VODEVIL ÎN 5 ACTE DE D. MILLO

Adnotari si semne de carte

Această piesă este una din acele ce a încîntat mai mult pe publicul teatrului nostru naţional. Dovadă despre aceasta ne sînt trei ani de cînd a apărut pe scena noastră şi, după ce a avut o mulţime de reprezentări, astăzi găseşte încă un loc interesant în inima publicului. Să fie oare această piesă curat de obiceiuri române şi ieşite din propria inteliginţă a domnului Millo? Asta nu o putem afirma, din cauză că nu vrem nici să adulăm, nici să rîdem de oameni. Fondul sau canavaua, după cum zic criticii teatrali din ţările civilizate, este franţuzească. Iar dialogurile, parte romanizate, parte inventate de d. Millo.

Adnotari si semne de carte

Privită din puntul de vedere al moralei şi al instrucţiunei, piesa aceasta conţine în sine şi bine şi rău. Partea cea bună şi instructivă pentru societatea noastră este aspra biciuire ce d. Millo, în calitate de autor şi de actor, ştie cu atîta fineţă a face tuturor vicielor ce sapă societatea română. Falsul patriot, femeia depravată, jucătoriul de cărţi, parvenitul rădicat pe ruinele protectorului său, în fine comersantul şi cămătariul care ruinează societatea printr-un comerţ mai puţin onest decît al tîlharilor de păduri găsesc în această piesă un specol magic în care se reflectează toate crimele lor. Iată ce este această piesă din puntul de vedere moral şi instructiv. Să vedem acum care este partea cea rea.

Adnotari si semne de carte

Răul este că d. Millo, în amoarea de a da piesei sale un efect mai atrăgătoriu, dăruieşte societăţei noastre nişte vicii noi care poate le va avea, însă după un secol cel puţin.

Adnotari si semne de carte

Nu este român care frecventează balurile mascate, şi mai cu seamă pe acela de la Slătineanu, care să nu cunoască ca şi noi că femeile pierdute din ţara noastră nu se culcă pe mesele birturilor. Toţi ştim că ţara noastră nu are moşneni ca Lică Făurin şi ca Dămian Cobuz sau cel puţin, de-i vom priimi pe aceştia că esistă, ce facem cu moş Pîrvul, care, după costum şi după vorbă, e om de omenie, adică ţăran neauş; şi este ştiut că un ţăran nu trage niciodată la ospelul Slătineanului, nici în al Concordiei, ci rămîne totdauna la cîte o cîrciumă modestă de la barieră, cînd vine în Bucureşti.

Adnotari si semne de carte

Lică şi Cobuz sînt doi juni moşneni care, părăsindu-şi casele de la ţară, amorezele lor, fete de ţară, Tudora şi Stanca, şi moşioara, vin la Bucureşti şi o mănîncă cu prostituata Spazia. Provedinţa în forma lui Satan, Chira zevzeca, un boier cu işlic, cavalerul Coţcarovici, Olteanu, Ghiară-zarafu şi Radu-actorul, sub toate aceste forme schimbate şi jucate de d. Millo, caută a-i lumina şi a-i scăpa de prăpăstiile Bucureştilor, de jocul cărţilor, de baluri şi mai ales de ghiara prostituatei şi a cămătarilor; şi, în fine, îi şi scapă.

Adnotari si semne de carte

Baroni ca Pungacevschi şi conţi ca Hoţancovici esistă în ţara noastră; însă autorul nu voieşte să ne spuie tocmai adevărul în privinţa acestor paraziţi care făcu stări cu această meserie lesne şi cîştigătoare. Noi cunoaştem pe mulţi de felul acesta. Din nenorocire însă nu vedem între dînşii pe nici unul care să fie scăpat din puşcărie, ci din contra, această detestabilă meserie, care bîntuieşte aşa de rău societatea noastră, este totdauna ultimul refugiu al acelora ce au avut stare, dar ş-au cheltuit-o în deboşuri.

Adnotari si semne de carte

Caracterul Spaziei, pentru noi, este un ce neînţeles. În ordinul moralei nu înţelegem cum o fiică poate să devie depravată, să se tăvălească în noroiul orgiilor, să despoaie fără milă pe nişte juni inocenţi ce o iubesc din inimă, sub simpla scuză că voieşte a răzbuna pe mumă-sa ce căzuse victimă unui amant scelerat, să răzbune pe mumă-sa pentru că a fost înşelată de amantul ei, făcîndu-se ea însuşi prostituată?

Adnotari si semne de carte

Din toate cîte s-au desfăşurat înaintea noastră în cursul celor cinci acte ale piesei, ne vedem siliţi a zice că răul ce conţine această piesă întrece binele şi suntem convinşi că, după starea de cultură în care se află o mare parte din publicul teatrului nostru naţional, partea cea rea a piesei a fost mai bine gustată, adică muierile cele depravate şi-au găsit o scuză mai mult prin justificarea Spaziei; iar cămătarii pot să îndoiască dobînzile, ca să ajungă la perfectibilitatea lui Ghiară şi compania, pe care, în fine, îi înşeală Ghiară într-un chip prea afară din sfera posibilului iertat chiar de imaginaţiunea cea mai bagabondă; şi înşelîndu-i, scoate şi poliţile de la Spazia, care rămîne ca o prostituată păgubaşe, consimţind a da îndărăt starea ce o mîncase de la Făurin şi Cobuz. Şi aceştia se întorc la curatele lor amoreze de la ţară şi le iau de neveste. Deşi lucrul acesta nu este peste putinţă, dar este greu de găsit, căci şi ţărăncuţile, măcar oricît de bune şi de simple ar fi, nu mai aşteaptă pe flăcăii care s-au dat în dragoste cu damele cele de la casele publice.

Adnotari si semne de carte

Venind la esecutarea piesei, declarăm în conştiinţă că d. Millo, în diferitele sale role şi metamorfoze, a trecut peste tot ce aşteptam de la briliantul său talent. Spazia a jucat ca o adevărată celebritate parisiană. Tiţa a cîntat întocmai ca sirenele care făcură odinioară pe Jason a se lega de catargul corăbiei Argonauţilor şi a-şi băga bumbac în urechi ca să nu fie mîncat de viu de celebra cîntătoare. D. Velescu a fost un escelent premier amorez, a avut tot ce trebuie să aibă ca să încînte publicul şi să tragă asupră-i cele mai zgomotoase aplaude. Cobuz şi-a împlinit cu mare demnitate rolul său, chiar şi atunci cînd îl alunga Tudora cu ciomagul. Baronul Pungacevschi, contesa Hoţancovici au fost inarivabile în această piesă. Era o frumuseţă a vedea prostituatele şezînd pe scaune şi dormind un somn greu, din care nu se trezeau, cu toate zgomotele ce se petreceau pe scenă. În fine, toate au mers de minune, pînă şi chiar muzica scrisă de d. Andrei Wachmann, care are nefericirea a ne face de rău umor de cîte ori îl vedem înălţat pe scaunul ce am dori să fie ocupat de celebrul nostru compozitor şi creator al muzicei dramatice române. Poate să fie d. Wachmann un artist foarte eminent şi cu mulţumire am dori să mănînce o bucăţică de pîne din masa noastră, însă cu o singură condiţiune: ca să nu îmbrace simţimintele şi ariile române în vestminte străine. Românii şi-au găsit în compatriotul lor Flechtenmacher compozitoriul naţional care, simţind româneşte, poate şi compune româneşte; şi de aceea lui se cuvine a dirigea orhestra Teatrului Naţional, dar nu d-lui Wachmann. Dar chestiunea de poziţiune rămîne secundarie în faţa onoarei care cere ca artistul român să fie pus la locul său, la locul acela ce şi l-a agonisit prin onoarea ce refletă asupra României cu delicioasele sale opere. (2)

Leave a Reply