineze-o pasnic si senin. Mi se scrie ca esti tulburata, Ca ti-e dor de mine ne-ncetat, Ca ades bati drumul, suparata, În paltonul vechi si demodat. În albastre seri ti se nazare Gând pustiu, ce lacrimei da val, Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal. Mama, nu-i nimic! Delirul fura Gândul tau, ducându-l spre prapad. Nu-s betiv chiar în asa masura Ca pierind, sa nu te mai revad. Ca-n trecut, mi-i inima duioasa, Am un vis, un vis pe care-l storc; Sa ma smulg din dorul ce m-apasa Si la noi acasa sa ma-ntorc. Eu voi reveni, pe când rasfata Pomii-n floare, satul meu tacut; Dar sa nu ma scoli de dimineata, Cum opt ani în urma, ai facut. Nu trezi desertaciunea cruda, Nici regretul ca ma risipesc, Prea devreme, pierdere si truda, Mi-a fost dat, traind, sa patimesc. Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete! Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. Numai tu-mi esti reazem la tristete, Numai tu dai vietii mele, rost. Fie-ti deci, nelinistea uitata, Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, Nu mai bate drumul, suparata, În paltonul vechi si demodat…

Serghei Esenin: [Iubesc aceasta seara]
poezie / 2009/10/10

(fara titlu) Învârtejite frunze se destrama Căzând, din apa iazului să bea, Precum un stol de fluturi de aramă, Ce-n agonie zboară către-o stea Iubesc această seară, când pământul De inimă mi-l simt apropiat. Când poalele mestecenilor, vântul, Până la umeri, sus, le-a ridicat. În suflet şi pe vale e răcoare, Amurgu-i turmă vânătă de oi. La marginea grădinii foşnitoare, Se singe-un zvon de zurgălăi vioi. Aşa de treaz, eu încă niciodată N-am ascultat ce spune trupul meu. Ce bine-ar fi, ca salcia plecată, În iazul roz să mă răsfrâng şi eu. Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie, Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc… Pe unde eşti tu, simplă bucurie, Ca mult iubind nimic să nu doresc? Traducere de George Lesnea

Serghei Esenin: [Focul Vânăt]
poezie / 2009/10/10

(fara titlu) Focul vanat e gonit de vant, zarile-au uitat sa ma mai doara… de iubire-ntaia oara cant, la scandal renunt intaia oara. Am fost crang paraginit pe loc La femei si votca dam navala Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc, Sa-mi pierd viata fara socoteala. E de-ajuns sa te privesc tacut Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul Ca uitand intregul tau trecut Tu sa nu mai poti pleca la altul. Tu – mers gingas, tu surasul meu, Dac-ai sti, cu inima-i pustie, Cum poate iubi un derbedeu Si cat poate de supus sa fie. Carciumile le-as uita pe veci n-as mai sti nici versul ce inseamna de-as atinge-aceste brate reci si-al tau par ca floarea cea de toamna. Vesnic te-as urma pe-acest pamant Departarea mi-ar parea usoara… De iubire-ntaia oara cant La scandal renunt intaia oara Traducere de George Lesnea

Serghei Esenin: Nu regret, nu ma jelesc, nu strig
poezie / 2009/10/10

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberata. Vestejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tanar niciodata. N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum Inima racita prea devreme s-o pornesc din nou la drum stamba luncii n-o sa ma mai cheme. Dor de duca! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacara pornirii Si pierdutul prospetimii har Cu vioiul clocot al simtirii! In dorinti incep zgarcit sa fiu, Te-am trait sau te-am visat doar viata? Parca pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineata. Toti suntem vremelnici pentru veci Rar ning fragii frunzele desarte… Binecuvantat sa fie deci Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.

Serghei Esenin: Cantecul catelei
poezie / 2009/10/10

[Text integral] Spre ziua, sub capita de secara, Pe auriul snopilor plecati, Cateaua, în vifornita de-afara, Fatase sapte catelusi roscati. Pîna-n amurg, veghind încovoiata, I-a rasfatat, lingîndu-i ne-ntrerupt. Si se topea ninsoarea spulberata, Pe fierbinteala pîntecului supt. Iar seara, cînd gainele s-aseaza, Stapînul casei a iesit posac Si unde mama pîlpîia de groaza, El pe toti sapte i-a bagat în sac. În urma lui, fugind dupa desaga, Cateaua da-n nametii de pe drum… Rapindu-i puii, apa din viroaga Scîncea curgînd sub botul ei, acum. Apoi, cînd se-nturna sovaitoare Si singura înspre culcusul ei, Deasupra casei i-aparu pe zare, În locul lunii, unul din catei. Straina, zgribulita si-n nestire, Privea la chipu-i nalt si departat, Iar luna plina, lunecînd subtire, Dupa colini a disparut treptat. Si cum atunci, cînd cineva-n ograda, Drept pîine-i zvîrle-o piatra dinadins, Ca stele mari de aur în zapada, Cateaua ochii tristi si i-a prelins. traducere George Lesnea

Ion Minulescu: Ruga pentru Duminica Floriilor
poezie / 2009/10/10

Dezleaga-ma, Parinte, de ce-am jurat sa fiu Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decât ce sunt – Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu, Un ropot scurt de ploaie Si-un mic vârtej de vânt… Dezleaga-ma de vina de-a fi-ncercat sa fac Granit din caramida Si bronz din baligar, Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac Si-un Pegas cu-aripi duble din clasicul magar… Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decât asa Cum te-am vazut pe tine – C-asa credeam ca-i bine!… Dar azi, când vad ca-i altfel de cum am vrut sa fie, Stropeste-mi ochii, Doamne, cu stropi de apa vie, Reteaza-mi mâna dreapta Si pune-mi straja gurii, Alunga-mi nebunia din scoartele Scripturii Si-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta Si fa sa uit c-odata am fost si eu ca Tine!…