Miron Costin, Graiul solului tatarascu (lucrarea integrala)
istorie / 2009/02/25

GRAIUL SOLULUI TĂTĂRĂSCŬ A f. 38 CĂTRĂ ALEXANDRU MACHIDON, DUPĂ CE AU SOSIT DE LA BAHTRI LA APA DONULUI, MERGÎNDŬ CU OASTE ASUPRA TĂTARĂLOR, SCOASĂ DIN CVINTUS CURŢIUS, CARELE AU SCOS ALIXANDRIIA CEA ADEVĂRATĂ De ţ-ar fi dat Dumnezeu stat, precum ţ-au dat fire, împărate Alixandre, aşi zice că nu te-ar putea coprinde lumea; cu mîna direaptă răsăritul, cu stînga ai ţinea apusul, şi după ce ai supune lumea, ai pofti să agiungi şi lumina lui Dumnezeu celui fără de moarte. Ce n-au datŭ firea unuia daruri toate, au împărţit tuturora. Iarăşi atîta pohteşti cîtŭ a coprinde nu poţi. Trecut-ai din Evropa la Asia, din Asia încunjurată vii iarăşi cătră Evropa, şi daca vei supune, cum gîndeşti tu, oamenii, cu munţii, cu ape curătoare, cu hierile sălbatice || războaie vei bate. Şi nu ştii că copacii cei înalţi 38 v. multă vréme crescŭ şi într-un ceas să oboară? Prost ieste cela ce caută mărul, iară cum ieste de înaltŭ nu socotéşte. Feréşti-te, cîndŭ te vei vedea în vîrful pomului, cu crăngile să nu te surpi. Şi pre leu că l-au mîncatŭ pasările céle mici într-o vréme ieste o povéste. Şi rugina hierul strică. Nu e nimica aşa de tare în…

Miron Costin, Istorie de craiia ungureasca
istorie / 2009/02/23

ISTORIE DE CRĂIIA UNGUREASCĂ PREDOSLOVIE CĂTRĂ IUBITUL CETITORIŬ* Dzice Aristotel filozoful că tot omul a şti din firea sa poftéşte. Credz că tot omul poftéşte a şti, iar nu tot omul a şti nevoiiaşte. Şi altă nu osebéşte pe om de dobitoace şi de hiare aşea ca cunoştinţa. Şi din cunoştinţă să naşte ştiinţa, şi Dumnedzeu pre om nu cu alt soroc şi sfîrşit l-au făcut şie semănătoriŭ, înţelept, numai să să cunoască de dînsul; cunoscîndu-l să-l ştie, ştiindu-l să-l laude. Ştiinţa dar şi sufletéşte ieste de folos omului, şi trupeşte de treabă şi de mare folos. Iar mai ales în trebile ţărilor şi a chivernisirilor la vremi cumplite asupra ţării: să să ştie, domnii mai ales, apoi boierii, sfetnicii domnilor şi a ţărilor, să să ştie ce s-au lucrat la alţii şi alte ţări megieşe cu vremi trecute şi la ce primejdii şi scîrbe au venit mari crăii şi preaputernice, cu ce sfaturi şi cu ce netocméle au venit la stingerea şi la perirea de istov şi cu ce sfaturi ale sale, la gréle vremi s-au sprijinit şi s-au agiutorit, ca să urmeze céle bune, de céle réle să să ferească. Acea ştiinţă de care grăiesc ţie, iubite cetitoriule,…

Miron Costin, De neamul moldovenilor
istorie / 2009/02/22

DE NEAMUL MOLDOVÉNILOR, DIN CE ŢARĂ AU IEŞIT STRĂMOŞII LOR* PREDOSLOVIE, ADECĂ CUVÎNTARE DINTĂI DE DESCĂLECATUL ŢĂRÎI CEL G 3 DINTĂI ŞI A NEAMULUI* MOLDOVENESCU Către cititoriŭ Începutul ţărilor acestora şi neamului moldovenescŭ şi muntenescŭ şi cîţi sînt şi în ţările ungureşti cu acest nume, romîni* şi pînă astăzi, de unde sîntŭ şi de ce seminţie, de cînd şi cum au dăscălecat acéste părţi de pămîntŭ, a scrie multă vréme la cumpănă au stătut sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta, după atîta véci de la discălecatul ţărîlor cel dintăi de Traian, împăratul Rîmului, cu cîteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gîndul A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gîndul să mă apucŭ de această trudă, să scoţ lumii || la vedére 3 v. felul neamului, din ce izvor şi seminţie sîntŭ lăcuitorii ţărîi noastre. Moldovei, şi Ţărîi Munteneşti şi romînii* din ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi odată discălecaţi sîntŭ, de unde sîntŭ veniţi strămoşii lorŭ pre acéste locuri, supt ce nume au fostŭ întăi la discălecatul lor şi de cîndŭ s-au osebit şi au luat numele cest de…

Miron Costin – Cronica Polona
istorie / 2009/02/20

[CRONICA POLONĂ, editie critica] [CRONICA POLONĂ] CRONICA ŢĂRILOR MOLDOVEI ŞI MUNTENIEI (Traducere romînească) Luminate, preaputernice domnule comis al coroanei, multmilostivul meu domn şi frate. Socotesc ca un deosebit noroc al meu că o parte a cronicii mele despre Ţara Moldovei, înainte încă de a ieşi la lumină pe romîneşte, se întîmplă să ajungă în mîinile unui bărbat aşa de mare, la cererea unei anume persoane, căruia pe dumneata însuţi te iau ca martor ce credinţă îi port de-a pururi. Îndeplinesc această slujbă pentru dînsul, căci nu o va putea cere nici unui moldovean; ar trebui cineva să piardă multă vreme cercetînd, pe lîngă unele foarte mici observaţii şi însemnări ale pămîntenilor, cele scrise despre ei de scriitorii străini, să citească mai ales pe Dion în Viaţa lui Traian, Toppeltin ungurul, culegerile istoriilor greceşti De patru monarhii. Iar această ţară pînă acum despre începutul său nu ştie şi nu întreabă şi nu are istorie, afară doar de cronica răposatului Ureche, vornicul acestei ţări. Acesta, adunînd vieţile domnilor moldoveni din mănăstiri, iar războaiele mai ales din Bielski, cronicar polon, a dat la iveală o lucrare, singura de acest fel, începînd de la Dragoş, primul domn al acestei ţări, de la al doilea…

Caragiale, O scrisoare pierduta – Actul 4
drama / 2009/02/18

>>actul 3 ACTUL IV (Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc ; se vede în fund perspectiva orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întîi şi al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache. La stîngă boschete. Mobile de grădină.) SCENA I ZOE şi TIPĂTESCU ZOE Unde e ? unde poate să fie Caţavencu ? TIPĂTESCU Nu ştiu : a fugit, a murit, a intrat în pămînt… (după o pauză, apropiindu-se de Zoe.) Ei ? şi pentru ce voieşti să ştii ? pentru ce să te-ngrijeşti mai mult acuma ? Din contra. Eu parcă nu mai am grije… Zoe, gîndeştete : de două zile, oamenii noştri aleg pe Dandanache, pe care-l aşteptăm din minut în minut, — am ordine să-i fac o primire strălucită… ZOE Ei şi ? TIPĂTESCU Ei !… De două zile va să zică, strivesc pe Caţavencu, şi el nu e nicăiri. Unde e ? pentru ce nu s-arată ?… are scrisoarea, pentru ce nu o publică ? Pentru ce a dispărut, nu ştiu, — din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, — destul că nu o publică… Şi-l crezi tu pe…

Caragiale, O scrisoare pierduta – Actul 3
drama / 2009/02/17

>> actul 2 ACTUL III (Teatrul înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund ; cea din mijloc dă în coridorul de intrare ; pe cea din dreapta se citeşte : « Ofiţer ţivil » ; pe cea din stînga : « Arfiva ». În stînga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia « Cabinetul Primarelui ». În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia « Reghistratura », — Partea din stînga pînă la uşa « Arfivei » este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică verde. Lîngă grilaj, la stînga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hîrtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune ; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi cîteva lămpi atîrnate în cuie. Lumină cam…

I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta – Actul 2
drama / 2009/02/16

>>actul 1 ACTUL II (Acelaşi salon) SCENA I TRAHANACHE, FARFURIDI şi BRÎNZOVENESCU (stau împrejurul unei mese rotunde, studiind listele electorale ; fiecare are cîte un creion colorat în mînă) BRÎNZOVENESCU Şaizeci şi nouă cu roşu, buni,… unsprece cu albastru… ai lor… FARFURIDI Doisprezece… TRAHANACHE Ai puţintică răbdare… unu, doi, cinci… şapte… zece… unsprezece. FARFURIDI Doisprezece…. TRAHANACHE Cu Ienache Siripeanu. BRÎNZOVENESCU Nici nu mai are drept de vot, de cînd şi-a măritat fata… Nu i-a dat casele de zestre ? Ei ? Dacă votează, merge la puşcărie onorabilul. TRAHANACHE Ai puţintică răbdare… Da’ dacă-l putem aduce să voteze cu noi ?

I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta – Actul 1
drama / 2009/02/14

COMEDIE ÎN PATRU ACTE PERSOANELE ŞTEFAN TIPĂTESCU, prefectul judeţului AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48 ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete şi comiţii IORDACHE BRÎNZOVENESCU, asemenea NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului « Răcnetul Carpaţilor », prezident-fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română » IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar şi membru al acestei societăţi POPESCU, institutor, asemenea GHIŢĂ PRISTANDA, poliţaiul oraşului UN CETĂŢEAN TURMENTAT ZOE TRAHANACHE, soţia celui de sus UN FECIOR ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre.

Nicolae Filimon, Schita biografica asupra celebrului violonist Paganini
biografie , Text integral / 2009/02/14

Concertul de violin dat pe teatrul nostru de d. Hiubsch ne inspiră ideea de a da lectorilor noştri o prescurtare din viaţa şi operile celebrului şi neimitabilului Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toţi aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument de la invenţiunea lui şi pînă în zilele noastre. Ideea nu ni se păru greşită şi credem că aducem un serviciu lectorilor noştri puindu-i în relaţiune cu acest fenomen, care prin magicul efect al arcuşului său electriză inimile tutulor acelora ce avură fericirea de a-l asculta şi ale cărui compoziţiuni au rămas şi vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniştii moderni din cauza insuperabilelor dificultăţi ce ştiu cu atîta artă a semăna în operile sale. Luînd ca punt de plecare pe d. Fétis (1), arătăm că acest geniu superior se născu în Genova la 18 februarie 1784. Părintele său, Antonio Paganini, ce fu mai întîi samsar de comerciu, iar mai în urmă agent de port, îi plăcea cu mare pasiune muzica şi trecea de cel mai distinct sunător de mandolină. Prin ajutorul acestor cunoştinţe descoperind în fiul său un mare talent muzical, s-a decis a-l aplica la studiul violinei şi, după ce îl iniţie…

Nicolae Filimon, Reflesiuni asupra artistilor de la Teatrul de Opera de anul acesta
critica , Text integral / 2009/02/14

Esistă în lumea aceasta un fel de individe dotate de natură cu frumosul privilegiu de a poetiza în toată viaţa lor. Oamenii aceştia, oriunde îşi întorc privirile, nu văd decît angeli coborîţi din Empireu ca să-i dilecteze prin formele lor aeriane; pentru dînşii, orice femeie, fie cît de urîtă şi prozaică, devine o eroină de ale lui Byron sau o virgină din paradisul lui Mahomet, cu buze de carmin, cu faţa mai albă decît crinul, cu cealma de caşemir pe cap şi parfumată cu odagace (un fel de parfum oriental). Pentru aceşti oameni, o mai repetăm, nu esistă iarnă, nici vifore, nici tempeste, ci o primăvară eternă şi încîntătoare precum este ea în delicioasele cîmpii ale Indostanului. Pe scaeţi îi prefac în roze, urzicele în camelii, corbii şi ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecţi din insula Hioţilor *if (document.all){ var x=document.all(‘IDAFKT3-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } .

D-ale carnavalului, de Ion Luca Caragiale
drama / 2009/02/12

COMEDIE ÎN TREI ACTE PERSOANELE NAE GIRIMEA, frizer şi subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU, ce-i mai zice şi « CRĂCĂNEL » UN CATINDAT DE LA PERCEPŢIE IORDACHE, calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIŢA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂŞTI, PUBLIC, SERGENŢI DE NOAPTE Într-un carnaval, în Bucureşti.

Conul Leonida fata cu reactiunea
drama / 2009/02/11

Farsa intr-un act PERSOANELE CONUL LEONIDA, pensionar, – 60 de ani COANA EFIMIŢA, consoarta lui, – 56 de ani SAFTA, slujnica lor În Bucureşti, la Leonida (O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o uşă ; la stînga o fereastră. De-o parte şi de alta a scenii cîte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt aşezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz ; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întîi, la stînga, o sobă cu uşa deschisă şi cu cîţiva tăciuni pîlpîind. — Leonida e în halat, în papuci şi cu scufia de noapte ; Efimiţa în camizol, fustă de flanelă roşie şi legată la cap cu tulpan alb. Amîndoi şed de vorbă la masă.)

Garabet Ibrăileanu in periodice
eseu , estetica / 2009/02/11

Caracterul specific naţional în literatura română Influenţe străine şi realităţi naţionale Evoluţia literară şi structura socială Înrâurirea artei Originalitatea formei Împrumutarea formei

Nicolae Filimon, Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858
critica / 2009/02/03

Teatrul de operă italiană peste puţin va începe cursul reprezentărilor sale. Publicul aşteaptă cu ansietate să auză pe artiştii aceia pentru care, cu toată criza monetară ce sfîşie societatea întreagă, au să plătească enormele preţuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica (1) cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonaţii, precum se urmează în toate părţile lumii, unde teatrul şi administraţiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume. Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract şi dupe banii ce plăteşte? Asta nu se poate şti decît după prima reprezentaţiune. Ceea ce ştim şi ştie toată lumea este că drepturile abonaţilor şi ale publicului amator de operă, deşi au fost mai totdauna nerespectate, nu fură, cu toate acestea, călcate în picioare cu atîta cutezare şi dispreţ ca în timpul antreprizei actuale. Am studiat această chestiune din mai multe puncturi de vedere şi am văzut că răul nu vine din lipsa de mijloace pecuniare.