Stejarul din Borzesti, de Nicolae Gane
povestiri / 2010/07/27

A fost odata un timp, pe cand Molna si Prutul nu faceau hotar intre trei tari surori, pe cand bourul moldovenesc era singur stapan pe-o tara larga, indemanatica, locuita de-un popor ager si drept pamantean. De pe atunci, deci, si pana-n zilele noastre, ramas-a vorba din tata-n fiu cum ca un joc de copii se incinsese odinioara pe sesul Trotusului, nu departe de satul Borzesti, sub un soare frumos de primavara. In doua taberi era despartita ceata copiilor: una infatisa tabara tatarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre si cu ochii de mure, iute si neastamparat ca Trotusul ce se pravale de la munti; cealalta era tabara moldovenilor sub comanda lui Stefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albastri, ganditori, si cu inima cutezatoare. Cel dintai era fiu de taran, cel de al doilea fiu de domn.

Pupaza din tei, de Ion Creanga
povestiri / 2010/07/27

Ma trezeste mama intr-o dimineata din somn, cu vai-nevoie, zicandu-mi: -Scoala, duglisule, inainte de rasaritul soarelui; iar vrei sa te pupe cucul armenesc si sa te spurce, ca sa nu-ti mearga bine toata ziua?… Caci asa ne amagea mama cu o pupaza care-si facea cuib, de multi ani, intr-un tei foarte batran si scorburos, pe coasta dealului, la mos Andrei, fratele tatei cel mai mic. Si numai ce-o auzeai vara: „Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!” dis-dimineata, in toate zilele, de vuia satul. Si cum ma scol, indata ma si trimite mama cu demancare in tarina, la niste lingurari ce-i aveam tocmiti prasitori, tocmai in Valea-Seaca, aproape de Topolita. Si pornind eu cu demancarea, numai ce si aud pupaza cantand:

La cirese, de Ion Creanga
povestiri / 2010/07/27

Odata, vara, pe-aproape de Mosi, ma furisez din casa si ma duc, ziua miaza-mare, la mos Vasile, fratele tatei cel mai mare, sa fur niste cirese; caci numai la dansul si inca la vro doua locuri din sat era cateun cires varatic, care se cocea-palea de Duminica Mare. Si ma chitesc eu in mine, cum s-o dau, ca sa nu ma prinda. Intru mai intai in casa omului si ma fac a cere pe Ioan, sa ne ducem la scaldat.

Nicusor, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
povestiri / 2010/07/27

La marginea dinspre miazanoapte a orasului, pe malul iazului, e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecatoriei si a casieriei; restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc, de batachina si de rugi, in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. Chiar pe marginea malului e o movila pe care, cand te-i sui, ai inaintea ochilor o minune de tablou. Aci sub mal, iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata; mai departe valea verde a Ialomitei, inchisa in fund de dealurile viilor, pe culmea carora sta de straja manastirea; iar mai in fund, topita-n aburii albastrii, toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu; in tot o priveliste frumoasa, de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea.

Apa si foc, de Barbu Stefanescu-Delavrancea
povestiri / 2010/07/27

De la streaja Vergului pana la Biserica Delea-Noua, un nor de praf galben se ridica de la pamant, manat ca intr-o albie printre casele si gradinele soselei nepietruite. Granarii se intorc de la sate, de la mori si porturi. Unii incarcati cu varf pin’ la cercul coviltirului, altii cu carutele goale si cu maldar proaspat in cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintasilor; caii voinici si aprinsi joaca in hamuri si nincheaza, mirosindu-si din departare grajdurile. Tinerii, rumeni si nadusiti, cu zabunele si cu camasile deschiate, cu hamurile pe dupa gat, calari pe rotasii din stinga, dau chiote in goana cailor; iar daca caruta le e greu incarcata si roatele abia li se invartesc in osii, ei canta prelung Muma draga, muma, Dine,Dine,Constantine, or Ghita,Ghita,Catanuta, batand cu calciile goale in pantecele cailor. Inaintea lor ies , in carduri, copii dolofani, dasculti si cu pletele carliontate pe grumaji si se uita cu jind cum mai-marii lor mana cite si sase cai, fetite saltate cari furiseaza cate o ochire pe cine mai stie ce flacau voinic, muieri cu furca in brau, s-apoi, in urma lor, toti canii mahalalii, latrand si chefnind a bucurie.

Nicolae Filimon, Roman nazdravan
povestiri / 2008/11/09

A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci şi nouă oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţă scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei fraţi olteni, dintre care unul era năzdrăvan * . Într-o zi îşi ascuţiră coasele şi plecară pe o cîmpie. După ce merseră şi iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc şi o priviră; dar fratele cel mai mare zise: if (document.all){ var x=document.all(‘IDA5VKM-IE’); documentWrite(x.innerHTML); x.innerHTML = ”; } — Ştiţi voi una, mă? — Ştim, daca ne vei spune, răspunseră ceilalţi doi fraţi. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, şi îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrşească vorba bine şi zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop (1), călare p-o jumătate de iepure şchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeţi, măre, lăsaţi pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul din ce în ce s-apropia, iar cînd fu aproape de dînşii, învîrti…

Nicolae Filimon, Omul de flori cu barba de matase sau Povestea lui Fat-Frumos
povestiri / 2008/10/07

A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun şi urşii făceau săpun, de-şi ungeau femeile feţele şi uncheşii bărbile. A fost odată un împărat mare şi tare. După ce bătu pre toţi împăraţii pămîntului şi le luă împărăţiele, se însură şi făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineaţă iarăşi în frunte; şi toate erau mai frumoase decît zînele munţilor şi ale pădurilor. Aceste fete se duseră la scăldat şi intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer şi le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima şi muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul şi-l puse pe sobă, dar el sări şi de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiţi; şi aşa rămase grea şi născu un copil cu părul de aur.

Petre Ispirescu, Basme
povestiri / 2008/10/04

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Ileana Simziana Broasca ţestoasă cea fermecată Aleodor împărat Porcul cel fermecat Înşir-te mărgăritari Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos Prâslea cel voinic şi merele de aur Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel fără de tată George cel viteaz Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cel rătăcit Fata săracului cea isteaţă Zâna munţilor Făt-Frumos cu carâta de sticlă Balaurul cel cu şapte capete Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă Zâna zânelor Greuceanu Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei Poveste ţărănească Cei trei fraţi împăraţi Cotoşman năzdrăvanu Pasărea măiastră Găinăreasa Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Fata moşului cea cu minte Fata de împărat şi fiul văduvei Cele trei rodii aurite Hoţu împărat Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte Băiatul cel bubos şi ghigorţul Fata cu pieze rele

Nicolae Filimon, Omul de piatra
povestiri / 2008/09/14

A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amîndoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: — Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea. Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i dea cal împărătesc şi un rînd de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasa şi-i dete buruienile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neştiind puterea lor, gustă dintr-însele şi apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa şi bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaş mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume unuia Dafin şi altuia Afin. Într-o zi, împăratul plecă la bătălie şi, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mînă şi-i zise: — Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iar în casa ce se deschide…