Limba noastra, de Alexei Mateevici
poezie / 2009/01/26

Limba noastra-i o comoara În adâncuri înfundata Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata. Limba noastra-i foc ce arde Într-un neam, ce fara veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastra-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zari albastre.

Blestemul lui Beria (folclor basarabean)
poezie / 2009/01/25

Beria, Beria, Ai umplut Siberia Nu cu hoti, nu cu talhari, Cu moldoveni gospodari. De la sapa, de la plug, I-ai luat pe toti buluc, De la livezi, de la vii I-ai adus in reci pustii. I-ai adus cu mic, cu mare, Sa petreaca zile-amare, Amare si inghetate, De vii, de morti blestemate. Fi-ti-ar Berie sa-ti fie, Sa n-ai scanduri de sicrie, Sa zdohnesti, ca un bandit, De tot neamu-afurisit.

Eminescu, de Grigore Vieru, in memoriam
poezie / 2009/01/24

La zidirea Soarelui, se stie, Cerul a muncit o vesnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasare maiastra, Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu. Suntem în cuvânt si-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu drepate, De avem sau nu drepate, Eminescu sa ne judece.

Doina, de Mihai Eminescu
poezie / 2009/01/24

De la Nistru pân’ la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Ca nu mai poate strabate De-atâta strainatate. Din Hotin si pân’ la Mare Vin Muscalii de-a calare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin;

Nicolae Filimon, Prapastiile Bucurestiului
critica , Text integral / 2009/01/14

VODEVIL ÎN 5 ACTE DE D. MILLO Această piesă este una din acele ce a încîntat mai mult pe publicul teatrului nostru naţional. Dovadă despre aceasta ne sînt trei ani de cînd a apărut pe scena noastră şi, după ce a avut o mulţime de reprezentări, astăzi găseşte încă un loc interesant în inima publicului. Să fie oare această piesă curat de obiceiuri române şi ieşite din propria inteliginţă a domnului Millo? Asta nu o putem afirma, din cauză că nu vrem nici să adulăm, nici să rîdem de oameni. Fondul sau canavaua, după cum zic criticii teatrali din ţările civilizate, este franţuzească. Iar dialogurile, parte romanizate, parte inventate de d. Millo. Privită din puntul de vedere al moralei şi al instrucţiunei, piesa aceasta conţine în sine şi bine şi rău. Partea cea bună şi instructivă pentru societatea noastră este aspra biciuire ce d. Millo, în calitate de autor şi de actor, ştie cu atîta fineţă a face tuturor vicielor ce sapă societatea română. Falsul patriot, femeia depravată, jucătoriul de cărţi, parvenitul rădicat pe ruinele protectorului său, în fine comersantul şi cămătariul care ruinează societatea printr-un comerţ mai puţin onest decît al tîlharilor de păduri găsesc în această piesă un…

Nicolae Filimon, Lucrezia Borgia
critica , Text integral / 2009/01/14

MELODRAMĂ ÎN DOUĂ ACTE ŞI UN PROLOG. POEZIA DE FELICE ROMANI, MUZICA DE G. DONIZETTI. Întrepriza teatrului italian pare că voieşte în anul acesta a ne face să pierdem şi puţinul gust de muzică ce ne mai rămăsese. Aceasta se cunoaşte nu numai din marele număr de mediocrităţi cu care a populat scena, dar şi din distribuţiunea rolurilor muzicale. Cît despre recrutarea artiştilor, întrepriza s-ar putea justifica zicînd că a plecat tîrziu în Italia, că artiştii cei buni nu vin la Bucureşti sau că cer retribuţiuni colosale şi altele de acestea, pe cari noi nu le credem, dar cari, din nenorocire, găsesc crezători tocmai printre oamenii aceia cari ar trebui să nu le crează nicidecum. Am fi însă curioşi să vedem cum s-ar justifica cînd i-am cere compt despre distribuţiunea rolelor muzicale? Întrepriza cată să ştie desigur vechiul proverb teatral: „Ori formează-ţi repertoriul dupe artişti, sau recrutează-ţi artişti după forţa repertoriului“, şi dacă cunoaşte acest proverb, de ce nu ar schimba repertoriul, care este în mare contradicţiune cu artiştii actuali? De ce pune pe scenă opere de forţă mare şi încredinţează primul rol d-rei Capp-Young, cînd ştie bine că acea cantatrice nu le poate interpreta decît foarte mediocru? De ce…

Nicolae Filimon, Carlanii
critica / 2009/01/11

VODEVIL ÎNTR-UN ACT DE D. C. NEGRUŢI. MUZICA DE D. FLECHTENMACHER. Sunt treisprezece ani de cînd domnul C. Negruţi a scris acest şarmant vodevil, care s-a şi reprezintat în Iaşi la 1849, în folosul emigraţilor din Transilvania. Dulcea pană a autorului Păcatele tinereţilor a fost cea mai adeseori pusă în serviciul dezvoltărei ideelor măreţe şi a simţimintelor generoase; ea avu de multe ori fericirea a ne corigea de viciurile noastre, desfătîndu-ne şi făcîndu-ne să rîdem de dînsele. În această direcţiune de a ne vindeca de boalele inerente naturei omeneşti, d. C. Negruţi administră hapurile cele mai energice învăluite într-o foaie de aur, care are vîrtutea de a ascunde amărîmea lor şi tot ce ar avea de neplăcut şi supărătoriu. De cîte ori s-au reprezintat Cîrlanii(1) domnului C. Negruţi, atît în Iaşi, cît şi în Bucureşti, în aceşti din urmă treisprezece ani, totdauna au avut norocirea de a desfăta şi a încînta publicul ce frecventează teatrul naţional. Această împregiurare este de natură a îndemna pe literatorii şi moraliştii noştri să caute mai de aproape la cîrlani, să ieie de pe dînşii pieliţa de aur ce-i înveleşte şi, străbătînd în miezul lor, să analizeze patimile omeneşti şi mijloacele de a le vindeca.

Nicolae Filimon, Despre teatrul italian
critica / 2009/01/02

Direcţiunea Teatrului de operă italiană fiind în ajunul de a se pune în concurenţă şi a se da prin contract, nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru şi chiar de dilitant, de a emite aci şi opiniunea noastră cu un chip gratuit, permiţîndu-ne a face oarecari băgări de seamă asupra acestui sujet ce interesează foarte mult pe publicul nostru. Teatrul de operă sau teatrul muzical, la toţi popolii cultivaţi şi civilizaţi iar mai cu seamă la noi, îşi are necontestat o misiune, îşi are ţinta lui, aceea de a face nu numai distracţiunea momentană a publicului amator de teatru, dar şi instrucţiunea lui subt puntul de vedere muzical, de a contribui la cultivarea facultăţei lui muzicale, la dezvoltarea şi rafinarea gustului său, la întinderea cunoştinţelor despre adevărata melodie şi armonie. Numai prin posedarea acestor cunoştinţe ar putea publicul nostru să ajungă la gradul de a simţi bine şi a înţelege opera în totul şi în amănuntele lui. Un asemenea teatru n-am avut în trecut şi ne permitem a zice, cu părere de rău, că n-avem nici astăzi, dar credem şi sperăm că vom avea în viitor, daca se vor lua măsurile cele…