Imnul de stat al R.P. Chineze este cântecul „Marşul armatei voluntare” creat în anul 1935 de compozitorul Nie Er, iniţiator al Mişcării Muzicii Noi din China şi dramaturgul Tian Han. Cântecul a fost laimotivul filmului „Fii în furtună” care povesteşte îmtâmplările unui grup de intelectuali care s-au avântat în prima linie de luptă antijaponeză, după ce au treczt printr-o perioadă de mari chinuri şi încercări, în urma invadării şi ocupării de către trupele japoneze, de la evenimentul din 18 septembrie, a celor trei provincii din nord-estul Chinei, când naţiunea chineză se afla într-un moment crucial al existenţei. Cântecul s-a răspândit în toate colţurile ţării odată cu difuzarea filmului şi totodată şi datorită desfăşurării mişcării de salvare naţională, fiind considerat un semnal pentru eliberarea naţiunii chineze.

La prima plenară a Conferinţei Consultative Politice Populare din China, ce a avut loc la 27 septembrie 1949, s-a hotărât ca înainte de a fi stabilit oficial imnul de stat al R.P. Chineze, cântecul „Marşul Armatei voluntarilor” să fie considerat drept imnul de stat al ţării. Cea de-a doua sesiune a celei de-a 10-a legislaturi a Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China desfăşurată la 14 martie 2004, a confirmat „Marşul Armatei Voluntarilor” să fie imnul de stat al R.P.Chineze”

Imnul de stat al R.P.Chineze

Ridicaţi-vă

Cei care nu vreţi să fiţi sclavi!

Să facem din trup şi sînge noul nostru Mare Zid,

Naţiunea chineză a ajuns la un ceas crucial.

Fiecare trebuie să strigăm cu ultima noastră suflare:

Ridicaţi-va, ridicaţi-vă şi ridicaţi-vă

Cu toţii să fim una,

Să înaintăm înfruntînd focul duşmanului

Înainte, înainte, înainte.

Leave a Reply