George Bacovia, Alean
poezie / 2008/09/30

E-n zori, e frig de toamnă, Şi cît cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pîclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Cîmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plîngi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pîclă prin livezi.

George Bacovia, Amurg de iarnă
poezie / 2008/09/29

Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Cîmpia albă – un imens rotund – Vîslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Chemări de dispariţie mă sorb, Pe cînd, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb, Tăind orizontal, diametral.

Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe: Tipul politic
eseu / 2008/09/28

În înţeles psihologic şi social, se poate numi politică: orice sistem de fapte şi intenţii prin care cauţi a impune – până la totală substituire, dacă se poate, – voinţa ta voinţei altuia. Uzul comun, care ţinea seama numai de intensitatea şi generalitatea efectului practic, respinge înţelesul politicii la activitatea de stat şi pentru stat. Dar orice minte normală poate vedea că aceleaşi motive şi atitudini, cu aceleaşi metode şi rezultate se constată, indiferent dacă conflictele de voinţă se întâmplă între mucoşi din clasele primare, între mahalagioaice de temperament, între dame care patronează opere umanitare rivale, – sau: între Napoleon şi Europa, ori între Mussolini şi oraşul Danzig. În orice situaţie politică, astfel definită, metodele pentru realizarea acelei substituiri de voinţă despre care vorbim sunt aceleaşi: pumnul, completat cu diverse aparate artificioase care-i imită efectele, intensificându-le minunat; zbierătul viguros, adică forma cea mai perfectă a limbajului intuitiv, – mijloc de comunicare incontestabil superior limbajului raţional, totdeauna migălos şi tardiv; în sfârşit, ameninţarea şi făgăduinţa, sublima pereche clasică de argumente sentimentale, al căror efect prompt este totdeauna asigurat, dacă sunt prezentate într-un stil absolut metaforic şi hiperbolic. Toate aceste, susţinute şi împlinite prin eliminarea cât mai desăvârşită a motivelor şi faptelor…

George Bacovia – Oh, amurguri
poezie / 2008/09/28

Oh, amurguri violet… Vine Iarna cu plînsori de piculine… Peste parcul părăsit Cad regrete Şi un negru croncănit… Veşnicie, Enervare… Din fanfare funerare Toamna sună, agonie… Vînt de gheaţă s-a pornit, Iar sub crengile schelete, – Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, – Vine, nu vine… Oh, amurguri violete…

George Bacovia, Note de toamnă
poezie / 2008/09/27

Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… şi numai ploaia dă cuvînt – E pace de plumb, e vînt, şi pe vînt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu,-adorato, Cu crengi şi foi uscate am venit; În tîrg, o fată tristă a murit, – Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o… Dă drumu, e toamnă în cetate – Întreg pămîntul pare un mormînt… Plouă… şi peste tîrg, duse de vînt, Grăbite, trec frunze liberate.

George Bacovia, Seară tristă
poezie / 2008/09/26

Barbar, cînta femeia-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, – Şi-n jur era aşa răscoală… Şi-n zgomot monstru de ţimbale Barbar, cînta femeia-aceea. Barbar, cînta femeia-aceea… Şi noi eram o ceată tristă – Prin fumul de ţigări ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există… Şi-n lungi, satanice ecouri, Barbar, cînta femeia-aceea. Barbar, cînta femeia-aceea, Şi-n jur era aşa răscoală… Şi nici nu ne-am mai dus acasă, Şi-am plîns cu frunţile pe masă, Iar peste noi, în sala goală, – Barbar, cînta femeia-aceea…

Tudor Arghezi, Scrisoare
poezie / 2008/09/25

ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Aveai un fel de noapte în ochi şi-un fel de glas, Că-n lupta de-a şoptitul, pe seară, m-ai rămas. Într-adevăr, destinul e turburat de-o floare Ieşită de neunde, necum şi la-ntâmplare, Şi se trezeşte-n rouă din somnul ei închis, Trecând dintr-o visare tăcută într-alt vis. Nici pravilele aspre, nici jugul lor nu pot Să-mpiedice ivirea garoafelor de tot. E-o proaspătă năvală a noilor parfume. Şarpele tău pătrunde, târâş, dintr-altă lume.

George Bacovia, Nervi de toamnă
poezie / 2008/09/25

E toamnă, e foşnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol… Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate – Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează – Îmi vine să rîd fără sens, Şi-i frig, şi burează.

George Bacovia, Rar
poezie / 2008/09/24

Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur… Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie – Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă… Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atît mai bine – Şi de-atîta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni… Tremur, tremur, tremur… Orice ironie Vă rămîne vouă – Noaptea e tîrzie, Tremur, tremur, tremur… Veşnic, veşnic, veşnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme – Peste vise bruma, Veşnic, veşnic, veşnic… Singur, singur, singur, Vreme de beţie – I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur…

Garabet Ibrăileanu, Adela
roman / 2008/09/23

Adela EXTRAS Azi se împlinesc treizeci şi şase de ani de la moartea mamei… Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morţii mor şi ei, mereu. Când voi dispărea şi eu, va fi murit şi ea complet din univers. Prea mic, când a murit, ca s-o ţin minte, imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea şi ştearsă, pe care am înviat-o şi am colorat-o cu tot ce am auzit de la alţii şi cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui. Amintire a unei imagini arbitrare de altădată, aceasta şi atâta este mama. În cursul vieţii, imaginea rămânând aceeaşi, a variat, totuşi, odată cu punctul de privire în care mă mutau anii. În copilărie, fata cu părul castaniu îmi era mamă. La douăzeci de ani, soră. Astăzi, o simt fiică. Dar aceste sentimente sui-generis, aceste ipoteze afective, fără substratul vreunei realităţi experimentate în viaţa de familie, au fost nostalgii de amor pentru o fată frumoasă, moartă de mult.

George Bacovia, Melancolie
poezie / 2008/09/23

Ce chiot, ce vaiet în toamnă… Şi codrul sălbatec vuieşte – Răsună-n coclauri un bucium, Şi doina mai jalnic porneşte. – Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plînge şi nu-ţi fie teamă – Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămîntul la dînsul ne cheamă…

George Bacovia, Moină
poezie / 2008/09/22

Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii, Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gînd mă deprinde… Şi toamna, şi iarna Coboară-amîndouă; Şi plouă, şi ninge – Şi ninge, şi plouă.